Roverul Curiosity dovedeste ca Marte a avut viata microbiana in trecut, a anuntat NASA

    Roverul Curiosity dovedeste ca Marte a avut viata microbiana in trecut, a anuntat NASA
    Roverul Curiosity dovedeste ca Marte a avut viata microbiana in trecut, a anuntat NASA
    Roverul Curiosity dovedeste ca Marte a avut viata microbiana in trecut, a anuntat NASA

    Oamenii de stiinta au identificat sulf, azot, hidrogen, oxigen, carbon – o parte din ingredientele cheie pentru existenta vietii – in pudra de roca sedimentara analizata de Curiosity pe Planeta Rosie.

    “O intrebare fundamentala a acestei misiuni este daca Marte a putut sustine un mediu locuibil. Din ceea ce stim acum, raspunsul este da”, a declarat, marti, Michael Meyer, cercetator al programului de explorare a planetei Marte la NASA.

    Indiciile unui astfel de mediu vin din datele furnizate de instrumentele Sample Analysis at Mars (SAM) si Chemistry and Mineralogy (CheMin). Datele arata ca zona Yellowknife Bay pe care o exploreaza roverul era capatul unui sistem antic de rauri sau unui lac care ar fi furnizat conditii favorabile pentru microbi.

    Roca este alcatuita dintr-un argilit foarte fin ce contine minerale de argila, minerale de sulf si alte substante chimice. Acest mediu antic si umed nu era prea oxidant, prea acid sau extrem de sarat, fata de alte zone de pe Marte.

    Zona unde Curiosity a forat pentru prima sa mostra de roca se afla intr-o retea veche de canale ale unor rauri ce coborau de la marginea craterului Gale. Terenul contine si el argilit fin si prezinta dovezi ale conditiilor umede.

    “Mineralele de argila alcatuiesc circa 20% din compozitia mostrei de roca analizate”, a declarat David Blake, principalul investigator al instrumentului CheMon de la NASA’s Ames Research Center.

    Aceste minerale de argila sunt produsele reactiei apei proaspete cu minerale vulcanice, precum olivinul, prezent si el in sediment. Reactia ar fi putut avea loc in interiorul depozitului sedimentar, in timpul transportului sedimentelor sau in regiunea-sursa a sedimentelor. Prezenta sulfatului de calciu alaturi de argila sugereaza ca solul este neutru sau usor alcalin.

    Cercetatorii au fost surprinsi sa gaseasca un amestec de substante chimice oxidate, oxidate usor sau non-oxidate, furnizand energia necesara pentru ca microbii precum cei de pe Terra sa poata supravietui. Aceasta oxidare partiala a fost indicata si atunci cand urmele lasate in roca, prin forare, erau gri si nu rosii.

    O alta mostra de roca, din acelasi loc, va fi analizata pentru confirmarea rezultatelor.

    “Am caracterizat un Marte foarte vechi, dar in mod ciudat “gri”, unde conditiile au fost favorabile vietii”, a declarat John Grotzinger, cercetator la proiectul Mars Science Laboratory de la California Institute of Technology din Pasadena.

    “Curiosity se afla intr-o misiune de descoperire si explorare si noi simtim ca mai sunt o sumedenie de lucruri de descoperit in lunile si anii ce urmeaza”, a mai spus Grotzinger.

    Roverul Curiosity va mai lucra in zona Yellowknife Bay cateva saptamani inainte de a incepe un drum lung catre Muntele Sharp, aflat in centrul craterului Gale. Acolo, roverul va investiga straturile sedimentare, in cautare altor informatii despre viata de pe Marte.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *