Substantele care depreciaza stratul de ozon

Substantele care depreciaza stratul de ozon

Substantele care depreciaza stratul de ozon

Ozonul este un gaz care apare atat in stratul superior al atmosferei, denumit stratosfera (de la 10-50 de kilometri deasupra suprafetei Pamantului), dar si in atmosfera de la nivelul solului, denumita troposfera (pana la 10 de kilometri deasupra suprafetei Pamantului).

Deprecierea stratului de ozon poate avea doua surse, cea antropogenica si cea naturala.


Sursa antropogenica se bazeaza pe emisia de substante chimice denumite substante care depreciaza stratul de ozon, acestea fiind reglementate la nivel international, cat si al Uniunii Europene de Conventia UNEP privind Protectia Stratului de Ozon si Protocolul de la Montreal privind substantele care depreciaza stratul de ozon (denumite si ODS). Cel din urma faciliteaza accesul la cooperare si cercetare, inclusiv o monitorizare la nivel international a ODS, cu obiective clare legate de reducerea acestor tipuri de substante chimice. Una dintre cele mai importante prevederi ale Protocolului de la Montreal o reprezinta programele pentru eliminarea treptata a substantelor care epuizeaza stratul de ozon.

Asociatia Expertilor de Mediu, in parteneriat cu Centrul de Consultanta Ecologica din Galati, implementeaza in perioada 1 iulie 2013 – 30 iunie 2014 proiectul „Substante care depreciaza stratul de ozon – caracterizare, identificare, informare si constientizarea publicului”. Proiectul este co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa si are in vedere cresterea constientizarii si implicarii organizatiilor neguvernamentale nonprofit de protectie a mediului in promovarea informatiilor privind substantele care depreciaza stratul de ozon

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
Facilitarea accesului ONG nonprofit din domeniul mediului, la informatiile privind legislatia europeana si nationala vizand substantele care depreciaza stratul de ozon (ODS); si
Cresterea capacitatii institutionale a ONG nonprofit de protectie a mediului si stimularea implicarii directe a grupurilor tinta in activitatile cu caracter de model si multiplicator ale Retelei ODS.
Rezultatele proiectului constau in elaborarea de materiale informative si realizarea site-ului web al proiectului (http://eea.ngo.ro), organizarea de evenimente la nivel national si regional de informare si constientizare in domeniu.



17 Mai 2014 - Sursa: Semnal.eu



Articole recente:
Combustibil alternativ
autobuz-electric-cluj-250x180
13 octombrie 2016
Accidente ecologice
space-debris
12 octombrie 2016
Biosecuritate
Mobilizare generala de Ziua Curateniei
11 octombrie 2016
Biosecuritate
Institutul Wyss de Cercetare in-vitro
9 octombrie 2016
Colectare Deseuri
Accidente ecologice
3% din deseurile din oceane sunt alcatuite din pungi de plastic alimentare.
8 octombrie 2016
Afaceri ecologice
Tribul Achuar din Amazon isi cere drepturile la o viata libera.
6 octombrie 2016
Biodiversitate
panda-bear
5 octombrie 2016
Alimentatie
980x
2 octombrie 2016
Protectia atmosferei
Harta interactiva a poluarii
1 octombrie 2016
Protectia Mediului
@Recomandari
ciolos
6 aprilie 2016
Evenimente ecologice
adopta-o-casa-6-e1434456234818-820x300
28 martie 2016
Schimbari climatice
In 2016 s-a inregistrat cea mai calda luna ianuarie din istoria masuratorilor meteorologice
22 februarie 2016
Energie regenerabila
Producerea energiei regenerabile - tot mai la îndemână
19 februarie 2016
ONG
Asociaţiile de mediu şi localnicii au spus NU microhidrocentralelor pe râul Nera
19 februarie 2016
Stop Abandonului
Fondul forestier
Drujbele si excavatoarele distrug padurile virgine chiar in acest moment
19 februarie 2016
Alimentatie
Merele, roșiile și portocalele conțin cele mai multe pesticide
17 februarie 2016
Agricultura ecologica
Raport: Pesticidele din hrana bebelușilor: morcovi, caise, pătrunjel cu ciprodinil, clorpirifos, carbendazim
17 februarie 2016
ONG
16 februarie 2016