Aurul este in pamant si tensiunea pluteste in aer. Oamenii se uita in stanga si in dreapta. Parca nimeni nu mai respira. Numai copiii care au venit la Rosia Montana pentru mici si suc si in schimb zic ca sprijina mina de aur (despre care nu stiu nimic) inveselesc atmosfera, dandu-se in leagane si alergand gainile.
Rosia Montana, comuna din Muntii Apuseni care a ispitit cautatori de avere de 2.000 de ani, a devenit una dintre cele mai controversate localitati din Europa. RMGC, zis Gold pe scurt, a cheltuit o jumatate de miliard de dolari pe proiectul sau, dar nu se stie ce viitor va avea. Comuna este la rascruce. Jurnalistii romani, cu cateva exceptii, nu prea scriu nimic. „Crema” jurnalismului romanesc a fost in excursie in Noua Zeelanda anul trecut, dar acei ziarisi nu s-au obosit sa faca o vizita la Rosia Montana. Singurii ziaristi care mai trec pe aici sunt ziaristii straini si ziaristi locali care si-ar da viata pentru RMGC judecand cum ridica in slavi compania in ziarele lor.
Zilele trecute era mai multa tensiune decat de obicei cu ocazia serbarii anuale FanFest. Pentru o asemenea serbare rurala care aduna mii de tinerii relaxati (fara-griji-si-fara-bani) din toata tara, erau suspect de multe masini luxoase parcate in centrul acestui oras contestat. Nu exista nici hotel, nici restaurant, in afara unei mici pizzerii in Rosia. La nici una dintre cel 3 sau patru biserici ale Rosiei Montane nu era nici nunta, nici botez. Acesti oameni erau care cumva invitati ai companiei? Se spune ca RMGC are cate un club privat prin localitate unde se distreaza angajatii. Dar este un loc ciudat totusi. Autoritatile locale nu dau autorizatii pentru unele afaceri sau mici intreprinderi, deci oamenii se ascund si exista multe lucrurile care se petrec in umbra. Copiii care au marsaluit in favoarea mineritului purtau tricouri inscriptionate cu mesajul „Vrem mineritul”. Intrebati daca „Tati e miner?”, micii sustinatori zice ca nu. „Ne-a chemat profesoara aici in excursie si ne da mici si suc.”
Deci traditia romaneasca cu mici si bere se transfera asupra copiilor. Votezi un primar, primesti mici si bere. „Votezi” o mina, primesti mici si suc, chiar de la 10 ani. Multor rosieni le e frica sa-si spuna parerea lor oamenilor necunoscuti. O moata demna si vesela cu vaci si porci in curte recunoaste ca este saraca, dar nu ar vrea sa-si vanda casa. Fiul ei lucreaza la o mina de cupru si ea nu opune mineritului in sine, dar ii este teama de cianura, demolarea caselor si defrisarea padurilor. Nu cred ca se mai gasesc asemenea scene bucolice si traditionale in Europa ca in unele gospodarii de la marginea Rosiei Montane.
Piata centrala este campul de lupta al acestui razboi surd care se petrece de zece ani in aceasta comunitate divizata. Unii vor minerit chiar cu pretul vietii, altii nu il vor nici in ruptul capului. Oamenii din ambele tabere nu-si mai vorbesc. Aproape ca se urasc. Aurul sau promisiunea de aur a adus, in afara de locuri de munca, suspiciune, stres, ura si incertitudine.
In piata centrala se intalnesc cei care sprijina mineritul (sau au fost platiti sa spuna asa) si cei care imagineaza si vor un altfel de viitor pentru una dintre cele mai vechi comune din Europa. In timpul festivalului FanFest zona era pazita de jandarmi si politisti care nu au arestat pe nimeni. Multi tineri imbracati in stilul Vama Veche mergeau prin centru dand localitatii din Muntii Apuseni un aer cosmopolit. Viitorul este cuvantul-cheie in Rosia Montana. Gold-ul si cei 500 de angajati (la sindicate, mecanici, geologi s.a.m.d.) spun ca viitorul trebuie sa fie ca trecutul, adica mineritul. Daca il intreb un fan al RMGC de posibilitate unei alternative (ceramica, textile, produse de lactate), nu te baga in seama si spune ca numai cu mineritul se poate merge inainte. Ai jura ca unii sunt spalati pe creier si au renuntat la o gandire libera. O doamna eleganta de la o asociatie care sprijina mineritul le explica turistilor in romana, maghiara, franceza sau italiana ca cianura este buna, ca bea ea in fiecare dimineata in cafea. Se lauda ca a fost in Noua Zeelanda, unde a baut apa si a mancat rosii (cele mai gustoase din lume) langa o mina care foloseste cianura in extragerea aurului.
Altii vad altfel. Sorin Jurca, cel cu ochi de culoarea cerului, si poate cel mai cunoscut oponent al proiectului minier, zice ca viitorul propus de Gold va fi sfarsitul orasului, ceea ce va fi o tragedie. Douglas McFarlane, un britanic care vine la Rosia Montana la FanFest de cativa ani, e mai transant. „Ce viitor e asta?”, spune el intr-o romana vorbita cu un accent scotian. „Proiectul dureaza de 19 ani. Deci un copil care se naste la Rosia Montana nu mai are un loc natal cand e mare”, adauga el. „Compania e plina de minciuni. Acum s-a transformat intr-un ONG care restuareaza monumentele istorice”, zice el ironic, referindu-se la promisiunea si activitatea RMGC de a restaura monumentele istorice din orasul vechi. E drept ca el vine de afara si unii ar spune ca nu are dreptul la o parere, dar daca folosim aceeasi masura, multi dintre cei care sprijina Gold sunt angajatii companiei si ce sa zica?! Insa daca umbli mai mult descoperi ca nu toata lumea crede in basme cu Fat-Frumos.
Un localnic, un om independent, cum zice el, a refuzat bani de la Gold. Parintele Arpad Palfi de la Biserica Unitariana, care slujeste de 35 de ani in localitate, a primit o oferta de la compania de restaurarea bisericii (1796), care are nevoie urgenta de bani pentru reparatii. A refuzat oferta si alte propuneri banoase de la ei. Unii localnici ne-au spus ca acum este considerat un „dusman”. Subtire ca un turture si uscat ca o creanga, nu gasesti nimic unsuros in acest om. Are ochi verzi si o privire directa. Se imbraca sobru in culori inchise ca un protestant de calvinist. Ar fi avut nevoie de banii companiei RMGC pentru el si familie, dar mai mult are nevoie de independenta si corectitudine fata de biserica pe care o conduce.
„Ei nu pot sa ma cumpere. Eu nu am pret”, zice el, ca un adevarat mot. Intelegi atunci spiritul din Muntii Apuseni. E mai vechi si mai valoros chiar decat aurul.
