Taxa pe CO2 scumpeste biletele de avion

Taxa pe CO2 scumpeste biletele de avion

Companiile aeriene care opereaza din Romania au scumpit biletele de avion sau iau in calcul aceasta varianta pentru a avea fondurile necesare achizitiei de certificate de emisie impuse din acest an. Pe de alta parte, este posibil ca fondurile astfel colectate sa fie cu mult mai mari decat ar avea nevoie companiile pentru certificate, producand profit. La nivel european, se inregistreaza proteste puternice din partea marilor operatori care-si vad amenintate companiile din cauza certificatelor CO2, obligatorii numai in UE.

Din acest an, si transportul aerian a intrat in schema de comercializare a certificatelor de emisie de gaze cu efect de sera. Potrivit legislatiei, companiile vor primi 85% din necesarul de certificate, calculat la nivelul anului 2010. In Romania sunt inregistrate patru companii care vor primi gratuit certificate: TAROM (n.r. – 185.458 certificate in 2012), Blue Air (163.908), Carpatair (30.892) si Vision Airlines (21.854). Daca primele trei sunt arhicunoscute, ultima este o companie aeriana americana implicata in transportul oficialilor americani in Irak si Afganistan, fiind amintita si in cazul inchisorilor secrete.

Pe pietele internationale, ieri, un certificat de emisie se vindea cu 7,05 euro.

Cu 2 euro mai mult

“In vederea recuperarii costurilor suplimentare determinate de certificatele necesare si pentru stabilirea unui echilibru financiar, compania TAROM a majorat incepand de la 1 februarie 2012 pretul biletelor de avion cu 2 euro pe o calatorie dus si 4 euro pe un bilet dus-intors”, precizeaza TAROM. Luand in calcul datele companiei, TAROM are nevoie, in acest an, de aproximativ 50.000 de certificate, iar fondul pentru cumpararea lor se poate ridica la peste 4,5 milioane de euro.

Blue Air, cel de-al doilea mare operator din Romania, a impus o taxa de 1,5 euro/pasager/cursa. Pentru 2012, compania are in vedere un trafic de 1,5 milioane de pasageri, cam cat a avut in 2010, ceea ce presupune crearea unui fond de circa 2,25 milioane de euro. Blue Air ar avea nevoie de aproximativ 30.000 de certificate CO2in plus fata de cele pe care le primeste gratuit. “Vor fi actiuni din partea companiilor aeriene pentru a reduce emisiile de carbon”, precizeaza Blue Air.

Discriminare la nivel mondial

Marele operator de pe piata romaneasca Wizz Air atrage atentia ca “are una dintre cele mai noi flote de aeronave din lume, astfel ca emisiile de CO2sunt cu mult sub media industriei”, se arata intr-un comunicat al companiei, fara a se preciza daca biletele emise de companie cuprind si taxa pe CO2.

Lufthansa, una dintre cele mai mari companii aeronautice din lume, a declarat ca “se asteapta la cheltuieli suplimentare de 130 milioane de euro” pentru achizitia de certificate CO2, dar ca inca nu a introdus o taxa speciala in pretul biletelor.

La inceputul acestei luni, presedintii companiilor aeriene germane Lufthansa si Air Berlin si fabricantii Airbus si MTU au trimis o scrisoare comuna cancelarului german, Angela Merkel, in care denunta taxa pentru emisiile de dioxid de carbon si avertizeaza in legatura cu pericolul declansarii unui razboi comercial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *