Politistii italieni au interceptat un transport de peste 30.000 de tone de deseuri radioactive care urma sa ajunga in Romania

Politistii italieni au interceptat un transport de peste 30.000 de tone de deseuri radioactive care urma sa ajunga in Romania

Politistii italieni au interceptat un transport de peste 30.000 de tone de deseuri radioactive, care urma sa ajunga la una dintre firmele controlate de „regii asfaltului” din Romania • Dan Besciu si-a acuzat asociatul italian ca a folosit documente false, dar a ramas partener de afaceri cu acesta

ZIUAnews a dezvaluit in numarul precedent implicarea unuia dintre „regii asfaltului” din Romania, Dan Besciu, in domeniul reciclarii deseurilor industriale si a refacerii siturilor contaminate, in special a celor cu produse petroliere. Cu acea ocazie, am prezentat pe larg cartelul gandit de Besciu, care, in ultimii ani, a reusit sa puna mana pe contracte de zeci de milioane de euro. Ce nu se stie insa este ca Dan Besciu este un veteran al reciclarii unor asemenea reziduuri. Alaturi de Sorin Vulpescu, un alt „rege al asfaltului” din Romania si patron al restaurantului Golden Blitz, Besciu este chiar partenerul unui traficant italian de deseuri radioactive.

Patronii de la Golden Blitz, controversatul cuplu Dan Besciu – Sorin Vulpescu, mai detin, in afara de „renumita” societate Euroconstruct Trading 98 Bucuresti, si o firma de transport de marfuri: Italrom Export Import SRL Bucuresti. Aici, impreuna cu cei doi grei ai asfaltului, mai sunt asociati Costin Minculescu si italianul Giantonio Savelli. Partenerul italian al celor trei romani din Italrom Export Import SRL Bucuresti, Giantonio Savelli, este un om de afaceri aflat de mult timp in vizorul autoritatilor din peninsula. Concret, el este mentionat intr-un raport de monitorizare al organizatiei Greenpeace ca fiind implicat intr-un caz de trafic de deseuri radioactive.

Astfel, la mijlocul anului 1992, Giantonio Savelli a exportat din Italia aproximativ 30.000 de tone de deseuri radioactive, destinatar fiind chiar firma Italrom Export Import din Romania. Transportul a fost interceptat la Trieste, in timpul unui control initiat de politia italiana. Conform raportului Greenpeace, transportul lui Savelli a fost verificat in urma unor informatii care indicau implicarea sa intr-o operatiune de trafic de droguri. In cele din urma, s-a constatat ca nu era vorba despre stupefiante, dar ca incarcatura italianului era insotita de documente falsificate.
La vremea respectiva, Dan Besciu a sustinut ca a aflat despre aceasta afacere de la politie, acuzandu-l pe Savelli ca „a lucrat numai cu documente false”. Totusi, relatiile dintre cei doi nu s-au stricat din cauza acestui incident. Asta pentru ca, la ora actuala, italianul Giantonio Savelli este unul dintre actionarii de la Italrom Export Import SRL Bucuresti, unde inca detine 22% din actiunile firmei.

Bombe ecologice dirijate catre Romania

Dupa deschiderea granitelor de catre Romania, in 1990, foarte multe societati din tara au inceput sa importe deseuri din statele europene. Aduse sub denumirea de substante chimice pentru agricultura, deseurile europenilor erau adevarate bombe ecologice, mai ales ca multe erau destinate pentru Delta Dunarii sau zone din Transilvania. Cum era de asteptat, in ciuda scandalurilor izbucnite la acea vreme, afacerile au fost musamalizate ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Cartelul lui Besciu si Vulpescu

ZIUAnews a prezentat, in editia precedenta, cartelul gandit de Dan Besciu si caracatita firmelor care castiga sume de zeci sau chiar sute de milioane de euro de pe urma afacerilor din domeniul ecologizarii terenurilor contaminate cu produse petroliere sau alte substante toxice. „Asociatia pentru managementul deseurilor industriale si a siturilor contaminate” (AMDISC) a aparut, la sfarsitul anului trecut, iar printre cei noua asociati se numara si firma Euro Construct Trading 98 Bucuresti, detinuta de „regii asfaltului” Dan Besciu si Sorin Vulpescu. Liderul acestei asociatii este societatea care face legea de multi ani in domeniul salubrizarii prin zona Baraganului. Este vorba despre Vivani Salubritate SA din Slobozia, care are ca actionar majoritar (67%) firma germana Chinox Beteiligungs GmbH München, reprezentata de catre Janos Kalman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *