UE, criticata de expertii in energie

Nici nu a fost bine anuntata strategia europeana comuna pentru reducerea efectelor incalzirii globale, ca protestele au si inceput. Diversi experti avertizeaza ca masurile ecologiste vor bulversa domeniul energetic, periclitand chiar securitatea energetica a statelor Uniunii.

Cel mai recent document care prezinta aceasta teorie si argumentele sale a fost publicat ieri de EUObser-ver. „Strategia Uniunii Europene de combatere a incalzirii globale intensifica vulnerabilitatea energetica a Europei, deoarece res-tric-tiile impuse emisiilor determina com-paniile sa renunte la planurile de construie a unor noi centrale, po-trivit operatorilor din domeniu”, re-la-teaza publicatia electronica EUObserver.

INVESTITII ANULATE. „Foarte multe proiecte de investitii au fost anulate in ultimele luni”, a declarat pentru EUObserver Johannes Teyssen, vicepresedinte al Consiliului Mondial al Energiei, precizand ca doar in Germania au fost anulate planurile de construire a patru centrale termoelectrice. Teyssen, presedinte al companiei germane E.on, a facut aceste comentarii in cursul unei conferinte de presa in care a dat publicitatii un raport redactat de consiliu, o asociatie care reprezinta companiile energetice din 96 de tari. Documentul recomanda Comisiei Eu-ro-pene solutii pentru gestionarea unor viitoare crize energetice. Raportul sugereaza faptul ca ope-ratorii din domeniu manifesta re-ticenta fata de noile planuri de in-vestitii, pe fondul atitudinii „rigide si dure” a Comisiei Europene fata de emisiile de carbon. Incepand cu anul 2013, companiile energetice vor fi nevoite sa participe la licitatii, pentru a li se aloca un anumit volum de emisii, iar alte industrii vor trebui sa plateasca pentru permise. Astfel de licitatii vor spori vulnerabilitatea Europei in fata crizelor energetice, a avertizat Teyssen, care se vor materializa fie sub forma intreruperii livrarilor de petrol si de gaze naturale, cresteri semnificative ale preturilor si alte situatii determinate de tensiuni internationale.

RECOMANDARI. Raportul recomanda „initiatorilor europeni de politici si jucatorilor de pe piata sa actioneze impreuna pentru a asigura livrarea de energie si pentru a atenua actualele si viitoarele vulnerabilitati”. Uniunea Europeana a anuntat la inceputul lunii februarie ca tinta sa este reduce-rea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 20% pana in 2020, anul fata de care se raporteaza fiind 1990. In acest sens, Comisia Europeana a prezentat o serie de actiuni si un plan de masuri pentru indeplinirea obiectivelor.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *