Prof. Dr. Mihaela Firsirotu
Montreal, Canada
In ultima vreme, in Romania circula ideea bizara ca Rosia Montana ar trebui sa fie exploatata cat mai repede deoarece, printr-un act divin, rezervele de aur ale Bancii Nationale ar creste si astfel Romania s-ar bucura de „o mai mare securitate“.
Orice reprezentant al statului care vehiculeaza o asemenea opinie este fie complet neinformat, fie incearca sa manipuleze populatia Romaniei.
Decizia unei banci centrale (Banca Nationala, in Romania) de a pastra mai mult sau mai putin aur in rezervele ei este determinata de modul in care factorii de decizie ai respectivei banci centrale inteleg sa investeasca rezervele in valuta detinute de banca. Aceste rezerve reflecta activitatea economica internationala a unei tari (cont curent, fluxuri de investitii etc.).
Volatilitatea acestor rezerve, necesitatea de a avea lichiditate, evaluarea aurului ca activ in comparatie cu alte active va ghida deciziile bancii centrale. Desi Canada este un mare producator de aur (al 8-lea din lume ca marime, cu o productie de o suta (100) de tone pe an, Banca Canadei detine doar 3 tone de aur, sau 0,2% din rezervele ei de moneda straina. In Elvetia, tara care nu produce aur deloc, banca centrala pastreaza 16,4% din rezervele ei de valuta in aur. Banca Nationala a Romaniei detinea cca 104 tone de aur in 2009, ceea ce reprezinta 9,1% din rezervele ei de valuta. Bancile centrale pot sa schimbe oricand acest procent detinut in aur prin activitati de vanzare si cumparare a aurului pe pietele internationale.
Minele de aur ale unei tari, atunci cand sunt exploatate de interese private, chiar daca statul este un actionar minoritar, asa cum este cazul la Rosia Montana, vor vinde, evident, aurul la pretul de pe piata internationala. Dar care ar fi situatia daca minele de aur ale unei tari ar fi exploatate de catre stat? Banca Nationala n-ar putea oare acumula aur la pretul de cost? Acest mod de a gandi tine de timpurile tristei epoci comuniste.
O intreprindere de stat care exploateaza mine de aur este tinuta responsabila pentru activitatea si performanta ei de catre guvernul tarii respective, dar acest guvern in calitatea sa de actionar nu poate cere intreprinderii sa furnizeze aur ieftin bancii centrale. Ca orice intreprindere, mina isi va vinde produsul la pretul pietei, iar profiturile pe care le va realiza pe piata internationala prin vanzarea aurului vor intra la bugetul statului. Orice guvern care ar utiliza fondurile publice pentru a furniza bancii centrale aur la pret de cost ar comite o aberatie economica si un act ilegal. Folosesc exemplul ipotetic al unei intreprinderi de stat in care controlul este detinut 100% de stat, pentru a demonstra cat de neverosimila este ideea vehiculata in prezent in Romania, in cercurile superioare ale conducerii statului, conform careia exploatarea de la Rosia Montana, in care statul roman nu detine decat cca 20% din capital, ar duce la marirea rezervelor de aur ale Bancii Nationale. Si asta spre binele Romaniei! Neinformare? Manipularea opiniei publice? Oricare ar fi raspunsul, sigur este ca una este aurul din pamant si alta este cel de la Banca Nationala! Guvernul trebuie sa se straduiasca sa gaseasca alte argumente, mai puternice, in favoarea inceperii proiectului de la Rosia Montana.
Iata o idee: Cine poate sa reziste oare tentatiei unor beneficii directe si indirecte de 200 $ pe cap de locuitor, si asta nu pe an, ci pentru intreaga perioada de exploatare de 17 ani (viata proiectului de la Rosia Montana), ceea ce revine la 12 $ pe an pentru fiecare roman?! Nimeni nu ar putea refuza 12 $ in schimbul distrugerii mediului inconjurator, a unor posibile efecte nocive de lunga durata asupra sanatatii cetatenilor din zona afectata, distrugerea traditiilor stramosesti si a unui patrimoniu national de valoare universala.
Incercati, domnilor, s-ar putea sa aveti mai mult succes cu aceasta noua argumentatie!
