Masina pe hidrogen ar putea fi scoasa pe piata din 2015
Masina pe hidrogen ar putea fi scoasa pe piata din 2015

Care dintre modelele pe benzina comercializate in Romania ar fi cel mai „prietenos” cu bugetul familiei in cazul introducerii unei taxe de poluare, aplicata fiecarui autoturism, in functie de cantitatea de CO2 emisa? Alexandru Leman

Daca pana in prezent capacitatea cilindrica si consumul de carburant erau indicatorii care contau in alegerea unei masini, in viitor cumparatorii unei masini se vor orienta si in functie de un alt criteriu atunci cand vor alege un nou autoturism: emisiile de CO2.

In raport cu emisiile poluante ar putea fi aplicata fiecarui autoturism o taxa si, la fel ca in cazul electrocasnicelor, masinile ar putea fi incadrate in diferite grupe de poluare. Astfel, clasa A (cea mai putin poluanta) cuprinde autoturisme ale caror motoare au emisii de pana la 100 de grame de CO2 pe kilometru.

Clasa B cuprinde masinile cu emisii intre 101 si 120 g/km de CO2, clasa C, intre 121 si 140 g/km, clasa D, intre 141 si 160 g/km, clasa E, intre 161 si 200 g/km, clasa F intre 200 si 250 g/km, iar clasa G vehiculele care emit peste 250 g/km. Cele trei masini de mici dimensiuni care s-au calificat pe primele trei locuri sunt, in ordine, Toyota iQ 1.0 litri VVT-i, Citroen C1 1.0 litri si Smart Fortwo Coupe 1.0 litri.

Toyota iQ, pe primul locToyota

Dintre „benzinarele” comercializate in Romania, „minicarul” cu o lungime de numai 2,985 m, Toyota iQ, detine recordul, cu doar 99 de grame de CO2 emise pe kilometru parcurs. Cu o capacitate cilindrica de 998 cmc, trei cilindri in linie, o compresie de 10,9:1, 12 supape DOHC („Double OverHead Cam” – „doua axe cu came in cap”), distributie pe lant si VVT-i („Variable Valve Timing – intelligence” – „variatia inteligenta a deschiderii supapelor”), „motorasul” nipon obtine o putere de 68 CP la o turatie de 6.000 rot/min.

VVT-i foloseste o tehnologie computerizata avansata pentru a varia admisia aerului in functie de conditiile de drum si de gradul de solicitare al motorului. Prin controlarea perioadei de timp in care supapa de evacuare se inchide, iar supapa de admisie se deschide, motorul poate fi reglat instantaneu pentru a produce un cuplu motor ridicat in toata plaja de turatii.

De altfel, in 2008 acest propulsor a obtinut titlul de „Motorul anului”. Cu o masa totala acceptata de 1.200 kg, iQ accelereaza de la 0 la 100 km/h in 14,7 secunde si poate atinge o viteza maxima de 150 km/h, in conditiile unui consum mediu de doar 4,3 litri de benzina la 100 km parcursi. Transmisia poate fi manuala, cu cinci trepte de viteza, sau automata Multidrive (transmisie variabila continua).

iQ a introdus si o serie de inovatii tehnice si de siguranta. In primul rand, printre cele noua airbaguri cu care este dotata masina, airbagul luneta a reprezentat o premiera mondiala. De asemenea, rezervorul de benzina de forma plata, cu o capacitate de 32 de litri, contribuie la reducerea masei masinii, dar si la obtinerea unui spatiu suficient pentru cei patru pasageri pe care ii poate primi masina la bord.

Citroen C1 emite doar 106 g/km CO2Citroen

Modelul C1, in varianta cu trei usi, are un motor pe benzina de 998 cmc care emite 106 g/km CO2. Mai spatios decat concurentele sale, cu tractiune pe rotile din fata, C1 accelereaza de la 0 la 100 km/h in 13,3 secunde si atinge o viteza maxima de 145 km/h.

Smart Fortwo CoupeSmart

In echiparea cu cel mai mic motor pe benzina, cu o capacitate de 999 cmc, „Micro compact carul” (asa cum a fost denumit proiectul acestui vehicul destinat aglomerarilor urbane) emite in atmosfera 112 g de CO2 pe kilometru parcurs, situan-du-se astfel pe locul trei in topul „benzinarelor” vandute in Romania. Clasa de poluare in care se incadreaza este Euro 4.

Propulsorul are o putere maxima de 61 CP la o turatie de 5.800 rot/min si obtine un cuplu maxim de 89 Nm la 3.000 rot/min. Transmisia este semiautomata. Cu tractiune pe rotile din spate, o greutate maxima admisa de 1.020 kg si doua locuri, Smart Fortwo Coupe accelereaza de la 0 la 100 km/h in 16,7 secunde si atinge o viteza maxima de 145 de km/h.

caracteristici tehnice
Exemple Modele si emisii

Chevrolet Spark 1.0 68 CP -119 g/km (clasa B)
Ford Ka 1.2i 69 CP 119 g/km (clasa B)
Volkswagen Golf VI 1,2 TSI 105 CP – 134g/km (clasa C)
Skoda Fabia 1,2 HTP 70 CP – 140 g/km (clasa C)
Opel Astra Clasic II 1,4 Twinport 90 CP – 158 g/km (clasa D)
Dacia Logan 1,4 MPI 75 CP – 166 g/km (clasa E)
Dacia Duster 1,6 16v 105 CP – 177 g/km (clasa E)
Hyundai ix35 2.0 MPI 163 CP – 181 g/km (clasa E)
Ferrari 458 Italia 578 CP – 307 g/km (clasa G)

Slalom

Primul magazin online Ferrari in RomaniaFerrari

Reprezentanta Ferrari in Romania, Forza Rossa, a lansat magazinul online www.ferraristore.ro. Fanii marcii vor putea admira si achizitiona peste 6.000 de produse ce poarta sigla legendarei firme. De pe site pot fi cumparate produse al caror pret variaza de la 50 de lei (un ursulet de plus), pana la un segway in valoare de 46.956 lei. Cei care vor face cumparaturi din noul magazin online vor avea sansa de a castiga saptamanal un drive test cu o masina Ferrari.

Sase milioane de masini la fabrica Ford din KolnFord

Uzina Ford din Koln a produs pana in prezent sase milioane de exemplare Fiesta. In luna martie a acestui an, Ford Fiesta era cel mai bine vanduta masina in Europa, in fata Volkswagen Golf, informeaza autoblog.it. Exemplarul cu numarul sase milioane a fost un Fiesta 1.6 Ti-VCT, de 120 CP cu trei usi, in versiune Vision Blue Sport destinat unui client german. La uzina din Koln se construiesc zilnic 1.885 de masini din gama Fiesta si Fusion. Numai anul trecut, la aceasta fabrica au fost construite 406.200 de vehicule, dintre care 55.700 au fost modele Fusion si 350.500 Fiesta. Noul Fiesta a intrat in productie in luna august 2008.

Sistem de franare automat pe Audi A8Audi

Limuzina-amiral a constructorilor din Ingolstadt, Audi A8, va fi dotata cu un sistem automat de franare, furnizat de Bosch, similar cu cel introdus de Volvo si denumit „City Safety”, informeaza site-ul automotivedesignline.com. Sistemul va recunoaste automat situatiile critice prin utilizarea atat a unui sistem de cruise control adaptiv (ACC), a senzorilor radar cu raza mare ai acestuia, cat si a unui senzor video, toate coordonate de sistemul ESP. Mecanismul are rolul de a ajuta soferul sa actioneze corect in situatii-limita, aplicand forta de franare repede, dar progresiv. Sistemul aplica rapid puterea maxima de franare pentru a evita un impact iminent.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here