Trei zile vijelioase

Administratia Nationala de Meteorologie a anuntat ieri ca Romania va fi cuprinsa de ploi puternice, de furtuni si de intensificari serioase ale vantului. La munte, la peste 2.000 de metri altitudine, precipitatiile vor fi si sub forma de ninsoare.

Dupa canicula si „ploi cu galeata”, fenomenele meteorologice extreme continua. Incepand de azi, ploi, tunete si fulgere se vor napusti asupra tarii noastre.

ATENTIUNE! Administratia Nationala de Meteorologie a remis ieri o avertizare, cod galben, valabila incepand de astazi, de la ora 0:00, pana vineri, 7 septembrie, la ora 21:00. Fenomenele vizate sunt racirea accentuata a vremii, intensificari ale vantului si caderi insemnate de precipitatii. „Miercuri, joi si vineri, vremea se va raci accentuat in toata tara, incepand din regiunile vestice, astfel incat temperatura aerului va ajunge la valori mai scazute cu aproximativ 8-10 grade fata de norma climatologica a acestei perioade a anului. Vantul va prezenta intensificari in toate regiunile, indeosebi in zilele de miercuri si de vineri, cu viteze de pana la 60-65 km/h si la munte de 80-100 km/h. Miercuri si in prima parte a zilei de joi, instabilitatea atmosferica va fi accentuata si cantitatile de apa vor depasi local 25-30 l/mp, la inceput in Banat, Crisana si Maramures, apoi si in Transilvania, nordul Olteniei, al Munteniei si al Moldovei. In zona de munte, pe arii restranse se vor depasi 50 l/mp”, se arata in comunicatul ANM.

CALM. Toata tara s-a alarmat, dar meteorologul de serviciu al Administratiei Nationale de Meteorologie, Romica Jurca, a linistit apele. „Manifestarile meteorologice avertizate cu cod galben nu presupun un grad ridicat de periculozitate, ci sunt schimbari importante de vreme, comparativ cu ceea ce s-a intamplat pana acum. Intr-un interval de timp relativ scurt se ajunge de la foarte cald la foarte rece, valorile de temperatura ce urmeaza sa se inregistreze fiind cu opt pana la zece grade mai mici decat cele normale la aceasta data. Vantul, care se va intensifica in toata tara, va spori senzatia de rece. Ploile insemnate cantitativ pot determina cresteri importante de debite pe raurile din tara, dar nu atat de mult incat sa se produca inundatii. Chiar daca va ploua puternic, lipsa de apa din pamant si chiar din rauri inca se pastreaza”, a comentat specialista de la ANM.

EXTREM. Zona cea mai afectata va fi sudul Transilvaniei, in special in Muntii Fagaras. La mare altitudine, la peste 2.000 de metri, este de asteptat sa ninga. Temperatura aerului va fi aproape de limita de inghet, 0°C, meteorologii estimand ca noaptea s-ar putea ajunge chiar si la valoarea de 1°C. In depresiuni si pe vai se poate forma ceata, astfel ca aceia care vor sa plece la drum trebuie sa circule cu multa prudenta.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *