Adevar – un oras fara arbori este ca un om fara plamani
Gandeste-te ca stejarul din fata ta este un bunic batran, sfatos si intelept. De aceea purtarea ta poate fi sfatoasa si iubitoare. Iubirea cheama iubire. Numai asa Il poti multumi pe Dumnezeu. Cuvintele acestea ii apartin lui Constantin Brancusi.
In ziua de 16 iulie furtuna a smuls pomi, a rupt crengi si acoperisuri. Un pom a cazut peste un zid sub care se adapostise un trecator. Zidul a cazut si omul a murit. O mare nenorocire. Toti cei din jur, isterizati, striga: „Sa-i taiem! Sunt batrani! Sunt periculosi! Sunt uscati!”. Nimeni nu striga „Sa smulgem acoperisurile”. Pomii! De ce cad pomii si omoara oameni? Fac un drum pana la atelierul pictorului Viorel Marginean, fost ministru al Culturii, taran din Ardeal, sa-l intreb.
O STIINTA. Intai imi deseneaza un pom cu ramuri, apoi imi spune: „Trunchiul are ramuri mai mari, mai mici. Ele se aduna intr-o coroana. Cand ii cureti, primavara si toamna, cracile trebuiesc taiate cat mai aproape de trunchi. Numai asa copacul isi va obloji taietura pana la-ncheietura ei completa. Este foarte gresit sa tai ramura si sa lasi un ciot de 20-30 cm. In felul acesta l-ai distrus. Caci in zadar incearca el sa inchida taietura. Din cauza distantei mari nu musteste. Si ciotul devine uscatura, se usuca si este cautat de daunatori care patrund in el. Pomul intra in descompunere, caci carii, viermi ajung la inima lui. Totul e inselator, caci scoarta in strat subtire e vie si verde. Prima furtuna il doboara. Plantarea pomilor in orase este o stiinta, nu se poate face alandala. Un oras fara pomi, parcuri este ca un om fara plamani. De aceea pomii trebuie selectati, ingrijiti si alesi sa fie rezistenti. Pomii decorativi. Magnolia, platanul, arborele de matase. Teiul! La unele popoare se planta teiul ca sa cinsteasca mormantul unei femei – amintirea ei. Teiul, nu! Romanii sunt foarte putin gospodari, iar teiul e pentru orase in care traiesc cetateni care iubesc curatenia. Teiul are o cantitate mare de frunze care cad de la
6 august (Schimbarea la fata) pana-n noiembrie (Sf. Dumitru). Trebuie maturat des, caci altfel frunzele se aduna cu sutele, infunda canalizarea si miros ingrozitor de urat”.
Indraznesc o alta intrebare: „Dar plopul?”. „Plopul are avantajul ca va creste repede, ca e inalt, cu o coroana bogata. Neajunsurile ar fi fulgii de primavara care provoaca alergii si radacinile mari si intinse care disloca asfaltul. Plopii nu sunt rezistenti. Crengile plopului au multa seva. Ei sunt camila copacilor. Iarna, seva ingheata si creanga crapa. Ramurile se usuca. E mult de discutat despre pomii oraselor.”
PATRU PLOPI. Si lunga marturisire despre arbori a lui Viorel Marginean continua: „Am fost nu demult in Praga cea de aur. Fiecare arbore al orasului avea in jurul trunchiului ridicata un fel de imbracaminte de fier forjat splendida care sa mearga cu ce e in jur. La baza pomului, aparat si de un gardulet, era un furtun gros prin care sa intre aerul si apa. Va asigur ca acei pomi nu cad la furtuna. Nu mai vorbesc de faptul ca, dupa fiecare furtuna, pompierii umbla prin tot orasul sa vada daca n-au cazut firele electrice, sa curete crengile cazute.”
Oamenii din vechime cautau sa-i invete pe copii sa se foloseasca de fortele naturii in viata lor si sa le insufle respect fata de natura. Pomii ne dau atat de mult, dar nu se pot ingriji singuri. Ion Minulescu scria in iulie 1920: „Ultima manifestare de infrumusetare a orasului Bucuresti de catre Primarie este taierea celor patru plopi care de ani de zile de cand strajuiesc statuia lui Mihai Viteazul din fata Universitatii ajunsesera parca sa faca parte integranta nu numai din bronzul marelui voievod, dar si din patrimoniul Capitalei noastre. Adevarat act de vandalism, daca nu chiar o profanare. El nu poate fi motivat cu nimic, decat cu cumplita lipsa de pregatire culturala a membrilor ce o compun si care-n lipsa de alta activitate isi motiveaza astfel diurnele pri-mite. Acest sport nefericit de a despuia Bucurestii atat de podoabele lui naturale, cat si de amintirea edililor din trecut, care desigur aveau alt creier si alt suflet. Nu stiu daca acest gest a pornit din fantezia intunecata a unui singur om sau din consultarea tuturor nechematilor (…). In alta tara, gestul primariei ar fi produs protestari, desigur… In Romania insa, unde politica de partid este prima si unica preocupare, Bucurestii pot fi distrusi chiar din temelii (…). Partidul nostru sa ramana-n picioare. Si acum, fiindca infamia s-a produs si noi nu avem putere de reactiune decat aceea a protestarii in scris, ramane ca Primaria Capitalei sa fie judecata de bronzul Voievodului lipsit de vecinatatea dulce a celor patru plopi”.
Tablourile pictorilor romani sunt pline de privelisti ale vechiului Bucuresti, ascuns de vipiile solare intr-o vegetatie luxurianta. Probabil candva vom ramane numai cu amintirea copacilor din tablouri. Desi se poate spune ca e un cliseu, si arborii sunt fiinte vii, care se nasc, traiesc si mor. Occidentalii au inteles cat de importanta este legatura cu natura abia dupa ce au simtit pe pielea lor efectele dezastruoase ale distrugerii ei. Acum doresc sa-si refaca fondul forestier si cinegetic (animalele), urmaresc permanent gradul de poluare a raurilor, a aerului, si asta pentru a readuce natura din jurul lor la frumusetea si splendoarea de acum 100-200 de ani. Si nu uitati: energia pe care o primim de la copaci ne curata si ne vindeca!
„Plopul are avantajul ca va creste repede, ca e inalt, cu o coroana bogata. Neajunsurile ar fi fulgii de primavara care provoaca alergii si radacinile mari si intinse care disloca asfaltul. Plopii nu sunt rezistenti. Crengile plopului au multa seva. Ei sunt camila copacilor. Iarna, seva ingheata si creanga crapa. Ramurile se usuca. E mult de discutat despre pomii oraselor”
Viorel Marginean
„Adevarat act de vandalism, daca nu chiar o profanare. El nu poate fi motivat cu nimic decat cu cumplita lipsa de pregatire culturala a membrilor ce o compun si care-n lipsa de alta activitate isi motiveaza astfel diurnele primite. Acest sport nefericit de a despuia Bucurestii…”
Ion Minulescu
Sursa: Jurnalul National
Autor: Rodica Mandache
