Willy Schuster – Co-presedintele Asociatiei „Eco Ruralis”: Secolul al XXI-lea va fi bio sau nu va mai fi deloc

0
121
Willy Schuster - Co-presedintele Asociatiei "Eco Ruralis": Secolul al XXI-lea va fi bio sau nu va mai fi deloc

„Domnul sa-i imburde-n rai si pe fermieri, dar sa nu uite ca noi, taranii romani, suntem inca patru milioane, si am schimbat configuratia rurala a Uniunii Europene”

„Romania este o tara cu un imens potential in sectorul agriculturii taranesti si organice”, a fost una dintre concluziile Conferintei „Organic Romania”, tinute la Sibiu la sfarsitul lunii noiembrie. A fost organizata de Centrul International pentru Agricultura Ecologica din Europa Centrala si de Est, EkoConnect, cu sediul in Germania, in parteneriat cu Asociatia taranilor din Romania, Eco Ruralis. De notat ca atat Eco Ruralis, cat si EkoConnect sunt membre, la randul lor, ale unor organizatii de anvergura globala: „Via Campesina” (Calea Taraneasca), respectiv IFOAM (Federatia Internationala a Miscarilor pentru Agricultura Ecologica) – ceea ce da intregii miscari biologice din agricultura mondiala o greutate fara precedent. In contextul in care corporatii multinationale tintesc desfiintarea agriculturii traditionale si a micilor producatori tarani, pentru a pune in loc agricultura industrializata, contaminata cu organisme modificate genetic, lupta celor doua mari organizatii internationale da sperante de supravietuire celor peste un miliard si jumatate de mici gospodarii agricole de subzistenta si semi-subzistenta din intreaga lume. Astfel, pentru doua zile, Sibiul a devenit capitala agriculturii biologice din sud-estul Europei, conferinta reunind peste 150 de participanti din 9 tari: comercianti, procesatori, fermieri, tarani, experti in certificare bio si organizatii care lucreaza cu alimente organice. Dintre ei, am dorit sa vedem cum a reusit sa intre, in aceasta „lume a viitorului”, Willy Schuster, un taran sas din Mosna, judetul Sibiu, a carui gospodarie este certificata ecologic de 11 ani.

„Mi-am dorit sa am o gospodarie ecologica, si aceasta nu putea fi decat in Romania”

– Sunteti una dintre vocile cele mai puternice care s-au ridicat in repetate randuri in apararea taranimii romane. Cum ati ajuns fermier bio?

– E o mica poveste de spus. M-am nascut in Tarnaveni, al optulea din 12 copii ai familiei Hans Schuster si Rozalia (nascuta Kabai). M-am casatorit cu romanca Lavinia, iar in familia noastra s-au nascut patru copii care, impreuna cu o fetita infiata, sunt azi ajutoare de nadejde in gospodaria ecologica a familiei. In 1995, la sugestia fratilor si la rugamintea sotiei, am plecat in Germania, unde am stat numai doi-trei ani. Nu pot zice ca nu mi-a placut, dar o voce interioara imi spunea: „Ce cauti tu aici? Locul tau e in Transilvania!” Ca translator de germana, maghiara, romana si engleza, am avut ocazia, timp de aproape un deceniu, sa cunosc multi fermieri bio din Elvetia, unde insoteam grupuri de tineri practicanti din Romania. Am prins drag de agricultura ecologica, mai ales cand am vazut cata seninatate si cata bucurie insoteau viata acelor elvetieni. Mi-am dorit sa am si eu o gospodarie la fel, si aceasta nu putea fi decat in Romania. Iata-ma inapoi cu familia, in 1997, cautand sa cumparam o gospodarie saseasca in jurul Mediasului. Asa am ajuns la Mosna, intr-o casa modesta, cu doua hectare de pamant, incepand aventura care ma va declara invingator in lupta cu birocratia. Tinerii practicieni pe care i-am insotit in Elvetia mi-au iesit din nou in cale, dar abatuti si plictisiti: „Willy, la aia se poate, dar la noi nu se poate face nimic… E prea multa bataie de cap”. „Bine”, le-am spus, „o sa vedeti ca eu reusesc”. Am inceput cu cele doua hectare si doua vaci, iar astazi lucram 20 de hectare, 14 in proprietate si 6 in arenda de la parohia ortodoxa. Lucram in mare parte cu caii, iar forta de munca este formata din familia noastra plus, vara, cate doi pana la sase voluntari, primiti prin programul mondial WWOOF – un program prin care diversi tineri merg sa lucreze la gospodarii ecologice, fara plata, doar pentru masa si cazare.

„Disparitia taranilor ar fi un cataclism pentru Romania”

– V-am ascultat in mai multe ocazii, aducand elogii taranului roman. De ce credeti ca merita taranii sa fie protejati prin legi speciale, prin programe si directive europene?

– Multi vorbesc de „fermieri” in loc de tarani. Eu cred ca este o greseala, „fermier” este un cuvant impropriu, nu-l poate desemna pe omul de la tara, creator de civilizatie milenara. Deci, Domnul sa-i imburde-n rai si pe fermieri, dar sa nu se uite ca noi, taranii romani, suntem inca patru milioane, si am schimbat configuratia rurala a Uniunii Europene. Noi, prin asociatia Eco Ruralis, incercam sa refacem taranimea afectata de politica ceausista si, mai nou, de politica marilor latifundiari. Astia din urma ar dori sa ne puna la zid, sa ne piara samanta, sa primeasca numai ei toti banii europeni ca subventii, platind in acest scop lobby-sti cu care te intalnesti pe toate culoarele Parlamentului si Comisiei Europene. Disparitia taranilor ar atrage dupa sine disparitia vietii rurale autentice, ar fi un cataclism pentru Romania.

– Directiile agricole judetene impun fiecarui taran sa se autorizeze, sa devina PFA (Persoane Fizice Autorizate), pentru a obtine permisul de vanzare a produselor. Ce se doreste prin aceasta prevedere?

– Desfiintarea institutiei taranului roman. Cum sa te autorizezi ca sa faci ceea ce fac stramosii tai de milenii? Este absurd. Ala nu mai e taran, e om de afaceri, e fermier, e un beneficiar de fonduri europene, este orice, numai taran nu. Sa nu uite autoritatile de la Bucuresti, ministrul Agriculturii de azi, omul care si-a vandut sufletul corporatiilor de peste ocean si care a pledat pentru desfiintarea si „eficientizarea fermelor taranesti”, adica pentru comasarea pamanturilor si transformarea taranilor in Persoane Fizice Autorizate; sa nu uite acestia ca taranul roman, asa mic cum e, posesor a unu-doua-trei hectare, este cel mai important creator de bunuri publice: de peisaje culturale, de valori perene, de biodiversitate in flora si fauna, de suveranitate alimentara a tarii. Lucrul pamantului, al pajistilor si pasunilor, al dealurilor si muntilor, peisajele sublime, imaginea vietii infratite cu natura – toate sunt multumita taranului. Distrugerea universului rural traditional, sub pretextul eficientei, este, de fapt, o jecmanire a urmasilor nostri. Ei ar putea sa nu mai vada tarani decat in poze si in picturi.

„Pledoaria pro-taranime a comisarului nostru, Dacian Ciolos, la UE, ne umple de speranta”

– Exista, in acest caz, pericolul sa dispara taranul roman in viitorul apropiat?

– Acum nu cred ca mai exista acest pericol. De cand Eco Ruralis, acceptat recent ca membru al Via Campesina, a devenit un veritabil luptator pentru cauza taraneasca, sunt si mai optimist. Sub ochii nostri, taranul isi recapata demnitatea, iar pledoaria pro-taranime a comisarului nostru, Dacian Ciolos, si a altor inalti demnitari din UE, ne umple de speranta. Sa nu uitam: aproape jumatate din taranii Europei sunt romani! Iar viitorul omenirii sunt taranii. Cred intr-o contra-urbanizare. Sunt convins, vad deja inceputurile, taranii romani autentici sunt coloana de maratonisti ai contra-urbanizarii. Cred din toata inima in re-ruralizare, in „satul global” (global village).

– Sunt taranii romani agricultori bio prin definitie, mai cu seama ca multi dintre ei, din cauza saraciei, n-au mai folosit ingrasaminte chimice de doua decenii?

– Se face confuzia intre agricultura traditionala si agricultura bio. Sunt domenii inrudite, dar nu sunt unul si acelasi lucru. E adevarat, mai aproape de standardul bio este pamantul si gospodaria unui taran de la munte si deal, in comparatie cu taranul de la campie, si mai ales cu latifundiarii. Ca sa fie bio, un taran are insa nevoie de autentificare. O autentificare supravegheta de experti independenti, privati, romani sau straini, care controleaza la sange orice contaminare chimica sau genetica (orice sac de azot, gol, gasit in gospodarie, este penalizat), pe parcursul catorva ani. Durata poate fi de trei sau de mai multi ani, in functie de locul in care traieste taranul respectiv, de vecini, de zona geografica. De la seminte la productia finala; de la sol la ingrasaminte; de la stropiri si alte activitati horticole la tratamentele aplicate animalelor – nimic nu scapa ochiului vigilent al expertilor.

Am zece vaci, dar daca una se imbolnaveste, nu-i pot administra antibiotice si nici un alt medicament chimic. Ca o derogare, am voie sa tratez vacile dupa prescriptia medicului veterinar. Daca, pentru a salva o vaca, as fi nevoit sa-i administrez totusi un tratament cu antibiotice de doua ori in acelasi an, ea trebuie sa treaca inapoi in conversie, iar laptele ei sa fie pus separat. Nici dupa ce ai obtinut atestarea si stampila „bio”, controalele nu inceteaza. Expertul respectiv te va urmari anual, ca un medic de familie. Asadar, cei care vand prin targuri si n-au eticheta „bio” nu sunt bio, sunt traditionali. Si ei sunt necesari, si de o mie de ori mai apropiati de natura decat agricultorii industriali. Un cascaval sau un carnat afumat de Sibiu pot fi facute in conditii bune, obtinute din lapte si carne fara chimicale, ca la mama acasa, dar nu sunt bio daca nu au eticheta necesara. Pe care, sa fiu sincer, o obtii cu destula sudoare si dupa ce citesti multe carti voluminoase.

„Secolul al XXI-lea va fi bio sau nu va mai fi deloc”

– Vorbele sunt frumoase, dar realitatea este ca productia bio nu depaseste la ora actuala, in Europa, 2% din intreaga productie agricola. Politicienii spun ca tinta in viitorul apropiat ar fi 5%. Nu e prea putin?

– Numai niste politicieni inconstienti pot sa spuna asa ceva. Politicienii cu viziune, din orice parte a spectrului politic ar fi, au pronosticuri mult mai indraznete. Si ei au copii si vor sa-i hraneasca sanatos. Si-au dat seama: viitorul este al agriculturii curate, durabile, biologice. Ei stiu ca secolul al XXI-lea va fi bio sau nu va mai fi deloc. De aceea, au atata minte sa nu vorbeasca de cifre, de procente. Ei stiu ca industria nu-si va mai permite mult timp sa produca azot, cu asa costuri energetice uriase, ca astazi. Stiti ce subventii platesc statele pentru productia de azot? Enorme, sunt niste cifre care sperie pe oricine. In plus, la un moment dat, in viitorul destul de apropiat, nu va mai exista energie fosila, petrol si gaze, deci productia de azot se va opri de la sine. Noi, taranii bio si traditionali din Romania, ne luam o gura de aer si mai asteptam putin, mai stam in planul doi un timp destul de scurt, pana dispare energia de care au nevoie fabricile de azotati. Dupa aceea, noi vom fi fruntea, noi vom fi semizeii, salvatorii. La noi se vor uita toti si ne vor cersi ingaduinta si vrednicia. Deja, multe familii din Anglia, Germania, Franta sau Belgia au venit in Romania, doritoare sa-si infiinteze o gospodarie de subzistenta, in sens bun, sa devina tarani. Vor sa aiba o gospodarie de autoaprovizionare, asa cum au romanii, sa intampine criza alimentara zarita la orizont cu zambetul omului intelept, care-si gaseste o „Romanie” la timpul potrivit. Europenii astia vin in Romania cu fruntea plecata, sa invete toate practicile taranesti care la ei au disparut, si-si dau seama ca au pierdut un lucru foarte pretios, aruncand copilul din albie, odata cu apa. Aici e o mina de aur, domnule! Romania taraneasca e o mina de aur pentru UE, pentru toata civilizatia vestica.

Lui Willy Schuster ii puteti scrie la e-mail: willyschuster@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here