Un oficial ungar avertizeaza ca batalul fabricii de aluminiu va ceda din nou

Soldatii ungari erau in stare de alerta duminica, in vestul Ungariei, in conditiile in care autoritatile cred ca batalul fabricii de aluminiu care a provocat cel mai mare dezastru ecologic din istoria tari va ceda din nou, a declarat un oficial citat de CNN.

Zidul fisurat al batalului se va prabusi, potrivit asteptarilor, a declarat duminica, pentru CNN, o purtatoare de cuvant a Directoratului ungar pentru aparare in fata catastrofelor, Gyorgi Tottos. „Stim ca se va intampla”, a adaugat ea, precizand ca momentul nu se stie inca.
Circa 8.000 de persoane au fost evacuate din satul Kolontar, care a ramas, practic, gol, a afirmat oficialul. Sute de soldati sunt in stare de alerta pentru a salva eventualele persoane aflate in zona cand se prabuseste zidul.

O fisura de 50 de centimenti a aparut in zidul batalului. Daca acesta se va prabusi, 500.000 de metri cubi de reziduuri toxice s-ar putea varsa, adica aproximativ jumatate din cantitatea de saptamana trecuta.
Secretarul de stat pentru mediu, Zoltan Illes, a declarat anterior pentru MTI ca zidul afectat nu poate fi salvat, in pofida eforturilor de sambata ale specialistilor.
La randul sau, premierul ungar Viktor Orban, a avertizat in cursul vizitei in zona ca este „foarte probabil” ca batalulsa se prabuseasca.
Insa seful serviciilor de interventie in situatii de urgenta, Tibor Dobson, a dat asigurari ulterior ca fisura nu s-a marit si ca riscul unei noi deversari a crescut.

Malul contaminat cu reziduuri toxice a inundat luni Kolontar si alte doua sate, dupa ce batalul fabricii de aluminiu a cedat. Dezastrul ecologic s-a soldat cu moartea a sapte persoane si ranirea altor peste 100, au anuntat autoritatile.
Joi seara, Budapesta a cerut oficial ajutor Protectiei civile europene, a anuntat Comisia Europeana intr-un comunicat. Autoritatile ungare au cerut trimitea a „trei, pana la cinci experti” specializati in reziduuri toxice, decontaminare si mediu.

Fluxul de reziduuri toxice a ajuns joi in Dunare, unde a provocat moartea a numerosi pesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *