Brasovul, „Capitala verde“, fara spatii verzi

Asa arata acum fostul spatiu verde

Claudia Popa, o tanara care locuieste intr-un bloc de pe strada Mircea cel Batran nr. 43A, este suparata pe autoritatile locale care au distrus gradina din fata blocului.

In urma cu o luna, spatiul verde, frumos amenajat cu flori, a fost inlocuit cu un morman de pietris. Potrivit cititoarei noastre, sub pretextul amenajarii unor locuri de parcare, angajatii Primariei Brasov i-au avertizat de pe o zi pe alta pe locatari sa-si mute masinile pentru demararea lucrarilor.

Din cauza unei portiuni de strada laterala, retrocedata unei persoane care si-a castigat acest drept in instanta, edilii locali au fost obligati sa foloseasca spatiul verde pentru amenajarea parcarilor.

„Un reprezentant al Primariei a venit cu niste planuri, a dat niste explicatii rapide si a primit o stampila de la presedintele asociatiei. De la planurile initiale, care anuntau ca se va taia doar o suprafata mica de spatiu verde, s-a ajuns la distrugerea intregii gradine. Sunt curioasa cum se poate ca, in anul 2011, intr-un oras european, sa distrugi spatii verzi cu atata nonsalanta”, este de parere Claudia Popa.

„Amenajarea de parcari se face cu acordul asociatiei, atat privind locatia, cat si numarul de locuri de parcare. Primaria nu amenajeaza mai multe locuri de parcare decat este necesar. Oricum, in mod clar in zona nu era nicio parcare si doar in acel loc a fost posibil sa se faca aceste lucrari”, a declarat Sorin Toarcea, purtatorul de cuvant al Primariei Brasov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *