Gavrila Vraja (29 ani) din satul Ocna Sugatag, Maramures, a inceput sa lucreze la ferma inca de cand era copil. Acum, el administreaza cu succes o ferma de 500 oi, la gospodarirea careia iau parte toti membrii familiei Vraja: sotia sa, cei doi copii (de 7 si, respectiv, 4 ani), socrul, soacra si bunica. Natura, cultura, traditiile, oamenii si biodiversitatea… Maramuresul este laboratorul perfect pentru demonstrarea relatiei organice dintre peisaj, om si animale. Asa incepe povestea fermierului Gavrila Vraja si a familiei sale din satul Ocna Sugatag, judetul Maramures.
Gavrila s-a ocupat de cresterea oilor inca din copilarie, dar atunci isi ajuta doar familia. De cand s-a casatorit, cu fiica lui Petru Pop, un cioban foarte respectat din Sugatag, el a inceput sa se ocupe cu succes de ferma, cu ajutorul intregii familii. Acum are o ferma de 500 de oi, dintre care 250 apartin direct familiei Vraja, iar restul ii sunt date de sateni pentru a le intretine pe timpul perioadei estivale de pasunat. Patru generatii – aceeasi preocupare: pastoritul si cultivarea pamantului. Familia se imparte intre diversele munci pe care le realizeaza la ferma. De exemplu, vara, socrul si uneori bunica, copiii si Gavrila insusi stau pe Platoul Tataru cu turma de oi. De obicei, sotia si mama sa raman acasa, in vale, pentru a se ocupa de gospodarie. In general, Gavrila este intr-o alergatura continua, pentru a asigura hrana familiei sale – coseste fanul pe platou, merge la piata pentru a-si vinde produsele.
Pastoritul, meserie grea, dar plina de satisfactii
Pentru pastoritul oilor vara (mai-septembrie), familia Vraja inchiriaza un lot de 5 ha de la primaria Ocna Sugatag. De asemenea, ei au si terenuri proprietate personala in satul Sugatag, unde detin o gospodarie de 7 ha. Lotul pe care il inchiriaza pe Platoul Tataru este bine plasat si are o vedere frumoasa asupra intregului platou, cateva paduri in apropiere si iarba de calitate superioara unde oile pot pasuna. Avand in vedere aceste caracteristici ale pasunii, familia Vraja inchiriaza mereu acelasi pamant, oile (majoritatea din rasa turcana si cateva merinos) fiind urcate an de an pe platoul Tataru, la o altitudine de 900 – 1000 m, departe de satul Sugatag. Cele 7 ha din satul Sugatag cuprind o livada de meri si pruni, o gradina de legume si o parcela de teren arabil cultivat cu porumb, sfecla si cartofi. Pentru a administra cu succes activitatile de pe ambele loturi, vara, unii membri ai familiei parcurg zilnic distanta dintre ele.
Familia este alcatuita preponderent din barbati. De fapt, acest lucru este esential si prielnic pentru a duce turmele de oi dintr-un loc in altul si pentru a face fata conditiilor vitrege de la stana. Dupa cum spune Gavrila, „pastoritul este o meserie grea; devii raspunzator nu numai pentru viata ta, ci si pentru cea a animalelor, pentru cea a familiei si a celor care te ajuta la stana”. Iar acest lucru le da putere.
Cresterea oilor pe cale traditionala
De aceea, fiecare membru al familiei isi cunoaste locul si sarcinile: sotia si mama acesteia se ocupa de sarcinile gospodaresti in sat si lucreaza pamantul; Gavrila se imparte intre munca in gospodaria din sat si stana de la munte; in timpul vacantelor de vara, cei doi baieti se trezesc odata cu parintii si ii ajuta la manatul si la mulsul oilor, sau fac alte treburi potrivite varstei lor fragede; bunica este mereu gata sa dea o mana de ajutor oriunde este nevoie; de pilda, ea se ingrijeste chiar si de supravegherea oilor pe timpul lunilor de iarna, in gospodaria ei aflata undeva intre satul Sugatag si platoul Tataru. “Sprijinul familiei este de baza, daca vrem ca activitatea de crestere a oilor sa fie continuata pe cale traditionala. Daca ai oameni angajati la ferma, nu poti pastra practicile traditionale obisnuite pe care le aplicam noi, iar peisajul va fi modificat de utilizarea tehnicilor moderne”, a spus Gavrila.
Aceste activitati de crestere a animalelor reprezinta principala sursa de venit pentru familia Vraja de patru generatii incoace. Ei au invatat tot ce se poate face pentru a-si dezvolta afacerea. I-au implicat pe copii in cresterea animalelor, considerand ca, intr-o zi, ei vor fi stapanii acelor pamanturi, iar copiilor a inceput sa le placa sa stea cu oile in aer liber si sa le vegheze, au inceput deja sa se simta stapanii fermei.
