Studiu: Aparitia dementei, legata de consumul unor medicamente

Studiu: Aparitia dementei, legata de consumul unor medicamente
Studiu: Aparitia dementei, legata de consumul unor medicamente

Aparitia dementei este legata si de consumul de medicamente, arata un studiu recent.

Potrivit BBC, este vorba despre medicamente cu efect anticolinergic, respectiv acea clasa de medicamente care inhiba actiunea acetilcolinei.
Cercetatorii spun ca asta nu inseamna ca medicamentele in cauza sunt nocive, ci doar ca, in doze mari si pe perioade lungi de timp, sunt asociate cu un risc crescut de dementa la persoanele in varsta.

Esantionul de test pentru echipa de la Universitatea din Washington a fost reprezentat de 3.434 de persoane cu varste de peste 65 de ani, care nu prezentau semne de dementa la inceputul studiului.

Cele mai comune medicamente anticolinergice sunt cele pentru tratarea depresiei, pentru tratarea unor alergii si a incontinentei urinare.
Din esantionul de test, 797 de persoane au ajuns sa sufere de dementa.

Studiul estimeaza ca o doza de 10 miligrame pe zi de doxepin, un antidepresiv, sau oxibutina, pentru o perioada mai lunga de trei ani, inseamna un risc mare de aparitie a dementei.

Oamenii de stiinta recomanda medicilor si farmacistilor o atentie sporita in prescrierea acestor medicamente, respectiv prescrierea pe o perioada scurta de timp si in doze mai mici.

Evident, voci din industria farmaceutica spun ca studiul este irelevant, in conditiile in care multe dintre produsele lor folosesc o noua generatie de substante, diferite de cele din medicamentele din perioada studiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *