Lucrarile Comisiei Judetene de Fond Funciar sunt ingreunate de cererile aberante depuse saptamana de saptamana din partea diversilor solicitanti, care pretind suprafete mari de padure fara sa aiba nici un act doveditor. Comisiile locale, cele care ar trebui sa trieze astfel de cereri, se fac ca nu remarca aberatiile primite spre solutionare si inainteaza dosarul la centru.
Poate, poate… Enervat de tupeul solicitantilor, prefectul a afirmat ca pentru actele false depuse in dosare ar trebui sesizata Politia. Saptamana trecuta, campioane la acest capitol au fost comunele Poienile de Sub Munte si Moisei, unde s-au solicitat mii de hectare, cand in acte figurau doar unul sau doua.
Conform prevederilor Legii 247, cei care au fost deposedati de propriile averi in timpul regimului comunist pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru intreaga proprietate. De aici si pana la finalizarea procesului de restituire a fostelor proprietati este cale lunga. Inca se lucreaza, atat la centru, cat si in teritoriu. Cele care ridica probleme sunt dosarele privind padurile. Saptamanal, Comisia Judeteana de Aplicare a Legilor Proprietatii se intruneste pentru a valida sau invalida cererile ce au trecut deja prin filtrul comisiilor locale. Insa cele mai multe dosare sunt respinse. Asta pentru ca in mai toate cazurile vorbim despre cereri aberante pentru proprietati pe care solicitantii nu le-au avut niciodata. S-a obisnuit lumea sa ceara paduri si o face intr-o veselie. Numai ca asta costa. Pe de o parte timp, iar pe de alta, munca inutila din partea celor care lucreaza la solutionarea dosarelor. Pe langa faptul ca reconstituirea dreptului de proprietate se face anevoios, acest proces este ingreunat de tot felul de cereri, care de care mai ciudate. Dosarele, in marea lor majoritate, au fost respinse in special pentru ca semnatarii cererii nu faceau dovada dreptului de proprietate sau nu prezentau vreun act prin care sa ateste legatura cu cel pe care pretindeau ca il mostenesc. „E fals in acte! Politia!” Saptamana trecuta, capul de afis al sedintei a fost tinut de cazurile de la Poienile de Sub Munte. O comuna cu multe paduri, dar, cu siguranta, mult mai putine decat cele solicitate de cei de acolo. Fiecare cerea cat dorea. Doar nu era greu sa semneze o hartie: 30 de ha, 139 ha, 230 ha, 462 ha. In fapt, unii nu aveau nimic. Iar cei care prezentau acte valabile puteau solicita unul, doua hectare. Prefectul Boµndi Gyongyike parea ingrozita. „Ai de mine! Asa ceva nu se poate! Vine cu acte pentru sute de hectare, dar nu i se cuvine nimic. E fals in acte. Trebuie anuntata Politia!”, s-a scandalizat Boµndi. Imediat, ceilalti membri ai comisiei au incercat sa o lamureasca pe Boµndi ca astfel de cazuri sunt cu duiumul, iar o eventuala sesizare a Politiei nu ar rezolva nimic. Care o fi avand dreptate este greu de spus, cert este ca a solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru o padure de 1.900 ha (recordul sedintei), cand stii ca nu ai dreptul la ea sau nu poti dovedi cu acte ca ti se cuvine si incerci sa pacalesti autoritatile cu tot felul de hartii, nu este tocmai in regula. Lasam organele in drept sa-si faca meseria. Insa nu doar la Poieni sunt astfel de cazuri. Ele abunda in toate comunele de Peste Deal. Pe de alta parte, unii chiar sunt instiintati de autoritatile statului ca nu au niciun drept asupra padurii solicitate, totusi, ei continua sa depuna acte, sa ceara suprafete, sa recurga la contestatii. Poate, poate… Spre exemplu, Nastaca Stetcu din Moisei a solicitat „infima” suprafata de 247 ha padure, dupa un antecesor al acesteia nascut in 1952. Evident ca din start cererea ei nu avea ce sa caute la Comisia Judeteana, din moment ce doar proprietatile anterioare anului 1948 pot face obiectul cererii Legii 247. Insa, femeia si-a incercat norocul, desi la dosar exista o adeverinta emisa de Primarie, din care reiese ca in registrele agricole, familia ei nu figureaza cu suprafete de padure. De altfel, nu se stie niciodata, asa cum a precizat inginerul Darius Dobra, in instanta, la Judecatoria din Viseu, orice se poate.
Proprietari inainte de a se naste Absolut ridicole si de neinteles sunt dosarele care ajung in Comisia Judeteana, cu autori ce nu puteau figura in Cartea Funciara cu proprietati. Ele trebuiau solutionate la nivel local, insa comisiile locale se fac ca nu remarca anumite „amanunte”. Profitand de asemanarile de nume (unele coincidente mergand pana la prenume, initiala tatalui si al doilea prenume – Labici Mihai I. Ignat, de exemplu), unii cer padurea care nu le-a apartinut niciodata. Insa, studiind putin actele, se vede clar ca vorbim de cazuri inventate, solicitantii sperand sa induca in eroare Comisia Judeteana. Spre exemplu, Vasile Carpa (nu radeti, ca numele e real), din Poieni, il mosteneste pe Ianos Carpa, nascut in 1930. Insa, el pretinde padurea lui Ioan Carpa (29 ha), nascut in 1906. Evident, chiar daca Ianos si Ion pot fi confundati, cu siguranta intre cei doi exista o diferenta de cel putin o generatie. Tot la Poieni, mai multi solicitanti se dau mostenitorii lui Fedor Cauni, nascut in 1914. Problema este ca in CF, notarea lui Cauni este din 1913. Adica, acesta nici nu se nascuse. Evident, este o coincidenta de nume de care unii au incercat sa profite. La fel s-a incercat si in cazul Peter Longa, nascut in 1908, care, chipurile, ar avea o padure inscrisa in CF inca din 1906. „Iata ce parinti atenti. S-au ingrijit de copiii lor inca inainte de a se naste si le-au trecut cate o padure in Cartea Funciara”, a comentat presedintele Comisiei Judetene. Prefectul are si umor, trebuie sa recunoastem…
Sursa: Gazeta de MAramures
