Dezbatere in Parlamentul European : pentru schimbarile climatice, nu exista butonul „inapoi”!

Limitele nivelului emisiilor de gaze cu efect de sera, prevazute de Protocolul de la Kyoto, vor deveni caduce in 2012. Cum va putea fi inlocuit actualul instrument? Dezbaterea organizata la 4 octombrie a.c. de Comisia temporara privind schimbarile climatice a PE a trecut in revista posibilele solutii. Grupul interguvernamental privind schimbarile climatice al ONU i-a informat pe deputatii europeni ca, pentru a evita o catastrofa climatica, temperaturile nu trebuie sa creasca cu mai mult de 2°C.

Ce ne rezerva viitorul, la capitolul schimbari climatice si combaterea lor, odata ce Protocolul de la Kyoto va expira? Acesta este subiectul – fierbinte, putem spune – aflat pe ordinea de zi a reuniunii ONU care va incepe in insula Bali la 3 decembrie a.c. La dezbaterea organizata de Parlamentul European, mesajul Grupului interguvernamental privind schimbarile climatice al ONU a fost cat se poate de clar: pentru a impiedica o crestere brusca si rapida a temperaturii medii globale, cresterea volumului de gaze cu efect de sera trebuie stopata pana in 2015. Dupa stabilizare, cuvantul-cheie va fi reducerea: pana in 2050, la nivel mondial, emisiile aflate la originea actualelor fenomene climatice trebuie reduse la 50% din nivelul inregistrat in anii 1990. Cat despre tarile industrializate, emisiile din 2050 vor trebuie sa scada cu 85% in raport cu nivelul din anii 1990.

Solutia este ca schimbarile climatice sa inceteze a mai fi privite doar ca o problema de viitor, care nu are mare importanta la momentul actual. In acest sens, reprezentantul Ministerului britanic al Afacerilor Externe la reuniunea organizata de Parlamentul European, John Ashton, a declarat: „Nu avem la dispozitie un buton de derulare inapoi, pe care sa putem apasa. Trebuie sa gasim solutia corecta din prima incercare”. Dl Ashton a continuat pe acelasi ton ferm: „Obiectivul dezbaterii noastre este construirea unei economii mondiale care, din punct de vedere energetic, sa isi reduca la zero emisiile de dioxid de carbon pana la sfarsitul secolului. Problema nu o constituie lipsa de intelepciune, ci mai degraba lipsa de vointa politica…vointa de a elabora politicile adecvate de combatere a schimbarilor climatice”.

La nivel mondial, in urmatorii 30 de ani, investitiile in infrastructurile energetice cu emisii reduse de dioxid de carbon necesita nu mai putin decat 20 de trilioane de dolari. Iar deciziile cele mai importante sunt, in numeroase cazuri, cele luate de sectorul industrial, a remarcat dl Ashton: „Lucrurile depind de directia pe care o va lua fluxul de capital privat”. Numai ca, inainte de a investi, sectorul privat trebuie sa capete incredere in actiunile intreprinse de guverne, a precizat diplomatul britanic.

Ce solutii propune restul lumii?

Ambasadorul SUA pe langa UE, Boyden Gray, s-a concentrat asupra solutiilor tehnice, precum tehnologiile de captare si stocare (CCS) a dioxidului de carbon. Dl Gray a invitat comunitatea internationala sa „puna ordine” in sistemul de comercializare a cotelor de emisii si a subliniat necesitatea accelerarii demersurilor intreprinse de ONU in acest sens.

La baza modelului japonez post-Kyoto vor sta trei principii, astfel cum au fost enuntate de ambasadorul Japoniei, Takekazu Kawamura:

* este necesara participarea tuturor marilor poluatori in cadrul convenit
* solutiile „trebuie sa fie flexibile si variate”
* „protectia climei si cresterea economica trebuie reconciliate”

Proiectul intitulat „Cool Earth 50”, destinat elaborarii si diseminarii tehnologiilor bazate pe inovatie si urmarind reducerea cu 50% a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2020 constituie directia spre care se va indrepta strategia japoneza in acest domeniu, a explicat dl Kawamura.

Luand cuvantul in numele Reprezentantei Chinei pe langa UE, dl Ronglai Zhong a remarcat necesitatea unui mecanism de transfer de tehnologii, care sa permita accesul statelor in curs de dezvoltare la tehnologiile cu impact minim asupra mediului. Viitoarea restructurare economica intreprinsa de China va urmari promovarea tehnologiilor ecologice, reducerea emisiilor de dioxid de carbon si, in paralel, cresterea productiei de energie din surse regenerabile la „10% pana in 2010 si 16% pana in 2020”, a anuntat dl Zhong.

Secretarul executiv al Conventiei-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite privind schimbarile climatice, Yvo de Boer, a declarat ca, adesea, companiile sunt mai active decat guvernele in promovarea programelor de combatere a schimbarilor climatice. „Pentru ca intreprinderile sa investeasca, trebuie stabilit un cadru politic durabil, puternic si legal”, a subliniat dl de Boer.

Europa „trebuie sa treaca de la vorbe la fapte”

Vicepresedintele Comisiei pentru mediu a Parlamentului European, deputata finlandeza Satu Hassi (Verts/ALE), a pus punctul pe i, declarand ca, pentru UE, „cel mai eficient mod de a incuraja alte state in cadrul negocierilor internationale este sa treaca de la vorbe la fapte”.

Sursa: Parlamentul European [Mediu – 11-10-2007 ]
REF.: 20071008STO11292l European

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *