Tone de materiale reciclabile zac nefolosite din pricina recesiunii
5 Ian 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email
In SUA, pretul tonei de carton a scazut la 35 dolari, de la 135 dolari, in septembrie

* Cutiile de bautura din aluminiu se vand in Marea Britanie cu numai 20 lire sterline (practic, 20 euro) tona, fata de 200 lire, in vara
Mii de tone de materiale reciclabile din toata lumea nu-si mai gasesc cumparatori din pricina recesiunii economice, astfel ca toate politicile pentru un mediu mai curat (indeosebi cele de la nivelul Uniunii Europene) risca sa esueze. Scaderea vanzarilor de automobile, de electrocasnice si de case, adaugata la prabusirea tirajelor ziarelor din toata lumea, inca dinainte de declansarea actualei crize, au dus la scaderea cererii de materiale reciclabile – fier, metale neferoase, hartie, carton, plastic, sticla.
In Marea Britanie, sute de tone de hartie se imbiba cu apa in depozite sau in aer liber, iar fierul rugineste, pentru ca firmele ce cumparau en-gros astfel de deseuri nu mai au nevoie de ele, relateaza The Telegraph. Spatiile de stocare ale companiilor de reciclare sunt pline, iar primariile si cetatenii au ajuns sa plateasca ei insisi pentru a fi scapati de deseuri, desi pana acum primeau in schimb o mica suma pentru fiecare kilogram colectat.
Primariile din Marea Britanie se tem ca, dupa Sarbatori, cand oamenii arunca mai multe resturi decat de obicei, nu vor mai avea unde sa depoziteze deseurile pe care agentii economici nu le mai doresc. Productia unei tone de plastic a ajuns sa coste mai putin decat cumpararea uneia de la centrele de reciclare, in timp ce producatorii auto nu mai au nevoie de deseuri metalice, cand si asa si-au intrerupt productia din pricina scaderii cererii de masini.
Deseuri valorificabile vor ajunge la gropile de gunoi
Prin urmare, exista temerea ca – in ciuda tintelor clare stabilite de la Bruxelles pentru fiecare tara membra a UE, pe categorii de materiale reciclabile – sute de tone de materiale valorificabile sa ajunga la gropile de gunoi din Marea Britanie. Inca dinainte de actuala recesiune, peste un milion de tone de deseuri textile ajungeau la gunoi in aceasta tara, fara a fi reciclate, nici valorificate de catre organizatiile umanitare care trimit imbracamintea la cei nevoiasi.
Numarul centrelor de colectare din Anglia si Tara Galilor a crescut cu numai 2% in ultimul an, iar de acum ar putea sa scada, pentru ca multi antreprenori nu mai gasesc profitabila activitatea de colectare, sortare si vanzare a deseurilor. Pretul tonei de carton a scazut la 20 lire sterline (de la 60), pret care cu greu acopera cheltuielile cu combustibilul necesar vehiculelor care colecteaza cutiile vechi de la magazine, institutii si locuinte private.
Asiaticii nu mai cumpara deseurile americanilor
In SUA, din 150 milioane tone de materiale reciclate anual, 80 milioane luau calea Asiei, de unde aveau sa se intoarca inapoi in America in produse cu eticheta “Made in China”, “Made in India” sau “Made in Pakistan”. Insa cererea statelor asiatice a scazut, astfel ca – pe langa alte industrii cu probleme din SUA – si cea a colectarii deseurilor va avea de suferit din pricina recesiunii.
Circa 85.000 de americani isi vad amenintate locurile de munca, iar patronii lor, care faceau vanzari de 70 miliarde dolari pe an din reciclare, sunt aproape de faliment. Absolut toate materialele reciclabile se vand acum la preturi de nimic in SUA, dar tona de fier vechi a inregistrat una dintre cele mai importante scaderi – de la 525 dolari, la numai 100.
Sursa: Gandul
Pentru mai multe informatii despre aluminiu, anglia, bautura, bruxelles, colectare deseuri, cumparatori, electrocasnice, fier, fier vechi, fierul, gropile de gunoi, locuinte, marea britanie, materiale reciclabile, materiale reciclate, mediu mai curat, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Recomandari la acest articol
Expozitie de materiale reciclabile
12 Mai 2008
“Junk Made at the Zoo”
Asociatia EcoAssist si Gradina Zoologica Bucuresti organizeaza, la 17 mai, “Junk Made at the Zoo”, prima expozitie de obiecte artizanale din materiale reciclabile, pe fostul spatiu al elefantului din incinta Gradinii Zoologice. Obiectele prezentate in… Citeste mai departe»
Locuinte din materiale reciclabile
7 Noi 2007
Studentii de la Facultatea de Inginerie din Tg. Jiu pot participa la un concurs, initiat de Inspectoratul de Stat in Constructii. Viitorii ingineri trebuie sa prezinte o macheta a unei constructii de locuit. Aceasta trebuie realizata insa din materiale reciclabile,… Citeste mai departe»
Expozitie de materiale reciclabile
9 Mai 2008
“Junk Made at the Zoo”
Asociatia EcoAssist si Gradina Zoologica Bucuresti organizeaza, pe 17 mai, “Junk Made at the Zoo”, prima expozitie de obiecte artizanale din materiale reciclabile, pe fostul spatiu al elefantului din incinta Gradinii Zoologice, informeaza un comunicat… Citeste mai departe»
Costume de teatru din materiale reciclabile
30 Mai 2008
Elevii Scolii “Mihail Sadoveanu”, din Bacau, au avut o idee inedita: aceea de a croi haine din materiale refolosibile – de la hartie si pana la cutii de conserve.
In plus, ei au organizat, pe scena Teatrului Dramatic “George Bacovia”,… Citeste mai departe»
Muzica cu instrumente din materiale reciclabile
19 Noi 2008
Evenimentul “Eco Fest Music Contaminations” promoveaza cultura si ecologia sub sloganul “Civilizatia apartine oamenilor liberi intr-o natura curata!”.
Intre 20 si 22 noiembrie, artisti din Romania si Italia aduc muzica de calitate la Sala Radio (Sala de concerte “Mihail Jora”)… Citeste mai departe»
Mazda: materiale interioare 100% vegetale
26 Sep 2007
Japonezii de la Mazda dau o alta nuanta expresiei “prieteni cu natura”, realizand materiale de interior din fibre vegetale.
Japonezii de la Mazda au anuntat ca vor fi primii care vor imbraca interioarele modelelor din gama cu materiale si tesuturi… Citeste mai departe»
Telefoanele din materiale reciclate vor fi pe piata in cativa ani
15 Apr 2008
Producatorul finlandez de celulare Nokia estimeaza ca telefoanele fabricate din materiale reciclate mai au cativa ani pana cand vor ajunge la consumatori, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, un oficial din cadrul companiei, care a adaugat ca grupul apreciaza ca… Citeste mai departe»
Lasa un comentariu
Stirile zilei
Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate
Expertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»
Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice
Romania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»
Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate
Daca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»
Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului
Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012.
Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»
Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice
Uniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.
Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»
Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale
Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»