Uniunea Europeana regleaza presiunea gazelor de sist

Visul american al independen?ei energetice prin revolu?ia ?istului se împiedic? de realitate
Uniunea Europeana regleaza presiunea gazelor de sist
Uniunea Europeana regleaza presiunea gazelor de sist

Recomandari „minime” privind folosirea fracturarii hidraulice pentru forajele de petrol si gaze la zacamintele de sist, – tehnologie controversata care a adus Statele Unite aproape de independenta energetica – urmeaza sa fie facute publice de Uniunea Europeana. In acest timp, in Marea Britanie autoritatile locale care vor permite explorarea si exploatarea gazelor de sist vor opri 100% din impozitul pe cifra de afaceri a companiilor implicate in aceste foraje. Pana acum, o companie a investit peste 47 de milioane de dolari in doua campuri de foraj din estul Angliei.

Cei 28 de membri UE vor fi solicitati sa urmeze noile principii neobligatorii, astfel incat fracturarea hidraulica sa fie facuta in conditii de siguranta si fara confuzii legate de reglementarile contradictorii in domeniul mediului, intre statele membre. Recomandarile nu vor interfera cu dreptul unei natiuni de a interzice fracturarea hidraulica, potrivit unui proiect legislativ citat de Bloomberg. Investitorii si companiile care efectueaza activitati de explorare si-au exprimat temerile ca oportunitatile de a folosi zacamintele de sist ar putea deveni dificil de valorificat, in comparatie cu natiuni precum SUA si Rusia, intrucat tarile europene introduc noi legi. Propunerea va face parte dintr-un pachet de documente privind politicile viitoare in domeniul energiei si mediului, care vor fi analizate de guvernele comunitare. Decizia de a folosi legislatia comunitara actuala in domeniul petrolului si gazelor si de a oferi doar recomandari voluntare este o victorie pentru grupurile industriale si guverne ca cele ale Poloniei si Marii Britanii care efectueaza, in premiera in Europa, foraje la zacaminte de sist. Este, in schimb, o infrangere pentru organizatii de protectie a mediului, intre care Prietenii Pamantului si Greenpeace, care au dorit reglementari mai stricte la nivelul UE. In urma cu mai mult de un an, Uniunea Europeana a anuntat ca dispune de o legislatie adecvata de protectie a mediului, in conditiile in care companii precum Chevron au intensificat operatiunile de explorare a zacamintelor de sist, iar organizatiile ecologice si grupuri ale societatii civile au exercitat presiuni pentru mai multe reguli.

Autoritatile locale pastreaza 100% din rata de afaceri

In Marea Britanie, primul ministru David Cameron a anuntat ca va da milioane de lire autoritatilor locale care vor permite companiilor de gaze de sist sa isi desfasoare proiectele, parte dintr-o actiune de a crea mai multe locuri de munca si de a incuraja investitiile in UK. Consiliile vor avea voie sa pastreze 100 % din rata de afaceri pe care o vor colecta de la companiile de gaze de sist, dubland, astfel, procentul actual de 50%. Aceasta modificare va aduce in fondurile centrale guvernamentale 1,7 milioane de lire sterline pentru fiecare astfel de amplasament, potrivit datelor furnizate de cabinetul premierului. Ratele de afaceri sunt impozite folosite pentru a ajuta la plata serviciilor locale, aplicate proprietatilor non-domestice. „Ăsta va fi un sprijin important pentru bugetul acelor consilii locale”, a declarat Michael Fallon, ministrul de Afaceri, pentru BBC. „Vrem ca localnicii si consiliile locale sa beneficieze de pe urma explorarii. Asteptam 20-40 de puturi care vor fi forate pentru explorare in urmatorii ani”, a mai spus acesta.

Investitii de zeci de milioane in estul Angliei

Cercetarile efectuate de grupurile de lobby The Institute of Directors – Institutul directorilor, au aratat ca investitiile ar putea ajunge la 3,7 milioane de lire sterline pe an si vor asigura 74.000 de locuri de munca in industria petrolului, a gazului, a contructiilor de masini si industria chimica, a mai precizat cabinetul premierului.

De asemenea, industria de profil va face propunerile pentru a asigura un rol pentru companiile britanice in lantul de aprovizionare in timpul dezvoltarii producatorilor de gaze de sist in Marea Britanie. „O parte importanta a planului nostru economic pe termen lung pentru a asigura viitorul Marii Britanii este sa sprijine mediul de afaceri cu o infrastructura mai buna”, a mai spus Cameron intr-un comunicat de presa. „De aceea mergem toti pentru gaze de sist. Inseamna mai multe joburi si oportunitati pentru oameni si securitate economica a tarii. Total SA a devenit, astazi, cea mai mare companie de petrol care a investit in Marea Britanie pentru exploatarea gazelor de sist, printr-o intelegere de 47 de milioane de dolari pentru explorarea in doua zone din estul Angliei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *