Oamenii de știință răsuflă ușurați după victoria lui Joe Biden în alegerile din SUA

Joe Biden va fi în curând noul președinte al Statelor Unite ale Americii, iar oameni de știință din toată lumea răsuflă ușurați la unison. Un articol din Nature susține, însă, că îngrijorarea nu a dispărut încă, având în vedere că aproape jumătate din națiunea americană l-a votat pe Donald Trump, omul ale cărui acțiuni au subminat în mod sistematic știința și instituțiile științifice. În ianuarie, președintele Biden va prelua conducerea unei națiuni polarizate, ceea ce nu îi va ușura deloc misiunea pe care și-a asumat-o.

Coșmarul nostru îndelungat a luat sfârșit. Nu aș fi putut să o spun mai bine de atât, a comentat Alta Charo, bio-etician la Facultatea de Drept a Universității din Wisconsin, citând faimoasa remarcă a lui Gerald Ford despre mandatul predecesorului său Richard Nixon.

În ciuda acțiunilor în instanță pe care le-au anunțat Trump și echipa sa, în unele state, principalele instituții de presă din SUA l-au declarat pe Biden învingător pe 7 noiembrie, după ce au confirmat că a câștigat în Pennsylvania și a obținut suficiente voturi ale colegiului electoral. Odată ce va prelua funcția pe 20 ianuarie, va avea ocazia să inverseze multe politici introduse de administrația Trump, care dăunează științei și sănătății publice. Printre acestea se numără acțiunile legate de pactul privind schimbările climatice, de imigrare și de pandemia COVID-19. Deciziile lui legate de pandemie ar putea să ducă la pierderea a peste un sfert de milion de vieți în SUA până în ianuarie, când Trump va părăsi Casa Albă. 

Cercetătorii sunt încrezători că mare parte a daunelor pot fi reparate. Pervez Hoodbhoy, fizician și specialist în proliferarea nucleară stabilit în Islamabad, crede că odată ce Trump iese din peisaj va exista „un minim de cooperare internațională, o mai mare aderență la legi și tratate, mai multă civilitate în politica de pe tot globul, mai puține «știri false», mai multe zâmbete și mai puțină furie”. 

Priorități pentru noul președinte 

Biden, fost vicepreședinte în administrația Obama, Biden, a promis să extindă programele de testare și monitorizare, pentru a ține coronavirusul sub control, să se alăture din nou acordului climatic de la Paris pentru combaterea încălzirii globale și să anuleze interdicțiile de călătorie și restricțiile de viză care au făcut din Statele Unite o destinație mai puțin dorită pentru cercetătorii străini. 

Este o dovadă a puterii și rezistenței științei din SUA, care a trecut cu bine peste acești ultimi patru ani. Acum poate privi înainte, spre o perioadă de necesară stabilitate și sprijin din partea administrației Biden, a afirmat James Wilsdon, specialist în științe sociale de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie. 

Una dintre principalele sarcini ale lui Biden va fi să pună în aplicare un plan de răspuns mai agresiv la pandemie. În 6 noiembrie SUA au înregistrat un număr record de cazuri noi de infectare, peste 130.000, cel mai mare număr raportat în lume de când a început pandemia. 

Trump a încercat să minimizeze problema COVID-19, în timp ce se opunea eforturilor locale și statelor care încercau să aplice măsuri pentru a opri virusul, considerându-le prea costisitoare.  În schimb, echipa lui Biden s-a angajat să intensifice programele de testare și de monitorizare, colaborând cu oficiali la nivel local și de stat pentru a impune obligativitatea purtării măștii la nivel național și pentru a consolida instituțiile de sănătate publică.  

Echipa lui Biden a promis, de asemenea, să asculte vocea științei. De-a lungul pandemiei, administrația Trump a marginalizat în mod repetat oamenii de știință de la agențiile guvernamentale de sănătate publică, precum Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și Administrația pentru Alimente și Medicamente. Din momentul în care Biden va prelua conducerea SUA, numeroase instituții guvernamentale vor putea să-și îndeplinească în sfârșit atribuțiile, în opinia bio-eticianului Alta Charo. 

Întoarcerea la rațiune și cooperare

Administrația Biden va redeschide canalele de comunicare cu alte țări și organizații internaționale, în lupta sa împotriva coronavirusului. Trump a retras SUA din Organizația Mondială a Sănătății la începutul acestui an, criticând sprijinul acordat de OMS Chinei, locul de unde a plecat pandemia. 

Joe Biden și Kamala Harris înțeleg că nicio țară nu poate face față singură provocărilor actuale și, sperăm, vor angaja din nou SUA și vor ajuta la reformarea instituțiilor cheie multilaterale, bazate pe știință, a declarat Marga Gual Soler, expert în diplomație și consilier politic în cadrul Uniunii Europene. 

O altă prioritate pentru Biden va fi inversarea numeroaselor politici cu impact asupra climei, mediului și sănătății publice promovate de către administrația Trump. Cap de listă este Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice din care Statele Unite s-au retras formal în 4 noiembrie. Dar Biden a susținut că va reintra în Acord, după preluarea funcției în luna ianuarie. Biden și Harris au militat, de asemenea, pentru un plan de 22 trilioane de dolari pentru stimularea energiei curate, modernizarea infrastructurii și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Alegerea lui Biden este deosebit de importantă pentru oamenii de știință din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului (Environmental Protection Agency – EPA). Această instituție a avut de suferit în urma eforturilor lui Trump de a abroga reglementări, de a întări influența industriei și de a submina modul în care știința este utilizată pentru a elabora reguli care să reducă poluarea și să protejeze sănătatea publică.

Administrația Trump a încercat să schimbe ADN-ul agenției. Va dura până când își va reveni, dar norii s-au ridicat. Sunt convins că oamenii care lucrează în Agenția pentru Protecția Mediului răsuflă ușurați, a spus Dan Costa, un expert în toxicologie care a condus programul de cercetare pentru aer, climă și energie din cadrul Agenției până în ianuarie 2018 și este unul dintre numeroșii oameni de știință veterani care au ales să plece în timpul mandatului lui Trump. 

Autor: Jeff Tollefson

Traducere și adaptare: Gabriela Barbur

SursaNature

Articole similare

„Reprezentanții industriei și comercianții ar trebui să perceapă sistemul de garanție-returnare mai degrabă ca o mare oportunitate”

CursDeGuvernare.ro a organizat în cursul săptămânii trecute o conferință pe marginea proiectului de hotărâre privind sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi,...

ABC-ul sistemului garanție-returnare. Tot ce trebuie să știe consumatorii

Sistemul de garanție-returnare este noul subiect care scindează opinia publică din România în ultima perioadă. Discuțiile din spațiul public relevă însă multă...

The DRS draft is a solid platform for development of high quality recycling in Romania. It should also include more legal guidelines to secure...

Zero Waste Romania welcomes the launch in public debate of the draft Government Decision on the implementation of the DRS for non-reusable...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,673FaniÎmi place
88CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente

„Reprezentanții industriei și comercianții ar trebui să perceapă sistemul de garanție-returnare mai degrabă ca o mare oportunitate”

CursDeGuvernare.ro a organizat în cursul săptămânii trecute o conferință pe marginea proiectului de hotărâre privind sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi,...

ABC-ul sistemului garanție-returnare. Tot ce trebuie să știe consumatorii

Sistemul de garanție-returnare este noul subiect care scindează opinia publică din România în ultima perioadă. Discuțiile din spațiul public relevă însă multă...

The DRS draft is a solid platform for development of high quality recycling in Romania. It should also include more legal guidelines to secure...

Zero Waste Romania welcomes the launch in public debate of the draft Government Decision on the implementation of the DRS for non-reusable...

Ce schimbări aduce pentru consumatori și industrie proiectul de hotărâre privind sistemul garanție-returnare? O analiză Zero Waste România

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind implementarea sistemului de garanţie-returnare (SGR) pentru...

Peste 350 de tineri activiști din 150 de țări vor participa la un eveniment climatic online

Tineri activiști din întreaga lume vor lua parte la o discuție virtuală privind schimbările climatice, în cadrul căreia își vor prezenta viziunea...