Un pui de somn „furat“ alungă uşor oboseala, mai ales în cazul tinerilor
6 Dec 2007 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Email Tipareste
alimentatie sanatoasa, ingrijire, sanatate, studiu
Cafeaua este un remediu eficient la somnolenţă atât pentru tineri, cât şi persoanele de vârstă mijlocie. Totuşi, un pui de somn constituie o metodă mult mai eficientă în cazul tinerilor, se arată într-un studiu recent.
Dr. Patricia Sagaspe, de la Clinica de Somn din Bordeau, Franţa, a studiat 24 de persoane, dintre care 12 tineri, cu vârste între 20-25 de ani şi 12, cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. Mai întâi, participanţii au condus 200 de kilometri pe autostradă, în prag de seară.
Apoi, a fost testat efectul cafelei şi al unui pui de somn asupra condusului de timp de noapte. Participanţii au mai condus alţi 200 de kilometri între orele 2 şi 3.30 dimineaţa, după ce unii au băut 200 de miligrame de cafea, alţii au primit cafea fără cofeină, iar alţii au dormit 30 de minute.
Comparativ cu cei care au băut cafea fără cofeină, cei care au băut cafea sau au dormitau prezentat mai puţine probleme din cauza somnolenţei. Cercetătorii au observat o reacţie semnificativă între vârsta şi somn. În timpul puiului de somn, tinerii au dormit mai mult şi mai bine decât cei de vârstă mijlocie.
„În funcţie de vârstă sau de fiziologia individuală, fiecare persoană ar trebui să găsească cel mai bun remediu contra stării de somnolenţă pe perioada în care se află la volan”, este de părere specialistul francez. În medie, cei mai mulţi adulţi au nevoie de 7-8 ore de somn în fiecare noapte pentru a se simţi alerţi şi bine odihniţi. (L.S.)
Sursa: Gandul
Pentru mai multe informatii detaliate despre ecologie si protectia mediului, evenimente ecologice, stiri de mediu, alimentatie sanatoasa, ingrijire, sanatate, studiu sau voluntariat oriunde in tara aboneaza-te gratuit la newsletterul saptamanal EcoMagazin
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor 5000 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul comunitatii. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Comenteaza pe Forum



