Visul biciclistilor clujeni, amanat la nesfarsit. Cum pune primaria carul (sau bicicleta) inaintea boilor

Visul bicicli?tilor clujeni, amânat la nesfâr?it. Cum pune prim?ria carul (sau bicicleta) înaintea boilor
Visul biciclistilor clujeni, amanat la nesfarsit. Cum pune primaria carul (sau bicicleta) inaintea boilor
Visul biciclistilor clujeni, amanat la nesfarsit. Cum pune primaria carul (sau bicicleta) inaintea boilor

Proiectul, anuntat de municipalitate cu surle si trambite, parea a fi unul maret. O retea care ar fi urmat sa lege localitatile Floresti, Cluj-Napoca, Apahida si care le-ar fi oferit clujenilor posibilitatea de a se deplasa gratuit cu bicicleta dintr-un colt in altul al zonei metropolitane. Insa visul biciclistilor s-a spulberat, pe masura ce o serie de probleme au dus la mari intarzieri. Intre timp, statiile sunt goale, bicicletele stau in depozite, pistele nu au fost inca finalizate, iar putini sunt cei care mai cred ca proiectul va prinde contur in anul ce vine.

Proiectul retelei de statii self-service de inchiriere de biciclete ar putea sa prinda contur in primavara lui 2015, spun autoritatile locale. E un nou termen, al nimeni-nu-mai-stie-catelea. Desi ar fi trebuit sa fie deja dat in folosinta, sistemul intampina o serie de probleme care au dus la mari intarzieri.

Proiectul finantat din fonduri europene, care presupune montarea statii self-service de inchiriere de biciclete pe circuitul Floresti-Cluj-Apahida si reabilitarea sau construirea unor noi piste de bicicleta, ar fi trebuit finalizat in 2013, insa o serie de probleme provocate de schimbarea traseului au dus la incetinirea lucrarilor. Iar momentul cand Clujul va deveni un oras al bicicletelor nu pare sa fie prea apropiat. Vorbim de trasee pentru biciclisti la comun cu ceilalti participanti la trafic, dar si de piste dedicate exclusiv biciclistilor, cu un singur sens sau cu doua sensuri. In 2014 a fost necesara licitarea unui nou contract, care presupune executia unor lucrari suplimentare si prelungirea termenului de executie.

500 de biciclete stau inchise intr-un depozit

Bicicletele au ajuns la Cluj inca din vara si stau burdusite intr-un depozit, asteptand sa vada lumina zilei. Proiectul a presupus realizarea a 50 de statii (43 in Cluj-Napoca, 4 in Floresti si 3 in Apahida) de inchiriere de biciclete, dar si amenajarea unor piste si trasee functionale. In decembrie 2014, Clujul are statii, are biciclete, dar pistele lipsesc cu desavarsire. Proiectul prevede construirea efectiva a pistelor, montarea statiilor si achizitionarea a peste 500 de biciclete. Desi municipalitatea da, in continuare, vina pe contestatiile care blocheaza atribuirea contractelor, pistele prevazute in primul contract, care ar fi trebuit sa fie construite pana in 2013, nu au fost executate nici pana astazi.

Reteaua de statii self-service de inchiriere biciclete are in vedere stimularea folosirii bicicletelor ca mijloc de transport alternativ, in vederea imbunatatirii mobilitatii urbane, reducerea traficului auto si dezvoltarea transportului ecologic.

Lucrarile la reteaua de biciclete, impotmolite

In mai 2014, reprezentantii Primariei Cluj-Napoca mentionau ca exista cateva blocaje in derularea contractului (lucrari de reabilitare conducte si utilitati, conditii meteo nefavorabile sau intarzierea unor documente de avizare de la terte parti) independente de vointa beneficiarului. De atunci si pana acum, lucrarile pentru piste nu s-au incheiat.

Proiectul se ridica, initial la valoarea de peste 17 de milioane de lei, o mare parte din bani provenind de la Uniunea Europeana, iar restul de la Guvern si de la beneficiar, adica cele trei primarii clujene. Bicicletele, cartelele si semnele de circulatie sunt considerate a fi cheltuieli neeligibile pentru proiect, acestea fiind suportate de municipalitate. Intre timp, alte contracte au generat noi costuri.

Licitatii noi pentru lucrari suplimentare

Autoritatile au motivat ca trebuie schimbat proiectul si ca trebuie parcursi o serie de pasi care necesita prelungirea termenului de finalizare a proiectului. Statiile de biciclete au fost montate, dar nu au putut fi date in folosinta din cauza unor erori de interconectare. Astfel, in 2014, municipalitatea a scos la licitatie un nou contract, cel pentru efectuarea unor lucrari suplimentare la piste, in vederea solutionarii problemei aparute, estimat la peste 1,8 milioane de lei. Potrivit caietului de sarcini, respectiva suplimentare vizeaza lucrarile de realizare a statiilor de inchiriere biciclete si a traseului de piste in comunele Apahida si Floresti, asa cum prevede proiectul.

Pistele si-au schimbat traseul, motiv pentru care firma aflata in contract cu municipalitatea, Viacor Engineering, nu s-a putut achita la termen de acesta. Contractul cu Viacor a fost incheiat pentru suma de 11,9 milioane de lei. Pentru lucrarile suplimentare, municipalitatea a incheiat in toamna lui 2014 un contract cu societatea Ceziana SRL.

Intretinerea pistelor, blocata in contestatii

Carul (sau bicicleta) inaintea boilor, nimeni nu se pricepe la asta mai bine decat statul. Desi pistele sunt departe de a fi functionale, iar proiectul are nevoie de lucrari suplimentare pana a putea fi utilizat, municipalitatea a scos la licitatie, in luna mai, contractul pentru operarea si intretinerea sistemului de bike-sharing – Cluj Bike. De atunci si pana in prezent, licitatia a fost blocata de contestatii. Zilele acestea, insa, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a respins ultimele contestatii si a dispus continuarea procedurii.

Societatea care va semna contractul se va ocupa in prima etapa de gestionarea sistemului bike-sharing: supravegherea softului, intretinerea acestuia, distribuirea bicicletelor la standuri, iar mai apoi va fi raspunzatoare de gestionarea, repararea si intretinerea parcurilor de vehicule.

In cursa pentru administrarea efectiva a retelei de bike-sharing s-au inscris trei firme: RADP, Sport Arena SRL si Wind Technologies SRL. Oferta celor de la Sport Arena a fost respinsa, fiind catalogata ca inacceptabila si neconforma, deoarece nu a dat curs solicitarii de clasificare si nu a depus toate documentele necesare conform HG 925/2006. Initial, la sfarsitul lunii iulie 2014, contractul a fost atribuit Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca. Cealalta firma ramasa in joc, Wind Technologies, a depus o contestatiei, iar CNSC a hotarat anularea raportului procedurii si reevaluarea ofertelor.

Primaria a declarat neconforma si a respins oferta RADP, declarand castigatoarea firma Wind Technologies. Dupa comunicarea rezultatului, RADP a depus o contestatie prin care s-a solicitat: anularea raportului procedurii de atribuire prin care oferta depusa de catre Wind Technologies SRL a fost desemnata oferta castigatoare, precum si a tuturor actelor subsecvente acestuia, inclusiv a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, constatarea faptului ca oferta Wind Technologies este inacceptabila, inadmisibila si neconforma, dispunerea reevaluarii ofertelor tinand cont de motivele invocate in contestatie.

In luna noiembrie 2014, CNSC, „in temeiul art. 278 alin.(5) din OUG nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare, respinge ca inadmisibila contestatia formulata de Regia Autonoma a Domeniului Public (RADP), in contradictoriu cu Municipiul Cluj-Napoca, in partea care priveste admisibilitatea propriei oferte.”, se arata in documentul emis de CNSC.

Totodata, „in temeiul art. 278 alin.(5) si alin.(6) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, respinge ca nefondata contestatia formulata de RADP, in contradictoriu cu Municipiul Cluj-Napoca, in partea care priveste oferta Wind Technoligies SRL”. Astfel, CNSC a dispus continuarea procedurii de achizitie publica. Daca solutia data de CNSC parea sa fie rezolvarea tuturor problemelor, iar lucrurile incepeau sa mearga pe fagasul normal, iar semnarea contractului parea sa se apropie, RADP a decis atacarea deciziei.

Primaria asteapta decizia instantei

Desi potrivit legii, conform OUG 34/2006, contractul se poate incheia, chiar daca se face plangere la decizia CNSC si desi primaria ar fi putut semna contractul, aceasta prefera sa astepte. Acum, toate demersurile duc spre instanta. „In acest moment licitatia pentru administrarea sistemului de bike-sharing este contestata, avem termen in instanta in data de 15 decembrie si vom astepta pentru a vedea ce decid judecatorii. Se putea, totusi, incheia contractul, dar pentru ca este iarna si, oricum, nu putem da drumul proiectului din cauza conditiilor meteorologice, am decis sa asteptam si preferam sa vedem care va fi decizia instantei pentru a semna contractul”, mentioneaza consilierul local Ovidiu Campean.

540 de biciclete si 6.000 de carduri pentru clujeni

Proiectul prevede amenajarea a 50 de statii self-service de inchiriere de biciclete pe teritoriul ZMC (municipiul Cluj-Napoca, respectiv comunele Floresti si Apahida), precum si amenajarea unei retele coerente si functionale de piste si trasee pentru biciclisti. Tot prin acest proiect vor fi puse la dispozitia clujenilor 540 de biciclete.

Practic, din Floresti pana in Apahida, clujenii se vor putea deplasa gratuit, pe baza unui card emis la cerere care permite ridicare din statie a unei biciclete si depozitarea in punctul de sosire. Conform datelor oferite la inceputul proiectului, vor exista 6.000 de carduri, iar sistemul va fi gestionat de doua servere care se vor afla la Primaria Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *