SUA si Coreea de Sud au inceput negocieri asupra pactului nuclear

    0
    187
    SUA si Coreea de Sud au inceput negocieri asupra pactului nuclear
    SUA si Coreea de Sud au inceput negocieri asupra pactului nuclear

    Coreea de Sud si Statele Unite au inceput luni negocieri asupra modificarii pactului lor nuclear civil, Seulul dorind sa obtina dreptul de a produce propriul combustibil nuclear, relateaza AFP.

    Acordul aflat in vigoare, semnat in 1974, expira in 2014, insa a fost prelungit cu doi ani, in aprilie, in absenta unui progres in privinta cererii Seulului de a recupera bare de combustibil.

    Coreea de Sud vrea sa obtina anularea interdictiei de a produce combustibil nuclear destinat alimentarii centralelor sale nucleare. Washingtonul refuza, de teama proliferarii nucleare in regiune.

    Retratarea nucleara creeaza stocuri de plutoniu ce poate sa fie utilizat la fabricarea de arme nucleare.

    Washingtonul „este hotarat sa gaseasca solutii tehnice si economice care sa consolideze relatia” dintre Coreea de Sud si Statele Unite, a declarat Thomas Countryman, un adjunct al secretarului american insarcinat cu Securitatea Internationala si Neproliferarea, citat de agentia sud-coreeana Yonhap.

    La randul sau, negociatorul sud-coreean Park Ro-byug apreciaza ca rolul de „pivot” pentru pacea si stabilitatea regiunii Asia jucat de relatia dintre cele doua tari autorizeaza Washingtonul sa lase un pic de la el in aceasta problema.

    Coreea de Sud a propus tratarea pirolitica, o tehnica ce provoaca mai putine temeri referitoare la proliferare, deoarece plutoniul ramane amestecat cu materiale de fisiune mai putin periculoase.

    Seulul vrea sa poata sa produca singur combustibil pentru cele 23 de reactoare nucleare, care furnizeaza o treime din electricitatea utilizata de tara.

    Pe de alta parte, Coreea de Nord isi continua programul nuclear. Ea a procedat in februarie la al treilea test nuclear.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here