Un gel injectabil ar putea contribui la refacerea tesuturilor cerebrale

creier-uman.jpgUn gel injectabil ar putea ajuta la insanatosirea mai rapida a pacientilor care au suferit leziuni la nivelul creierului in urma unui accident cerebral, prin stimularea cresterii tesutului din celule susa implantate in locul in care au aparut distrugerile, informeaza bbc.co.uk.

Experimentele efectuate pe soareci sugereaza faptul ca acest gel, fabricat din substante naturale si sintetice, stimuleaza cresterea celulelor susa transplantate in creier.

Gelul a fost fabricat de o echipa de cercetatori coordonata de Ning Zhang, de la Universitatea Clemson (Carolina de Sud), care a prezentat concluziile studiului in cadrul unei conferinte despre cercetarile militare din domeniul medical.

Ning Zhang considera ca acest gel va putea fi testat pe oameni in cel mult trei ani.

In urma leziunilor cerebrale, tesuturile tind sa se inflameze, iar aceste inflamatii provoaca moartea unui numar si mai mare de celule neuronale si, implicit, distrugeri si mai mari decat cele care au urmat accidentului cerebral initial.

Tratamentul standard incearca sa limiteze al doilea val de distrugeri celulare in regiunea cerebrala lezata, fie prin scaderea artificiala a temperaturii craniene, fie prin scaderea presiunii din cutia craniana. In orice caz, impactul acestor tratamente este adeseori limitat.

Cercetatorii considera ca transplantul unor celule susa in zona afectata, care se vor multiplica si vor repara tesutul afectat , reprezinta o abordare mult mai eficienta.

Avantajul noului gel este ca, inainte de a fi injectat in forma lichida, el poate fi incarcat cu diverse substante chimice care stimuleaza procesele biologice.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *