Un masacru de 30.000 de euro

Guvernatorul Deltei Dunarii, Paul Cononov, nu a facut nimic ca sa blocheze cotele de captura pentru vanatoare, date de Ministerul Agriculturii. Guvernatorul a ignorat un studiu stiintific care recomanda anularea sezonului si Legea 407/2006, care interzice vanatoarea in Rezervatie. Intre timp, AJNPVS Tulcea a fost amendata cu 30.000 de euro.

O prevedere din legea vanatorii si a protectiei fondului cinegetic interzice vanatoarea in Rezervatia Biosferei. Astfel, la articolul 1, litera j se face vorbire despre faptul ca „fondul de vanatoare este unitatea de gospodarire cinegetica constituita indiferent de categoria de teren, indiferent de proprietar si astfel delimitata incat sa asigure o stabilitate cat mai mare faunei de interes cinegetic in interiorul sau. Nu se includ in fondul de vanatoare suprafetele din perimetrul construit sau imprejmuit din intravilan, suprafetele rezervatiilor stiintifice, suprafetele parcurilor nationale, suprafetele siturilor patrimoniului natural universal si suprafetele strict protejate din cadrul zonelor umede de importanta internationala”.

Chiar daca nu nominalizeaza explicit Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, prevederea de lege este clara: vanatoarea trebuie interzisa in delta, care este sit de patrimoniu universal (protejat de programul „Man and the Biosphere” al UNESCO, de conventia Ramsar, de Convetia de la Paris sau de Conventia de la Berna). Actul normativ a fost emis in urma cu un an. In baza acestei prevederi, cercetatorii de la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunarii” au elaborat un studiu stiintific prin care recomandau Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii anularea sezonului de vanatoare 2007-2008, avand in vedere si conditiile meteorologice din aceasta vara.
IGNORARE

Cu toate acestea, guvernatorul deltei, Paul Cononov, a ales sa deschida sezonul. Singura derogare, si ea luata cu o imensa intarziere, este aceea ca sezonul nu va incepe la 15 septembrie, ca in fiecare an, ci la 1 noiembrie. Cononov putea, in baza Legii 407/2006, sa anuleze cotele de captura emise de Ministerul Agriculturii. Potrivit informatiilor, cel poreclit „guvernatorul-gunoier” nu a facut nimic in acest sens. Cu toate acestea, desi poarta o parte din vina, Cononov a iesit in presa sa se planga de faptul ca vanatorii italieni au facut prapad in rezervatie. O situatie similara s-a produs si in 2005. Cononov a ignorat si atunci studiul stiintific al INCD „Delta Dunarii” si „a dat drumul” la vanatoare, desi specialistii recomandasera amanarea deschiderii sezonului. Situatia a condus, evident, la masacre vanatoresti pe care nu si le-a asumat nimeni. Neoficial, Cononov sustine ca a fost supus la presiuni uriase pentru a deschide sezonul de vanatoare.
AMENDA

Asociatia Judeteana a Pescarilor si Vanatorilor Sportivi (AJVPS) din Tulcea a fost sanctionata cu o amenda de 100.000 de lei (aproximativ 30.000 de euro). Motivul? La data de 15 septembrie a permis vanatoarea de pasari salbatice in Delta Dunarii, fara avizul autoritatilor de mediu. Conform declaratiei comisarului-sef al Garzii de Mediu a Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), Costel Ifrim, amenda a fost trimisa marti conducerii AJVPS prin mandat postal, din cauza ca presedintele asociatiei, Marin Sultan, a refuzat sa primeasca actul oficial al autoritatilor de mediu.

„Pe procesul-verbal de sanctiune, la obiectii, presedintele AJVPS a scris ca autorizatia de mediu nu a fost eliberata conform legislatiei in vigoare si ca activitatea de vanatoare ar trebui reglementata doar de Ministerul Agriculturii. Dupa ce a trecut aceste observatii in procesul-verbal, el a refuzat sa primeasca actul”, a declarat pentru Rompres comisarul-sef Costel Ifrim. El a adaugat ca, pe langa sanctiunea in valoare de 100.000 de lei, conducerea AJVPS urmeaza sa fie trasa la raspundere si penal, Garda de Mediu a ARBDD sesizand Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea cu privire la nerespectarea legilor privind activitatea de vanatoare. Potrivit sursei, daca instanta de judecata va da castig de cauza autoritatilor de mediu tulcene, conducerea AJVPS risca pedeapsa cu inchisoarea.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *