Viata pe Pamant va exista inca aproximativ 1,75 miliarde de ani

Schimb?rile catastrofale care s-au produs pe Terra în ultimii 20 de ani
Viata pe Pamant va exista inca aproximativ 1,75 miliarde de ani
Viata pe Pamant va exista inca aproximativ 1,75 miliarde de ani

Pamantul va putea sa sustina viata inca 1,75 de miliarde de ani de acum incolo, dar schimbarile climatice l-ar putea distruge cu mult inainte de acest termen, au calculat oameni de stiinta, care au incercat sa identifice si alte planete unde ar fi posibila viata, dupa cum relateaza joi The Independent.

Sfarsitul lumii se apropie, dar nu in viitorul apropiat. Ultimele urme de viata pe Terra, conform unui nou studiu, ar putea sa dispara aproximativ peste 1,75 miliarde de ani in urma evaporarii complete a apei lichide de pe suprafata sa, ceea ce impune limite stricte de timp cu privire la posibilitatea aparitiei vietii inteligente pe alte planete.

Studiul a fost realizat de o echipa de cercetatori de la Universitatea de Stiinte ale Mediului din East Anglia, care a analizat alte planete din afara galaxiei noastre, in incercarea de a calcula in cat timp planeta noastra ar putea deveni de nelocuit.

Studiul, aparut in revista Astrobiology, a examinat sapte planete, inclusiv Pamantul, pentru a determina cum se vor schimba ‘zonele de locuit’ pe masura schimbarii luminozitatii Soarelui si a altor stele.

‘Astfel de studii ne permit sa evaluam sansele de dezvoltare a vietii pe alte planete. Desigur, evolutia este dependenta in mare masura de intamplare, dar stim ca pentru aparitia omului s-a consumat 75% din timpul de cand exista viata pe Pamant. Este destul de probabil ca totul sa se deruleze in acelasi mod si pe alte exoplanete’, considera Andrew Rushby, cercetator la Universitatea din East Anglia (Norwich).

Rushby si colegii sai au calculat timpul de disparitie a vietii pe Pamant si au evaluat sansele aparitiei ei pe alte sapte exoplanete cunoscute in ‘zona de viata’, construind un model al sistemului planetar pe calculator. Ei au luat in considerare modul in care se produce modificarea luminozitatii pe masura imbatranirii Soarelui si a fost evaluata probabilitatea existentei vietii pe alte planete in momente diferite.

Simularea a aratat ca viata pe Pamant va exista inca aproximativ 1,75 miliarde de ani, ceea ce reprezinta aproximativ un sfert din timpul total al existentei sale pe planeta noastra.

Aproximativ in aceasta perioada de timp, Soarele va incalzi intr-atat de mult pe Terra incat apa se va evapora din mari si oceane. Dupa cum subliniaza cercetatorii britanici, oamenii si alte organisme multicelulare vor disparea mult mai devreme si catre limita respectiva de timp pe Pamant se vor intalni doar microorganismele cele mai rezistente.

Calcule similare pentru Marte si alte exoplanete au aratat ca dimensiunea Soarelui si a stelelor va constitui factorul principal pentru ‘durata vietii’ pe acestea. De exemplu, o stea asemanatoare Soarelui va limita durata vietii pe planeta Kepler-22b la 4,3-6,1 miliarde de ani, iar o mica stea pitica rosie va face ‘superpamantul’ Gliese 581d locuibil timp de 45-55 miliarde de ani.

Prin urmare, oamenii de stiinta recomanda sa se tina seama de acest factor atunci cand se cauta o ‘dublura’ a Pamantului cu ajutorul telescoapelor orbitale si al celor de la sol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *