Legatura stransa intre deficitul de vitamina C si accidentele vasculare cerebrale

0
59
kiwi
Legatura stransa intre deficitul de vitamina C si accidentele vasculare cerebrale

Unul din studiile prezentate la reuniunea anuala a Academiei Americane de Neurologie a fost legat de riscul reprezentat de accidentele vasculare cerebrale hemoragice in randul celor care nu au un nivel normal al vitaminei C.

„Rezultatele noastre arata ca deficitul de vitamina C ar trebui considerat un factor de risc pentru acest tip de accident vascular cerebral, la fel cum sunt hipertensiunea arteriala, consumul de alcool sau obezitatea”, a declarat unul din cercetatori, Stephane Vannier, doctor la Spitalul Universitar Pontchaillou din Franta.

„Sunt necesare mai multe studii pentru a intelege in mod special cum vitamina C poate reduce riscurile producerii accidentelor vasculare cerebrale. De exemplu, aceasta vitamina poate regla tensiunea arteriala”, a adaugat cercetatorul francez.

Potrivit studiului, cercetatorii au testat nivelul vitaminei C al 65 de persoane care au suferit de accidente vasculare cerebrale hemoragice, precum si al unor persoane care nu au avut asemenea probleme. In urma analizei datelor, membrii echipei de cercetare au descoperit ca persoanele care nu au un nivel normal al vitaminei C sunt predispusi la accidentele vasculare cerebrale.

Rezultatele studiului nu au fost pana in acest moment publicate in revistele de specialitate. Cu toate acestea, nu este pentru prima data cand este facuta legatura intre nivelul vitaminei C si riscul ridicat al accidentelor vasculare cerebrale, studii asemanatoare fiind publicate in 2008 de o echipa de cercetatori de la Cambrigde.

Deficitul de vitamina C poate duce si la anemie, capacitate redusa a organismului de a lupta impotriva infectiilor si de vindecare a ranilor sau la aparitia durerilor la nivelul articulatiilor. Barbatii au nevoie de minim 90 de miligrame de vitamina C pe zi, in timp ce femeile de minim 75 de miligrame.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here