Natura a dotat unele plante si vietuitoare cu substante toxice, menite sa le apere de dusmani sau sa anihileze victimele pe care urmeaza sa le devoreze.
Inca din antichitate, insa, medicii au cautat sa inteleaga mai multe despre aceste otravuri si, nu o data, au gasit ca in orice rau se ascunde si o parte buna. Otravurile fac rau sau fac bine, in functie de cum le dozezi si cui le administrezi, conform Infoniac.
Astazi, nu putine din substantele toxice aflate in natura fac obiectul cercetarilor stiintifice sau chiar sunt prescrise, in doze bine stabilite, pentru tratarea unor boli in fata carora medicatia clasica pare neputincioasa.
Veninul de albine
Albina inteapa o singura data. Dupa intepatura, ea nu reuseste sa smulga acul din pielea victimei sale si, in cateva ore, moare. Albina este un soldat invingator, dar sinucigas.
Asupra victimei, veninul de albine nu poate produce un efect letal, dar provoaca adesea reactii dureroase si alergice, uneori grave. Cel intepat trebuie sa smulga rapid acul, intrucat acesta continua sa livreze venin inca multa vreme dupa ce l-a inoculat albina.
Administrtat in cantitati controlate, veninul de albine are, insa, efecte benefice asupra articulatiilor, ca antiinflamator, este bactericid, antifungic si produce efecte antibiotice. De circa zece ani este folosit cu succes in SUA pentru tratarea sclerozei in placi – o boala legat de care medicina are inca multe semne de intrebare. Anual sunt tratati cu succes circa 40.000 – 60.000 pacienti.
De altfel, succesul apiterapiei este prea bine cunoscut. Specialisitii nu exclud efectul anticancerigen al veninului de albine.
Veninul de sarpe
Veninul de sarpe este incomparabil mai agresiv decat cel de albine, adesea letal si uneori chiar cu efect fulgerator. Muscatura de sarpe poate provoca:
– Efecte neurotoxice in creier si maduva spinarii.
– Paralizia sistemului respirator.
– Efecte coagulante asupra sangelui.
– Alterarea vaselor de sange, urmate de hemoragii.
– Actiuni anticoagulante.
– Distrugerea globulelor rosii.
– Scaderea brusca a tensiunii arteriale.
– O salivare intensa, care poate duce la sufocare.
– Edeme.
– Necroza.
Cu toate aceste amenintari asupra noastra, veninul de sarpe este folosit de specialisti pentru combaterea inflamatiilor articulare generatoare de dureri, ca tratament antitumoral, iar in ultimul timp s-au obtinut succese in combaterea evolutiei cancerului.
Cucuta
Cucuta este cunoscuta aproape in toata lumea ca planta otravitoare. Neurotoxina continuta de ea ataca sistemul nervos central, provocand paralizia musculara sau paralizia musculaturii respiratorii. Decesul intervine rapid, din cauza lipsei de oxigen din inima si creier.
Totusi, in ciuda notorietaiti sale de otrava recunoscuta, cucuta a fost folosita inca din antichitate ca sedativ si antispastic, dozata in cantitati mici. Medicii din Grecia antica si cei persani o foloseau cu succes in tratamentul mai multor boli si mai ales a artritei.
Inainte de aparitia actualei generatii de medicamente, tratamentul cu extract din cucuta era folosit curent, iar putinii specialisti care cunosteau secretele dozarii erau pretuiti chiar si la curtile domnesti. Mijloacele medicamentoase de astazi, studiate si confirmate in clinici, au facut ca aceasta planta sa piarda mult din popularitate, chiar si printre naturisti.
Veninul de tarantula
Studii efectuate la Universitatea din Buffalo au confirmat ca veninul paianjenului tarantula, cu arie de raspandire in statul Chile, are efecte miraculoase, putand ajuta in cazul atacurilor de cord.
In caz de infarct, celulele cordului sunt tensionate, iar canalele peretilor celulari se deschid. Atunci cand deschiderile depasesc un anumit nivel, ele permit patruderea ionilor pozitivi in interior, acestia interferand cu impulsurile electrice ale inimii si aparand o puternica fibrilatie.
Veninul tarantulei blocheaza respectivele canale, previne aparitia fibrilatiior si poate salva pacientul de la o moarte sigura, daca otrava a fost introdusa in timp util. Fireste, manevra nu o poate efectua decat un medic.
