Umbra Chevron se muta deasupra Iasiului

Umbra Chevron se muta deasupra Iasiului
Umbra Chevron se muta deasupra Iasiului

Mai multe comune din judetul Iasi au intrat sub lupa companiei Chevron, americanii urmand a ajunge si aici pentru a-si instala sondele legate de extragerea gazelor de sist. Chiar daca mii de oameni din comune precum Mironeasa si Ipatele stau de saptamani bune cu frica-n san ca pot ramane fara agoniseala de-o viata, pentru majoritatea parlamentarilor judetului, lucrurile sunt cat se poate de bune. Acestia nu vad nimic rau in a se exploata gazele de sist. Toti sustin insa ca trebuie schimbata metoda de explorare, si asta numai dupa ce s-a creat un precedent la Pungesti, in judetul Vaslui. Poate ca daca la Pungesti, oamenii nu ar fi iesit in strada pentru a-si striga nemultumirile, la Iasi nu s-ar fi intamplat nimic. Ce spun insa parlamentarii Iasului?

“Eu am facut parte din comisia cu Rosia Montana. Toata lumea spunea ca Romania trebuie sa-si valorifice bogatiile, este o necesitate, dar modalitatile depind de respectarea unor elemente, a unor criterii economice, de mediu. Tara are nevoie de resurse, dar lucrurile trebuie facute intr-un mod intelept, cu respectarea conditiilor de mediu”, a spus deputatul UNPRGheorghe Emacu.

“Ca parlamentar, eu am spus, referitor la gazele de sist, ca pana nu apare un proiect ce are un studiu de risc si unul de mediu, nu voi vota. Eu asta astept, este mare nevoie de aceste studii si in functie de aceste aspecte, eu voi vota sau nu”, a spus Mihaela Popa, senator PNL.

“In fiecare comunitate locala trebuie facuta o dezbatere publica pentru doua lucruri: al cui este terenul pe care se face explorarea si exploatarea, dar trebuie cerut si acordul proprietarului. Daca cele doua lucruri sunt indeplinite, mergem la un alt pas. Nu ne dorim o situatie ca cea de la Pungesti, unde sunt oameni carora li s-a incalcat proprietatea, se fac abuzuri ale comunitatilor locale ce au concesionat si terenurile oamenilor si cele aflate in litigiu. Se poate ulterior merge pe alte avize ce pot aduce o resursa comunitatii respective, in urma taxelor si impozitelor si chiar locuri de munca”, a spus Constantin Adascalitei, deputat PSD.

“Sunt adeptul valorificarii resurselor naturale, dar pe atunci nu venea nimeni sa ne faca treaba, ci o faceam noi. Trebuie mai intai minte, apoi informare si apoi gandul la cei care vor veni dupa noi. Este un punct de vedere al PDL si al mai multor parlamentari din PNL, un DA pentru valorificarea resurselor naturale, dar nu cu orice pret”, a sustinut Dumitru Oprea, senator PDL.

Este cert ca parlamentarii stiu ca aceasta companie americana pregateste deschiderea a treizone de exploatare in judetul Iasi, una in comuna Mironeasa, si doua in comuna Ipatele (sat Ipatele si sat Cuza-Voda). Oare isi dau seama ca panza freatica va fi cea mai afectata? Iasul are o panza freatica bogata, ceea ce a starnit interesul Chevron. Locuitorii din zonele mentionate stau insa in continuare cu frica in san pentru ca ei nu stiu exact ce se va intampla in comunitatea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *