USA: Masinile vor consuma mai putin
25 Mai 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Email
Pentru prima data, Statele Unite vor impune, pe scara nationala, norme stricte pentru diminuarea emisiilor de gaz cu efect de sera.
Statele Unite “conduc” la mare viteza in ceea ce priveste emisiile de gaz carbonic si consumul de carburant. Barack Obama a anuntat deja norme mai stricte care vor fi, pentru prima data, valabile in toate statele. Ele vor fi aplicate incepand cu anul 2012, cu patru ani mai devreme decat ceea ce a fost prevazut in legea energiei din 2007, ale carei dispozitii reglementare n-au fost niciodata, orice s-ar spune, puse in aplicare.

Obiectivul este acela de a diminua consumul mediu autorizat pentru vehiculele noi, incepand de acum si pana in 2016, la 15,44 km/l, in loc de 10,6km/l pentru cele mai recente modele aparute in 2009. Astfel, consumul mediu al vehiculelor ar trece de la 11,5 la 16,6 km/l, si al pick-up-urilor(*) de la 9,8 la 12,7 km/l. Cu acest plan, Washington spera ca in 5 ani sa diminueze cu 30% emisiile de gaz cu efect de sera, economisand astfel 1,8 miliarde de baril de petrol. Un responsabil de la Casa Alba sustine ca asta inseamna sa se scoata din circulatie 177 milioane de masini sau sa se inchida 197 de centrale producatoare de carbon.
Administratia Obama face public planul intr-un moment in care alegerile democrate intentioneaza sa adopte prin Congres o noua legislatie impotriva reincalzirii climatice. Aceasta initiativa trebuie, in acelasi timp, sa permita armonizarea unui patchwork al reglementarilor si sa puna sfarsit lungii batalii juridice dusa de industria automobila impotriva normelor impuse de California pentru limitarea severa a emisiilor. De fapt, acest stat a votat in 2002 o lege care impune constructorilor sa reduca cu 30%, pana in 2016, emisiile poluante ale vehiculelor pentru a reveni la un nivel comparabil cu cel din 1990. Acest plan a beneficiat de un larg consens intre guvernele Statelor, militantii pentru apararea mediului inconjurator si constructorii de masini.
In pofida faptului ca, in prezent, criza “scutura” industria automobila americana, noul director general de la GM(General Motors), Fritz Henderson, a venit in sprijinul dorintei de a armoniza normele intrate in vigoare. De asemenea, “De mult timp, Chrysler s-a transformat in sustinatorul aprig al apropierii nationale a economiilor esentiale.”
Aceste noi standarde ar trebui sa coste in jur de 1300 de dolari pe vehicul.
(*) Vehicul utilitar usor, compus dintr-o cabina (cu unul sau doua randuri de scaune) pentru pasageri si o platforma descoperita, in spate, pentru transport marfa. – Din engl. pick-up.
Sursa: LeFigaro
Urmareste EcoMagazin.ro pe FaceBook
Pentru mai multe informatii Alba, Barack Obama, casa alba, chrysler, circulatie, democrate, diminuarea emisiilor, gaz carbonic, gaze cu efect de sera, legislatie, legislatie impotriva reincalzirii climatice, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Recomandari la acest articol
Lumea consuma mai putin curent
25 Mai 2009
ESTIMARE. Consumul global de energie va scadea, in 2009, pentru prima data in ultimii 64 de ani, cu 3,5%, potrivit Agentiei Internationale pentru Energie, citata de “Financial Times”.
In China, unde cantitatea de energie electrica folosita este considerata un barometru… Citeste mai departe»
Motor care consuma cu 30 la suta mai putin
5 Feb 2009
Trei ingineri din Braila au obtinut reducerea consumului unui motor obisnuit de masina. O societate de investitii din Bucuresti si-a manifestat deja interesul pentru inventia in curs de brevetare.
Noul motor creat de cei trei ingineri din Braila a fost… Citeste mai departe»
Centrale termice care consuma mai putin
26 Sep 2007
Condensarea, o noua tehnologie pe piata romaneasca, poate face economii de pana la 30%, in conditii de confort sporit si emisii diminuate de noxe.
Data fiind importanta pe care centrala termica o are pentru confortul si economia casei, producatorii se… Citeste mai departe»
Inventie australiana – Motor care consuma foarte putin
7 Iul 2008
Socati de pretul petrolului, care in ultima jumatate de an a crescut cu aproape 50 de dolari pe baril, multi paminteni s-au orientat pentru vehicule care consuma mai putin. In tot mai multe tari, in aceasta vara, scuterul a luat… Citeste mai departe»
Vegetarienii, mai putin afectati de cancer fata de cei care consuma carne
18 Mar 2009
In urma unui studiu efectuat pe 52.700 de persoane, cercetatorii britanici au descoperit ca dieta vegetariana ajuta organismul uman sa se protejeze impotriva mai multor forme de cancer. Studiul a fost publicat recent in American Journal of Clinical Nutrition, relateaza… Citeste mai departe»
Masinile cele mai putin poluante
12 Mar 2009
Consuma putin, polueaza putin si sunt deci economice si ecologice. Citadine, berline si chiar 4×4: iata cum arata topul celor mai putin poluante masini realizat de Agentia de mediu si gestionare a energiei:
1. Smart Fortwo
- emisie CO2:88g/km
-consum:… Citeste mai departe»
Comisia Europeana vrea ca masinile produse in UE sa polueze mai putin
19 Dec 2007
Comisia Europeana va propune astazi o lege controversata, care prevede amendarea producatorilor de masini care nu iau masuri pentru reducerea emisiilor de noxe.
Pentru a fi aplicata, legea trebuie sa fie aprobata de statele membre ale Uniunii Europene.
Conform propunerii… Citeste mai departe»
CE a tirmis aviz Romaniei si Ungariei sa implementeze corect legislatia cu privire la protejarea habitatului pasarilor salbatice
31 Mai 2012
Comisia Europeana a decis, joi, 31 mai, sa trimita Romaniei un aviz motivat aditional, iar Ungariei un aviz motivat in care le cere celor doua tari membre sa implementeze corect legislatia cu privire la protejarea habitatului pasarilor salbatice.
Romania si… Citeste mai departe»
Laptele natural de la particulari, mai sanatos decat cel pasteurizat
31 Mai 2012
Beneficiile laptelui sunt de necontestat. Laptele natural de vaca constituie o sursa importanta de calciu si proteine, in dieta unei persoane. Din pacate, foarte multe produse lactate care ajung in magazine contin diferiti aditivi alimentari, unii dintre ei periculosi pentru… Citeste mai departe»
Copiii sunt invitati la ferma-scoala din Cornatel, de ziua lor
31 Mai 2012
Ferma-Scoala Cornatel, in colaborare cu Ansamblul “Junii Sibiului”, Scoala Populara de Arte Sibiu si Asociatia “Prietenii Mocanitei” va invita sambata, 2 iunie, la un party in aer liber organizat cu ocazia Zilei Internationale a Copilului. Ferma Scoala Cornatel este situata… Citeste mai departe»