Transelectrica a pus in functiune o noua statie, la Rahman, pentru energia eoliana

Transelectrica a pus in functiune o noua statie, la Rahman, pentru energia eoliana

Compania Nationala Transelectrica – Operatorul de Transport si de Sistem din Romania, a pus in functiune cea de-a 80-a statie de transport – 400/110 kV de la Rahman, judetul Tulcea, avand ca obiectiv principal evacuarea energiei electrice regenerabile din centralele eoliene, se arata intr-un comunicat al companiei.

In statia 400/110 kV de la Rahman vor fi racordati la reteaua electrica de transport 700 MW, din care 200 MW prin centralele eoliene Alpha Wind + CAS Regenerabile (detinute de producatorul si transportatorul austriac de energie electrica Verbund) si prin Beta Wind si Land Power.

Lucrarile au fost demarate in decembrie 2010 si au fost realizate de ABB Romania.

In prima faza, se va pune sub presiune primul transformator de 250 MWA pentru racordarea centralelor eolienelor detinute de compania Verbund.

Finantarea lucrarii a fost realizata din surse provenite de la investitori.

Avem cel mai mare potential eolian din sud-estul Europei

„Tara noastra are cel mai mare potential eolian din sud-estul Europei, acesta fiind si motivul pentru care mai mult de jumatate dintre investitorii care se intereseaza de oportunitati in Romania se indreapta catre sectorul energetic, in special spre productia de energia eoliana. Investitiile in infrastructura de transport sunt o prioritate pentru compania noastra in vederea conectarii in siguranta a proiectelor de energie regenerabila”, a declarat Octavian Lohan, director general al Transelectrica.

Transelectrica este operatorul de transport si de sistem din Romania care gestioneaza, opereaza, intretine, modernizeaza si dezvolta reteaua de transport care cuprinde 80 statii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA si 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV si 750 kV, aflate in gestiunea a opt sucursale de transport.

x

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *