Tonul rosu (bluefin) este in pragul disparitiei, in timp ce celelalte tipuri sunt exploatate la nivel maxim

0
121
Tonul din magazin – pe cale de disparitie

In revistele de sanatate, se gasesc din abundenta reclame care prezinta tonul la conserva ca fiind o sursa excelenta de proteine, numarandu-se printre produsele puternic promovate, distribuite si consumate in intreaga lume.

Numai ca din acesta “poveste de dragoste”, dintre sanatatea noastra si ton, lipseste o parte, cea referitoare la populatiile de peste aproape de extinctie.

Pescuitul industrial, care se realizeaza pentru a ne asigura noua necesarul de peste, are un impact mult mai mare decat ne-am putea inchipui si cu implicatii majore asupra planetei noastre.

Si aceasta pentru ca nu mai exista prea mult peste in apele Pamantului. Tonul rosu (bluefin) este in pragul disparitiei, in timp ce celelalte tipuri sunt exploatate la nivel maxim. Avand in vedere progresele de la scara tehnologica si industriala, oamenii se descurca din ce in ce mai bine sa prinda tot ceea ce a mai ramas din aceste “stocuri” deja epuizate.

Cel mai popular tip de ton care ajunge in conserve este tonul dungat (skipjack).Deocamdata, tonul dungat nu e amenintat cu disparitia, deoarece pestele creste si se maturizeaza destul de repede. Totusi, daca cererea pentru tonul dungat continua sa creasca, populatia acestui tip de peste nu va mai fi capabila sa se auto-sustina.

De cele mai multe ori, metodele de pescuire a tonului dungat, si altor tipuri de specii, nu sunt durabile, din cauza unor practici non-selective.

Operatorii comerciali de ton folosesc doua tehnici principale pentru capturarea tonului, si anume pescuitul cu paragata la suprafata si cu ajutorul unor nave cu plasa punga folosind Dispozitive de Concentrare a Pestilor (DCP).

  • Pescuit cu paragate

Pescuitul cu paragate este o tehnica in care mii de carlige cu momeala, atasate la diferite intervale de-a lungul unei linii, sunt amplasate in apa. Liniile se pot intinde pe mai multi kilometri lungime si sunt asezate aproape de suprafata pentru a prinde specii pelagice de peste, cum ar fi tonul.

Liniile pot avea chiar si 80 de kilometri lungime cu pana la 3000 de carlige cu momeala. Pe langa scara industriala a pescuitului cu paragate, aceasta metoda este nediscriminatorie, fiind renumita pentru masa accidentala de capturi secundare, inclusiv albatrosi, broaste testoase, peste-cioc si rechini.

  • Nave cu plase punga si DCP

Potrivit Greenpeace, 70% din tonul comercial este pescuit folosind DCP. Utilizarea DCP-urilor a devenit populara in urma unei cereri publice care a determinat industria tonului sa fie mai “ecologica si prietenoasa cu delfinii”. Bancurile de ton Albacora au tendinta de a fi localizate in zone cu delfini, fie pentru protectie, fie pentru ajutorul in gasirea prazii.

Din punct de vedere istoric, prin urmarirea acestor delfini, pescarii puteau localiza cu usurinta tonul, apoi inconjurau bancul de pesti cu navoade cu plasa punga si ii pescuiau cu tot cu delfini.

In zilele noastre, utilizarea DCP-urilor la pescuit, fie legate de fundul oceanului, fie plutind libere, furnizeaza un fel de adapost si protectie pentru pestii tineri.Acumularea de pesti tineri atrage pestii mai mari si rechinii. Asa ca, o plasa punga este folosita pentru a strange pestii care s-au adunat.

DCP-urile au transformat pescuitul de ton intr-o practica mai eficienta, fapt care a rezultat intr-o diminuare masiva a numarului de delfini prinsi in navoade. Cel mai mare dezavantaj ramane insa volumul capturilor secundare, care a crescut exponential.

Numeroase alte specii pe cale de disparitie (rechini, broaste testoase etc) sunt pescuite impreuna cu cantitati masive de pesti tineri, aplicand factori de stres suplimentari nu numai asupra tonului, dar si asupra multor alte specii. Se estimeaza ca 100 de milioane de rechini sunt capturati in fiecare an, multi dintre ei fiind prinsi de operatorii din industria tonului ca si captura accidentala. Pentru o specie care se maturizeaza lent si care are putini pui, astfel de capturi nu reprezinta vesti prea bune.

  • Exista o cale mai buna?

 

Exista tehnici de pescuit a tonului care sunt mai selective si mai sustenabile. De exemplu, momeala vie este folosita pentru a atrage bancurile de ton aproape de barca, iar tonul este apoi prins unul cate unul cu ajutorul unui stalp portabil. Prin aceasta metoda se pescuieste doar specia vizata, si astfel se reduce aproape la zero captura accidentala. Ceea ce este necesar este o retea de rezerve marine, zone cu pescuitul interzis, pentru a permite populatiei de ton sa se recupereze.

Greenpeace estimeaza ca aceste zone protejate trebuie sa reprezinte 40% din suprafata oceanelor planetare. Din pacate, mai putin de 1% din aceasta suprafata este protejata.

Stiind putin mai mult despre adevaratul impact al industriei tonului, oamenii pot face o alegere mai informata, astfel incat sa nu fie nevoiti sa explice generatiilor viitoare de ce nu mai exista ton, rechini, broaste testoase, albatrosi, sardine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here