Targul si conferintele cu tema energii regenerabile Arad, 7-9 aprilie 2011

Pe data de 8 aprilie 2011 se va organiza A III-a Conferinta „Microhidrocentralele prezent si viitor in Romania – tara membra UE”, care va fi organizata la Arad, in centrul expozitional ExpoArad, prin colaborarea intre Asociatia Romana pentru Microhidroenergie (ARmHE) si REECO.
ARmHE este o asociatie juridica romana, non-profit care promoveaza energiile regenerabile, cu accent pe microhidroenergie – energia produsa in microhidrocentrale.
REECO, inca din 1998 a evoluat intr-una dintre cele mai mari companii de targuri si conferinte de specializate in domeniul energiei regenerabile si eficienta energetica. Este una dintre cele mai importante agentii de service business-to-business in domeniul precizat.

Persoanele care doresc sa prezinte lucrari, in conformitate cu temele conferintei (vezi mai jos), sunt scutite de taxa de participare si se pot inscrie fie telefonic, fie prin e-mail la adresele notate mai jos, pana pe data de 15 martie 2011, cu rugamintea sa se prezinte si sa specifice: Pentru A III-a Conferinta: „Microhidrocentralele – prezent si viitor in Romania, tara membra a Uniunii Europene”, titlul prezentarii.
Textul integral al prezentarii trebuie transmis prin e-mail la [email protected], pana cel tarziu pe data de 3 aprilie 2011 (pentru a se putea realiza CD-urile din mapa conferintei).

Sponsorii, care doresc sa contribuie la buna realizare si desfasurare a conferintei, vor avea publicitate, atat prin bannere pe website-ul conferintei, prezentari in mapele conferintei, cat si prin postere amplasate in sala de conferinta. De asemenea, pot avea scurte prezentari, de maxim 15-20 minute minute, in timpul derularii programului conferintei.

Sponsorii vor putea lua legatura cu reprezentantul ARmHE, dl. conf.dr.ing. Bogdan POPA, astfel:
Prin e-mail: [email protected], [email protected], [email protected]. Telefonic: 0722 620502 (dl. Bogdan Popa); 0766 537257 (Adina Paraschivescu).

Teme propuse ale conferintei:
– Stadiul amenajarii de microhidrocentrale in Romania; realizari in ultimii 20 de ani
– Proiectarea si constructia unei microhidrocentrale „pas-cu-pas”
– Solutii constructive clasice si noi in domeniul microhidrocentralelor; utilizarea materialelor locale in constructii
– Echipamentele electro-mecanice din microhidrocentrale
– Conectarea la reteaua nationala
– Solutii de exploatare „la distanta” a microhidrocentralelor
– Din experienta proprietarului / operatorului de microhidrocentrale
– Costuri cu investitiile in microhidrocentrale; costuri de exploatare
– Fonduri europene destinate „energiei verzi”: dosar de finantare, studiu de fezabilitate, analiza cost-beneficiu etc.

Programul conferintei:
9.00 – 9.30 Primirea invitatilor, distribuirea mapelor conferintei
9.30 – 11.30 Prima sesiune de lucrari
11.30 – 12.00 Pauza de cafea
12.00 – 14.00 A doua sesiune de lucrari
14.00 – 15.00 Pauza de cafea si gustari
15.00 – 17.00 A treia sesiune de lucrari
17.00 – 18.00 Dezbatere privind lucrarile prezentate
18.00 Inchiderea lucrarilor conferintei

Aceasta conferinta face parte din „Targul international si conferinte pentru energie regenerabila si eficienta energetica in constructii si renovari”, care este organizat in aceeasi locatie in perioada 7-9 aprilie 2011.
Tematicile targului sunt:
– Hidroenergie;
– Energie Solara;
– Biogaz;
– Energie geotermala;
– Pompe de caldura;
– Energie din lemn;
– Evenimente de brokeraj;
– Eficienta in constructii si renovari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *