UE, devastata de incendii

Incepand cu vara acestui an, Europa a pierdut 200.000 de hectare de paduri si vegetatie in urma incendiilor devastatoare, care ameninta sa se extinda in cazul in care guvernele nu vor actiona pentru a le preveni, a avertizat luni, 10 august, Comisia Europeana.incendii

„Riscul de incendiu va ramane foarte ridicat in urmatoarele zile in mai multe regiuni mediteraneene”, au anuntat expertii CE. „In prezent, suprafata distrusa, de la inceputul lui 2009, de incendiile de paduri din UE atinge, pe harta, 151.955 de hectare, din care 43% sunt paduri, ceea ce corespunde, potrivit estimarilor, unei suprafate totale de 200.000 de hectare”, au adaugat expertii.

„Tarile cele mai afectate au fost Spania si Italia, cu peste 80% de suprafete arse”, se arata in raportul Sistemului european de informatii privind incendiile forestiere (EFFIS).

„Potrivit previziunilor, ar trebui sa mai adaugam 2.000-3.000 de hectare pana la sfarsitul sezonului, in cazul in care vor fi reunite conditiile extreme”, a estimat Andrea Camia de la centrul comun de cercetare al Uniunii Europene, citat de AFP. Aceste conditii extreme sunt „un val de caldura, vanturile puternice si temperaturile ridicate”.

Comisia Europeana nu poate sa faca prea multe pentru tarile UE. „Avem mainile legate. Putem sa oferim un sprijin financiar, sa indemnam la coordonare, dar, in materie de prevenire, statele trebuie sa se descurce singure. Ele trebuie sa pregateasca terenurile, sa pregateasca rezervoarele cu apa”, a explicat Camia.

In UE se inregistreaza, in fiecare an, aproape 65.000 de incendii, care distrug, in medie, 500.000 de hectare de paduri si vegetatie. Cele mai afectate tari sunt cele din sudul Europei: Portugalia, Spania, Italia, Franta si Grecia, mai subliniaza raportul EFFIS.

Toate incendiile sunt trecute in baza de date a EFFIS, care, din 2000, a inventariat 1,8 milion de incendii, permitand astfel crearea unei harti cu posibilele pericole.

Din cauza incalzirii climatice, situatia risca sa se degradeze. Sezonul incendiilor, care dureaza din iunie pana in septembrie, se va prelungi, astfel ca acestea vor izbunci inca din martie. Expertii preconizeaza si o inmultire a „situatiilor periculoase”, care vor fi din ce in ce mai frecvente in sudul continentului.

Sursa: Intact News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *