In timp ce unii il considera un “panaceu” impotriva crizei mondiale a apei, ecologistii blameaza procedeul desalinizarii pe motiv ca distruge ecosistemele marine.

Studiile arata ca doar trei la suta din apa planetei este potabila si, dupa ce ca e putina, nici nu e distribuita in mod egal pe glob. Astfel, in timp ce un american consuma, in medie, 600 litri de apa pe zi, un african consuma doar 10 litri. Pentru a suplimenta cantitatea de apa potabila disponibila pe Pamant, oamenii au inceput sa desalinizeze apa de mare.

Cu numai cateva zile in urma, presedintele Algeriei, Abdelaziz Bouteflika, a inaugurat statia de desalinizare a apei oceanice El Hamma, instalata in Golful Alger.

Aceasta urmeaza sa furnizeze apa potabila necesara locuitorilor capitalei, aflati in stres hidric de multa vreme. Dar, in timp ce localnicii au primit cu bucurie acest eveniment, ecologistii au dezaprobat, inca o data, practica energofaga de a obtine apa de baut din apa marilor.

Zeci de tari africane se confrunta, zilnic, cu o lipsa acuta a apei potabile, in timp ce unii locuitori din Europa si America nu fac decat sa dea drumul la robinet ca apa sa curga din abundenta. Dar, anul acesta, o seceta cumplita a lovit cateva regiuni din America de Sud, prefigurand o situatie similara, peste cateva luni, si in emisfera nordica.

Specialistii spun ca o populatie care beneficiaza de surse de apa potabila sub valoarea de 1.700 m³/an/locuitor se afla in stres hidric. In aceasta situatie se gaseste o mare parte a populatiei mondiale. In unele tari, criza lipsei de apa are deja proportii catastrofice.

De exemplu, in Kuweit, un locuitor consuma numai 10 m³ de apa/an, iar in Emiratele Arabe Unite, doar 58 m³/an. De aceea, aceste doua state au investit in desalinizare si ocupa primele locuri, la nivel mondial, din acest punct de vedere.

O noua uzina, inaugurata in Africa

In Algeria, o alta tara aflata in stres hidric, presedintele republicii, Abdelaziz Bouteflika, a inaugurat, recent, statia de desalinizare a apei de mare de la El Hamma, construita in Golful Alger. Uzina este cea mai mare de acest gen de pe continentul african. Cu ajutorul apei de baut produse aici, locuitorii Algerului nu vor mai suferi niciodata de sete, asa cum se intampla pana acum.

Proiectul va schimba viata locuitorilor din capitala si a costat 250 milioane de dolari. Statia El Hamma urmeaza sa asigure 200.000 m³ de apa potabila, zilnic. Mai mult decat atat, Algeria prevede constructia a inca 43 uzine de desalinizare a apei oceanului, pana in 2019. Algerienii au trait ani de-a randul intr-o penurie cumplita, resursele conventionale de apa fiind insuficiente pentru a acoperi nevoile intregii populatii.

De aceea, autoritatile algeriene au fost nevoite sa caute si alte surse pentru a garanta locuitorilor tarii alimentarea cu apa potabila. Solutia cea mai potrivita, care nu depinde de capriciile vremii, este desalinizarea apei de mare.

Mare consumatoare de energie

Desalinizarea apei de mare permite suplimentarea resurselor de apa potabila disponibila, furnizarea unei solutii in caz de seceta si rezolvarea situatiilor de penurie si criza. De aceea, desalinizarea este o solutie viabila, capabila sa inlature capriciile climei.

Insa, dupa opiniile unor specialisti, aceasta tehnologie nu prezinta numai avantaje. In primul rand -este foarte scumpa. Desalinizarea apei oceanice necesita un consum imens de energie si este, prin urmare, mare producatoare de gaze cu efect de sera.

Se distrug ecosistemele marine

Statiile de desalinizare pun in pericol ecosistemele marine. Intr-un raport consacrat uzinelor de desalinizare a apei oceanice, reprezentantii organizatiei ecologiste WWF (Fondul Mondial pentru Natura) nu si-au ascuns ingrijorarea fata de aceasta chestiune: “Desalinizarea apei de mare este departe de fi solutia ideala.

Aceasta tehnologie reprezinta o amenintare potentiala pentru mediu si nu va face altceva decat sa agraveze si mai mult schimbarile climatice. Recurgerea la aceste noi tehnologii, care sunt din ce in ce mai accesibile, nu va ramane fara consecinte asupra mediului inconjurator”, avertizau reprezentantii WWF in raportul lor.

In plus, membrii orga-nizatiei estimeaza ca activi-tatile interne de desalinizare pot antrena distrugerea regiunilor de coasta. Cursul apelor, zonele umede, apele subterane si, in general, ecosistemele care asigura epurarea apelor si protectia impotriva catastrofelor sunt astfel puse in pericol. Abdelouahab Chouikhi, specialist in poluare si ecotoxicologie marina, a tras, de asemenea, un semnal de alarma asupra consecintelor nefaste ce ar putea sa apara dupa punerea in functiune a unitatii de desalinizare a apei de mare El Hamma.

Pe de alta parte, anumiti experti sunt de parere ca aceasta tehnologie nu va fi rentabila decat in momentul in care se va utiliza, la scara larga, energia nucleara, care sa furnizeze kilowatii necesari atat pentru producerea de electricitate, cat si pentru obtinerea apei potabile. O astfel de alianta s-a realizat deja la Aktau, in Kazahstan, care functioneaza inca din 1973.

Istoria desalinizarii

Primele incercari de desalinizare a apei oceanice dateaza inca din secolul al IV-lea i.Hr., cand Aristotel a observat principiul distilarii.

Apoi, inca din timpurile stravechi, marinarii desalinizau apa de mare prin simpla fierbere. Utilizarea in scopuri industriale este insa de data recenta. In anii “60, pentru a desaliniza apa de mare au fost puse la punct anumite procedee termice.

In plus, cercetatorii au dezvoltat procedeul de desalinizare prin osmoza inversa. Astfel, in 1978, era data deja in functiune prima unitate de desalinizare a apei de mare prin osmoza inversa la Djeddah, in Arabia Saudita. Astazi, cea mai mare uzina de desalinizare a apei din ocean, cu o capacitate de productie de 300 milioane de metri cubi pe an, se afla la Jebel Ali, in Emiratele Arabe Unite.

Apa desalinizata in Europa

Pe continentul european, tehnologia desalinizarii functioneaza deja in cateva tari, precum Italia, Grecia, Belgia sau Olanda. De exemplu, in Spania, primele unitati au fost instalate inca din anii “80, la Canaries. Ba mai mult, Spania detine locul cinci, la nivel mondial, in ceea ce priveste obtinerea apei potabile prin desalinizare, cu cele 900 de unitati pe care le detine.

Pe coasta spaniola, in Carboneras se afla si cea mai mare statie de desalinizare a apei de mare din Europa. Aceasta are o capacitate de 120.000 ml/zi si alimenteaza cu apa dulce atat sectorul agricol, cat si turismul.

Procedee de obtinere a apei potabile

Metodele cel mai frecvent utilizate pentru desalinizarea apei oceanice sunt distilarea si osmoza inversa. Distilarea sau desalinizarea termica consta in evaporarea apei de mare fie prin utilizarea caldurii solare, fie prin incalzirea acesteia intr-un boiler.

Apa este supusa procesului de incalzire pana cand se evapora. In felul acesta, ies doar moleculele de apa, iar in depozit raman sarurile dizolvate, precum si toate celelalte substante continute in apa de mare. Apoi apa potabila se obtine prin simpla condensare a vaporilor.

Celalalt procedeu, osmoza inversa, necesita tratarea, in prealabil, a apei de mare pentru a o debarasa de elementele in suspensie si de microorganismele pe care le contine. Procedeul consta apoi in a aplica acestei ape sarate o presiune suficienta pentru a o face sa treaca printr-o membrana semipermeabila, foarte densa. In felul acesta, doar moleculele de apa traverseaza membrana, furnizand astfel apa potabila. Inconvenientul major al acestor sisteme este pretul foarte ridicat al instalatiei.

Cantitatea de energie necesara incalzirii sau compresarii apei este foarte mare, iar volumul de apa obtinut e foarte mic. Prin urmare, utilizarea desalinizarii apei de mare ramane inca o tehnica marginala. Dar aceste tehnici fac obiectul a nenumarate cercetari tocmai pentru a le face mai rentabile din punct de vedere energetic.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here