Tabara de voluntariat la Piatra Fantanele

0
67
Tabara de voluntariat la Piatra Fantanele

In saptamana 6-12 august, Tasuleasa Social a gazduit o tabara de voluntariat pentru mai multi tineri. Prezenta acestora a fost posibila gratie Rotary Club Bistrita-Nosa, Lions Club Bistrita si Rotary Club Suceava-Bucovina, finantatorii proiectul prin care 12 tineri au beneficiat de programul « Leadership Camp Glow and Tobe», in parteneriat cu Peace Corps Romania.

Cei 12 tineri au venit din doua orase, Suceava si Bistrita, liceenii bistriteni fiind elevi la Colegiile Nationale “Andrei Muresanu”, “Liviu Rebreanu” si la « Grupul Scolar Agricol Bistrita ». Diversitatea grupului a fost asigurata atat de diferentele de varsta dintre tineri (de la 12 la 18 ani), cat si de faptul ca acestia veneau din comunitati diferite.

Programul taberei sub titlul de « Leadership Camp Glow and Tobe » a avut in vedere evidentierea liderului din fiecare. De asemenea, tinerii au invatat sa construiasca o echipa si, cel mai important, sa faca parte dintr-una. Pentru a ajunge la acest rezultat, voluntarii Peace Corps si cei de la Tasuleasa le-au organizat un program foarte bine structurat, care a cuprins: Padurea Pedagogica cu o parte teoretica amanuntita, urmata de o parte practica, subliniind legatura om-padure-apa, o drumetie pe munte si proiectul « Orasul Ideal » care a insumat toate activitatile din acesta saptamana, reprezentand in acelasi timp munca celor 12 tineri. Totodata, a fost abordata tema voluntariatului, prin activitati si dezbateri organizate in scopul intelegerii conceptului de catre tinerii participanti, si, nu in ultimul rand, al asumarii rolului de voluntar.

Tasuleasa Social gazduieste pentru al doilea an consecutiv tabere sponsorizate de Rotary Club Bistrita Nosa si Lions Club Bistrita, iar parteneriatul cu Peace Corps inceput anul acesta speram sa dureze mult timp de aici incolo, intrucat implicarea si entuziasmul tinerilor ne asigura ca a fost o colaborare reusita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here