Ciobanii maramureseni respecta natura
Familia Vraja isi vinde produsele, casul si urda, la piata din Ocna Sugatag sau Sighetu-Marmatiei. Datorita faptului ca nu apeleaza la un abator, vand mieii vii la piata, iar pentru consumul propriu, ii sacrifica in propria gospodarie. Unii clienti le cunosc deja produsele (in special casul si urda traditionala), stiu zilele cand ciobanul coboara la piata si cumpara mereu de la el.
Cand a fost intrebat daca oieritul s-a schimbat de cand il practica, fermierul ne-a spus ca ei, ciobanii maramureseni, inca respecta modul traditional de a creste oile si a explicat si cum o fac: “Ciobanitul nu s-a schimbat prea mult in decursul anilor. Da, poate acum folosim tehnologie moderna cum este cositul fanetelor cu co-sitori mecanice, dar oieritul traditional a ramas la fel; inca mulgem oile manual, urmam schimbarile anotimpurilor si le respectam mutand animalele in locuri unde pot paste, la altitudini mai joase sau mai inalte, in functie de dezvoltarea sezoniera a vegetatiei”. Cresterea oilor este inca des intalnita in zilele noastre, dar numarul mediu de animale pe ferma rar depaseste 40-50 capete. Pendularea, o transhumanta la scara mai mica, este metoda traditionala de oierit, practicata de secole. In fiecare primavara, oile din sate se reunesc in turme, care urmeaza a fi pastorite de ciobani angajati pe perioada verii pe pasuni comunale din zonele muntoase mai indepartate. Cand sunt pe pasunile inalte, ciobanii mulg oile de doua sau trei ori pe zi si prepara doua feluri de branza – cas si urda – pe care le dau proprietarilor oilor. Aceste pasuni naturale se folosesc pana toamna, cand turmele revin in sat. Oile si caprele isi petrec iarna in micile grajduri de lemn ale stapanilor, hranite cu fanul cosit pe pajistile de pe platou.
“Ne luam puterile de la natura”
Abandonarea terenurilor a devenit o problema in regiune, fiind, pe de o parte, rezultatul conditiilor socio-economice cu care se confrunta agricultorii (venituri mici, conditii grele de munca si lipsa serviciilor sociale in multe zone fac agricul-tura o optiune mai putin atractiva pentru tineri) si, pe de alta parte, consecinta fragmentarii terenurilor, ajungandu-se astfel la pierderea semnificativa a biodiversitatii habitatelor semi-naturale, mai ales in cazul pajistilor alpine, din cauza abandonarii pasunatului.
Agricultura este o munca grea si are nevoie de multa dedicare din partea celor care doresc sa pastreze traditiile si sa ramana aproape de natura: “Cresterea oilor e o munca grea. Cateodata, nu apuci sa-ti tragi sufletul cat e ziua de lunga; esti intr-o continua alergatura dupa un lucru sau altul, pentru ca treaba sa mearga bine. Dar iti ofera si satisfactii, suntem in aer liber, ne bucuram de natura si liniste, dormim bine, ne luam puterile de la natura. Avem o legatura stransa cu natura si cu animalele si ferma noastra are succes fiindca stim cum sa le apreciem si sa le respectam”.
Ciolban, asociatia crescatorilor de oi
Dar Gavrila este foarte activ si implicat nu doar in activitatile care privesc munca zilnica la ferma, ci si in dezvoltarea de parteneriate la nivel local. In 2007, fermierii din regiune au pus bazele unui grup local de crescatori, de fapt o asociatie a crescatorilor de oi numita CIOLBAN, al carei presedinte este Gavrila. Au avut mai multe intalniri in care au discutat despre tot ceea ce inseamna oieritul.
In ceea ce priveste planurile de viitor, ei se gandesc sa se implice mai mult in activitati ecoturistice. De exemplu, vara, cand oile sunt pe Platoul Tataru, ei ar putea sa ofere in continuare (poate chiar sa extinda) posibilitatea de a degusta branza si de a servi ciorba de miel traditionala turistilor care viziteaza imprejurimile, mai ales acum, cand a fost deja marcat un traseu ecoturistic – Greenway – al carui itinerariu intersecteaza si ferma familiei Vraja. Concentrandu-se mai mult pe acest aspect turistic, prezenta turistilor i-ar ajuta sa isi promoveze modul traditional de a creste oi pe pasunile sub-alpine.
(Articol preluat din revista organizatiei internationale WWF. WWF activeaza in peste 100 de tari din intreaga lume. Misiunea organizatiei, la nivel global, este aceea de a stopa degradarea mediului si de a construi un viitor in care oamenii traiesc in armonie cu natura, prin: conservarea diversitatii biologice la nivel mondial; utilizarea rationala a resurselor naturale regenerabile; reducerea poluarii si a consumului irational. Are aproximativ cinci milioane de sustinatori in toata lumea)
