Ursii polari, afectati de criza petrolului

24 Mai 2008 Comenteaza pe Forum Trimite prin Email


Ursii polari ar putea fi scosi de pe lista animalelor protejate din cauza ca acest lucru impiedica extractiile de gaze din , potrivit publicatiei britanice “The Times”.

Guvernatorul statului Alaska, Palin, da in judecata administratia Bush pentru decizia de saptamana trecuta de a trece aceste animale pe lista celor protejate. Motivul: ingrijorarile privind schimbarile climatice care ar putea duce la reducerea portiunii de gheata din zona marii – principalul mediu in care traiesc ursii polari – sunt nejustificate. In prezent, economia din Alaska se sustine mai ales din extractiile de si de gaze.

De partea cealalta, sustinatorii organizat iilor de mediu acuza administrat ia Bush ca a intarziat intentionat luarea acestei decizii, tocmai pentru a permite companiilor petroliere sa-si finalizeze contractele de extractie de petrol din Marea Chukchi. Contractele despre care vorbesc reprezentant ii organizatiilor de mediu se ridica la o valoare de 2,7 miliarde de dolari. Marea Chukchi este “casa” a peste 20% dintre ursii polari din intreaga lume.

Momentul in care administratia SUA a declarat ursii polari specie protejata este unul agitat pe plan mondial. In urma cu cateva zile, pretul barilului de petrol a trecut pentru prima data in istorie de pragul de 135 de dolari pe baril, pe fondul ingrijorarilor privind reducerea rezervelor si majorarea consumului de energie la nivel mondial.

Sursa: Evenimentul Zilei


Urmareste EcoMagazin.ro pe FaceBook



Pentru mai multe informatii alaska, criza petrolului, petrol, Sarah, schimbari climatice, ursi polari, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari la acest articol Destin trist pentru ursii polari
9 Oct 2007

Biologii americani, Scot L. Schliebe si Steven C. Amstrup, incearca sa ofere un pronostic asupra viitorului ursilor polari, in contextul incalzirii globale si al topirii ghetei din Oceanul Arctic. Scott Schliebe considera ca ursii polari sunt mamifere foarte adaptabile, insa… Citeste mai departe»



Criza petrolului baga transporturile in priza
4 Apr 2008

Schimbarile climatice si epuizarea resursei de petrol fac ca viitorul transportului sa se bazeze pe utilizarea masinilor electrice si a celor hibride, prezice un raport al organizatiei World Wide Found for Nature. Concretizarea acestei variante de transport va diminua considerabil… Citeste mai departe»

Incalzirea globala omoara balenele si ursii polari
12 Sep 2007

Ursii polari si balenele gri din Pacific sunt numai doua dintre speciile care ar putea disparea din cauza incalzirii globale. Un studiu realizat de U.S. Geological Survez, arata ca peste doua treimi din ursii polari ar putea disparea pana in… Citeste mai departe»

Doua treimi dintre ursii polari, in pericol
17 Sep 2007

Peste doua treimi dintre ursii polari ar putea disparea pana in 2050, potrivit unui studiu realizat de U.S. Geological Survey. Pana atunci, potrivit oamenilor de stiinta, 42% din gheata arctica se va topi din cauza incalzirii globale, iar ursii nu… Citeste mai departe»

Ursii polari se alatura in curand speciilor pe cale de disparitie
4 Oct 2007

Ca urmare a topirii accelerate a calotei glaciare ursii vor deveni specie pe cale de disparitie, informeaza Reuters, citat de PlanetArk. Julia Marton Lefevre, directorul general al World Conservation Union (IUCN), organizatia care publica anual Lista Rosie a speciilor amenintate,… Citeste mai departe»

Ajutoare sociale pentru 5.000 de galateni afectati de inundatii
11 Sep 2007

Apele au distrus circa 600 de case, unele in proportie de 100% Aproximativ 1.500 de familii din judetul Galati au fost afectate de inundatii si circa 5.000 de persoane urmeaza sa primeasca ajutoare financiare pentru pagubele produse in urma inundatiilor… Citeste mai departe»

300.000 de oameni au fost afectati de inundatii in Coreea de Nord
15 Aug 2007

In jur de 300.000 de oameni au fost afectati de inundatiile catastrofale care au lovit Coreea de Nord, a anuntat un oficial al Natiunilor Unite. Conform purtatorului de cuvant al Programului Alimentar Mondial, aceasta tara se confrunta cu o criza… Citeste mai departe»

CE a tirmis aviz Romaniei si Ungariei sa implementeze corect legislatia cu privire la protejarea habitatului pasarilor salbatice
31 Mai 2012

CE cere României şi Ungariei să asigure protejarea habitatului păsărilor sălbaticeComisia Europeana a decis, joi, 31 mai, sa trimita Romaniei un aviz motivat aditional, iar Ungariei un aviz motivat in care le cere celor doua tari membre sa implementeze corect legislatia cu privire la protejarea habitatului pasarilor salbatice. Romania si… Citeste mai departe»

Laptele natural de la particulari, mai sanatos decat cel pasteurizat
31 Mai 2012

Laptele natural de la particulari, mai sănătos decât cel pasteurizatBeneficiile laptelui sunt de necontestat. Laptele natural de vaca constituie o sursa importanta de calciu si proteine, in dieta unei persoane. Din pacate, foarte multe produse lactate care ajung in magazine contin diferiti aditivi alimentari, unii dintre ei periculosi pentru… Citeste mai departe»

Copiii sunt invitati la ferma-scoala din Cornatel, de ziua lor
31 Mai 2012

Copiii sunt invitaţi la ferma-scoala din Cornăţel, de ziua lorFerma-Scoala Cornatel, in colaborare cu Ansamblul “Junii Sibiului”, Scoala Populara de Arte Sibiu si Asociatia “Prietenii Mocanitei” va invita sambata, 2 iunie, la un party in aer liber organizat cu ocazia Zilei Internationale a Copilului. Ferma Scoala Cornatel este situata… Citeste mai departe»