In ultimii 20 de ani, aproape jumatate din padurile Maramuresului au fost retrocedate si unele „rase” cat timp sentintele erau inca calde. Problema „macelului aurului verde” a devenit deja tautologie, iar cei incriminati sunt, de fiecare data, padurarii, cu sau fara argumente. Mihai Sajerli, directorul Directiei Silvice Baia Mare vorbeste deschis, ferm si curajos despre toate problemele si ideile preconcepute din acest domeniu.
Reporter: Cum ati descrie cei 6 ani de „mandat”?
Mihai Sajerli: Foarte grei, din toate punctele de vedere. Maramuresul este un judet cu o suprafata acoperita de padure in procent de 43% si discutam de padure amenajata, padure care exista in cadastrul forestier. Pasune impadurita mai exista in judet, cel putin 5-6 procente, dar e o estimare personala, pentru ca aceste date nu sunt masurate, nu sunt cadastrate. Aproape jumatate din suprafata judetului este acoperita de padure. Am precizat aceste date ca sa demonstrez ca Maramuresul este un judet bazat pe padure. Nu sunt poet, sunt inginer silvic, dar dintotdeauna, maramuresenii au fost frati cu padurea si inca mai exista o cultura a lemnului. Asta e identitatea noastra.
La noi, dupa ce s-au inchis minele, agricultura este clar inexistenta, nu mai avem alta sursa de venit importanta decat padurea.
Rep.: Tocmai de aceea, padurea a suferit o presiune enorma.
M.S.: Da, care este de doua feluri: presiunea pe padurile private, retrocedate de 22 de ani incoace, si inca nu suntem gata cu retrocedarile, si este presiunea pe padurea statului. Presiunea pe padurea statului este mai mica, in conditiile in care padurarii nostri sunt obligati sa o pazeasca si sunt gestionari.
Rep.: Cum sunt gestionate padurile in tarile europene?
M.S.: Suntem singura tara din Europa in care padurarul mai are gestiunea padurilor. Inclusiv Bulgaria a retras gestiunea padurii de la padurari. Paza padurii se face de catre organele abilitate, ca orice bun.
Dar politia se ocupa cu asa ceva? Cu ce este diferit furtul unui televizor din casa, de furtul unui lemn? Dar este mult mai comod sa dai vina pe padurar, decat sa te duci tu sa cauti vinovati.
Dupa Razboi, dupa nationalizare, in 1947 s-au infiintat Mariile Unitati forestiere si DREF-urile, Directiile Regionale de Exploatari Forestiere, atunci s-au infiintat cantoanele silvice, brigazile silvice. De-a lungul anilor, sunt peste 60 de ani de atunci, padurarii si-au dezvoltat adevarate retele de informatii.
In general, daca padurea nu este foarte expusa, un padurar stie cine ii umbla in padure. Pagubele produse in padure, recunosc ca sunt de doua feluri: cele produse de padurari si cele produse fara stirea lor. Cea de-a doua categorie este majoritara, covarsitoare. Padurea nu-i gestiune inchisa. La alimentara seara ai pus gratiile, ai pornit sistemul de alarma si ai plecat linistit. Dimineata, daca cineva ti-a spart alimentara, suni la politie, la procuratura, se iau amprente, se face ancheta si tu zici „eu n-am nicio vina”. Padurarul, saracul, e vinovat, pentru ca el are program nenormat, 24 de ore din 24.
Am vazut padurari care de la biserica, dupa slujba de Pasti, imbracati in costum, au plecat in padure pentru ca au primit telefon ca sectantii taie lemne, ca nu au sarbatori. Nu unul, nenumarate exemple pot sa va dau de genul acesta.
Mai este o chestie care tine de nemultumirea mea vizavi de gestionarea padurii de catre padurar: ii dau salariu de doar 700-1000 de lei, in functie de vechime si el are 20 de milioane de Euro in gestiune. E o salarizare disproportionata fata de responsabilitati. La noi exista sistemul de informatii, exista politaiul padurii, care o pazeste. In schimb, in cele private nu exista. Si tot in capul nostru se sparg toate. Cand le spunem ca nu e gestionata de noi, raspund: „cine trebuie sa o pazeasca?”. Poi, proprietarul, daca nu a incheiat niciun contract de paza. Si multi se uita putin ciudat la noi, pentru ca in comunism s-au obisnuit ca singurii care gestioneaza padurea suntem noi. Pe ei ii verifica numai ITRSV, care are putini oameni, iar proprietatile sunt destul de faramitate.
Rep.: Care este situatia retrocedarilor?
M.S.: Problemele legate de retrocedari s-au acutizat. Presiunea este foarte mare. Sigur ca noi suntem bau-baul din acest domeniu pentru ca ne opunem in unele cazuri retrocedarilor ilegale. Eu consider ca suntem obligati sa aparam bunul statului. In general comisiile locale nu se implica deloc. Oamenii dau in judecata comisiile locale si judetene, nu prea dau in judecata Romsilva, pentru ca se tem de noi. Comisiile locale nu prea trimit intampinari. Ne pomenim in aceste situatii cu o carca de sentinte care nu pot fi puse in aplicare. Va dau un exemplu si poate cititorii o sa poata spune cum sa aplic un set de 10 sentinte la Ocolul Sighet, toti cei care sunt beneficiarii sentintelor sunt neamuri, dupa acelasi autor deposedat care avea 1,2 hectare de padure. Sunt 10 sentinte, fiecare cu 10 hectare si toate cer un UA din Sapanta, care are 35 de hectare. Si eu trebuie sa pun in posesie 100 de hectare pe cele 35 de hectare, pentru ca sentinta prevede expres UA-ul. Eu le-am dat UA-ul respectiv. Am dat un exemplu care este absurd. Mai avem o gramada.
Anul trecut s-a promovat de catre procurorul general un recurs in interesul legii, prin care Regiei Autonome a Padurilor ii este recunoscut dreptul de intervenient in orice proces de fond funciar ca si reprezentant legal al Statului Roman, in conditiile in care legea prevede ca reprezentantul averii statului este Ministerul Finantelor si ne-au delegat aceasta competenta. Practic, putem interveni in orice proces de fond funciar de care avem stiinta.
Noi preluam toate procesele din judet si avem procese si stramutari si avem procese si stramutari si in alte judete. Avem doi juristi care sunt efectiv ingropati in dosare, dar nu exista proces la care sa nu depunem intampinare.
Rep.: Cat s-a retrocedat din padurile Maramuresului in acesti 20 de ani?
M.S.: Mai avem 143.000 de hectare din 263.000 de hectare cat aveam in 1990. Aproape jumatate. Jumatate din aceasta suprafata s-a retrocedat fara forme in regula. Nu condamn judecatorul, pentru ca el judeca dupa hartii. In momentul in care nu gaseste nicio intampinare din partea unor organe ale statului in care sa se spuna daca omul are sau nu dreptate, judecatorul nu poate decat sa dea dreptate omului. Sunt multe cazuri in care se resping aceste cereri. Sunt si greseli ale comisiilor locale. DNA-ul a intrat acum pe probleme de retrocedari. Avem un dosar aproape finalizat la Poienile de sub Munte, unde banuiesc ca anumiti oameni vor trebui sa plateasca.
Sunt si cazuri in care au ras tot dupa ce au primit padurea. Sunt si cazuri in care dupa ce au fost pusi in posesie si au ras tot, au cerut schimbarea amplasamentului si li s-a dat. Exista si asemenea cazuri. Si sigur ca in aceste situatii suntem noi bau-baul pentru ca ne opunem unor manareli ale oamenilor.