Un acord la conferinta ONU pentru clima de la Copenhaga va costa economia mondiala mii de miliarde de dolari in urmatoarele decenii, o suma semnificativa, dar relativ mica fata de valoarea totala a economiei lumii, relateaza New York Times.
Daca negociatorii vor ajunge la un acord la conferinta pentru clima de la Copenhaga, vor fi necesare schimbari profunde in productia de energie, dislocari in modul de viata al oamenilor, schimbari in agricultura si crearea de piete noi si complexe pentru tranzactionarea drepturilor de emisie de dioxid de carbon. Toate acestea vor costa mii de miliarde de dolari in urmatoarele cateva decenii.
Numai in infrastructura energetica pe care delegatii la conferinta ONU o vor stabili, potrivit asteptarilor, in urmatoarele zile vor trebui investite peste 10 mii de miliarde de euro pentru perioada 2010-2030, potrivit estimarilor Agentiei Internationale pentru Energie.
Agentia a dat asigurari ca acest cost va fi platit relativ incet si va fi acoperit, in mare masura, de beneficiile economice generate de noi locuri de munca, nivel crescut de viata, resurse energetice mai sigure si risc redus de catastrofe climatice. Majoritatea investitiilor ar urma sa provina din sectorul privat, potrivit agentiei.
In plus, grupul Project Catalyst, o initiativa a Uniunii Europene si a unui ONG din San Francisco, ClimateWorks, care a ajutat la definirea negocierilor de la Copenhaga, apreciaza ca circa 100 de miliarde de dolari vor fi necesari pana in 2020 pentru finantarea programelor pentru contracararea efectelor schimbarii climatice in tarile in curs de dezvoltare.
Aproximativ jumatate din aceasta suma ar putea proveni de pe piata drepturilor de emisie de dioxid de carbon. In total, pana in 2020, aceasta piata ar putea atinge circa 2.000 de miliarde de dolari pe an.
Intre 10 si 20 de miliarde ar putea proveni din taxele pe combustibil impuse in aviatie si transport naval, iar restul din imprumuturi si granturi oferite de tarile industrializate celor mai sarace. Aceste ultime 25-35 de miliarde de dolari ar putea fi impartite intre Statele Unite, Uniunea Europeana si Canada si Japonia si Australia.
Sursa: NewsIn
