Multe sunt misterele legate de aceasta insula din sud-estul Pacificului. Cele mai mari sunt, fara indoiala, cele legate de faimoasele statui imense, ciudate, dar si de modul in care au fost mutate, lasand aceasta insula in singuratate.
Arheologii au infirmat acum teoria veche de 50 de ani conform careia aceste statui au fost mutate pe aceasta Insula a Pastelui. Munca de teren realizata de cercetatori de la University College London si University of Manchester au demonstrat faptul ca sistemul antic de drumuri al acestei insule era in primul rand cu scop ceremonial si nu era construit doar pentru transportul figurilor.
Candva, Insula Pastelui avea paduri vaste si o populatie in crestere, indeajuns de civilizata si capabila sa fabrice aceste statui imense. Iar schimbarile climatice au fost considerate drept un posibil factor al acestor schimbari ecologice.
Jared Diamond respinge insa ipoteza conform careia schimbarile climatice din trecut ar constitui un factor important in scaderea suprafetelor impadurite. In cartea sa, Collapse, isi exprima opiniile cu privire la declinul locuitorilor acestei insule. El afirma ca disparitia padurilor pare sa coincida cu un declin al civilizatiei in jurul secolelor XVII si XVIII. Acest lucru ar avea legatura cu faptul ca locuitorii insulei au incetat sa mai fabrice aceste statui si au inceput in schimb sa le distruga.
O retea complexa de drumuri, cu vechime chiar mai mare de 800 de ani, impanzeste insula. Chiar langa drumuri zac aceste statui, denumite moai. Teoria originala sustinea faptul ca drumurile erau construite pentru transportul acestor statui, iar cele care zac pe langa drum sunt cele care au fost „pierdute” in timpul transportului.
Aceasta descoperire ar putea crea controverse in randul numerosilor arheologi care si-au dedicat ani intregi studiului cu privire la modul care aceste moai erau transportate, inca din 1958, atunci cand aventurierul norvegian Thor Heyerdahl si-a publicat propria teorie.
In schimb, descoperirea de catre aceasta echipa a unor platforme de roca asociate cu fiecare moai cazut, prin folosirea echipamentelor geofizice non-invazive, se confirma in sfarsit in teoria arheologului britanic Katherine Routledge, lansata in 1914, care sustinea faptul ca drumurile de pe insula aveau rol ceremonial.
In opinia lui Routledge „aceste drumuri aveau functie ceremoniala, pentru a le sublinia importanta religioasa si culturala. Ele duceau, din diferite parti ale insulei, la vulcanul Rano Raraku, unde statuile moai erau scoase din cariera”.
„Conurile vulcanice erau considerate porti catre lumea de jos si catre taramul mitic Hawaiki. Astfel, Rano Raraku nu era doar o cariera, ci chiar centrul sacru al insulei”, sustine Routledge.
Pe masura ce drumurile se apropie de Rano Raraku, frecventa statuilor creste, ceea ce, sugereaza echipa, adauga o oarecare aura divina.
„Totul are sens: Moai infatiseaza oamenii care merg spre vulcan. Statuile se intalnesc din ce in ce mai des, pe masura ce te apropii de vulcan, ceea ce sugereaza nivelul crescut de relevant”.
Sursa : www.enn.com
