Un test pentru diagnosticarea rapida a cancerului, dezvoltat in urmatorii 5 ani de medicii japonezi

Numărul cazurilor de cancer va crește cu aproximativ 70% în următoarele două decenii (OMS)
Un test pentru diagnosticarea rapida a cancerului, dezvoltat in urmatorii 5 ani de medicii japonezi
Un test pentru diagnosticarea rapida a cancerului, dezvoltat in urmatorii 5 ani de medicii japonezi

Cercetatorii de la Centrul Oncologic National din Japonia spera sa puna la punct, in urmatorii cinci ani, un test de sange care sa permita diagnosticarea rapida a 13 tipuri de cancer, in stadiu incipient.

Proiectul, in valoare de 57 de milioane de euro, isi propune sa dezvolte o metoda eficienta de depistare, in stadiu precoce, a cancerului la san, stomac, esofag, plamani, ficat, vezica biliara, pancreas, colon, ovare, prostata si vezica urinara.

Testul ar putea fi util si in depistarea precoce a maladiilor degenerative, precum boala Alzheimer.

Metoda de diagnosticare presupune verificarea prezentei in sange a moleculelor de micro-acizi ribonucleici (microARN), despre a caror prezenta in cantitati mari se presupune ca ar semnala instalarea unei forme de cancer. Peste 2.500 de tipuri de astfel de molecule de microARN au fost identificate deja in organismul uman, iar specialisti spun ca pot fi utilizate drept markeri pentru detectarea diferitelor tipuri de cancer, o metoda mult mai rapida decat seria de teste, cateodata greoaie, folosita in prezent in diagnosticarea acestei maladii.

Mai multe echipe de cercetatori din Europa si Statele Unite ale Americii sunt interesate de rolul jucat de microARN in cazul diverselor tipuri de cancer, dar medicii japonezi spera sa mearga mai departe cu cercetarea, care nu a reusit, pana acum sa duca la crearea unui test accesibil din punct de vedere comercial.

Programul este condus de Organizatia nipona pentru energie si tehnologii industriale (Nedo), care sutine programe de cercetare de mare amploare in mai multe domenii, cu participarea mai multor companii, printre care se numara Toray Industries si Toshiba, cu mari ambitii in domeniul medical.

Cercetarea se va baza pe datele a 65.000 de pacienti, furnizate de Centrul Oncologic National din Japonia. “Daca vom reusi sa cream primul test de inalta precizie in Japonia, performanta va duce la o crestere a sperantei de viata si va contribui, totodata, la dezvoltarea industriei japoneze”, a declarat Tomomitsu Hotta, presedinte al Centrului Oncologic, potrivit agentiei nipone Kyodo.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), cancerul este una dintre cauzele principale de deces la nivel mondial. 8,2 milioane de oameni au murit din cauza unui tip de cancer in 2012. Cancerul la plamani, stomac, ficat, colon si san este responsabil pentru cel mai mare numar de decese anual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *