Credinta ar putea fi pilonul principal in stabilirea unei relatii armonioase intre om si natura.

Criza ecologica are, mai nou, si aspecte de ordin religios. Recent, Vaticanul a inclus poluarea si manipularile genetice pe lista pacatelor societatii contemporane. In 1990, in Piata San Pietro, papa Ioan Paul al II-lea a vorbit explicit si exclusiv despre criza ecologica prin care trece lumea de astazi.

Ecologia serveste in momentul de fata drept pretext sau catalizator in dialogul interreligios, dupa cum reiese dintr-un articol al lui Louis Vaillancourt, profesor la Facultatea de teologie din cadrul Universitatii Sherbrooke, Canada.

In 1967, intr-un articol devenit celebru, istoricul american Lynn White reflecta asupra radacinilor crizei ecologice. “Ceea ce facem noi in materie de ecologie depinde de ideile pe care le avem fata de relatia om-natura”, spunea el. White isi imagina doua posibilitati de iesire din criza: fie aparitia unei noi religii, total diferita de cea care a dominat Occidentul, fie reluarea vechilor traditii crestine.

Din 1970, cele doua variante au contribuit, in masuri diferite, la sensibilizarea Vestului din punct de vedere ecologic. Crestinismul a insistat asupra componentelor etice, teologice si spirituale ale problematicii ecologice, in timp ce noile miscari cultural-religioase, precum New Age, au acordat o importanta centrala, in fapta si in spirit, ecologiei.

Natura, ridicata la rangul de valoare suprema

Tendinta gandirii ecologiste este de a reda naturii o dimensiune transcendenta, de a o face sa redevina sacra. De aceea, White considera ca, in cadrul unei miscari precum New Age, protejarea naturii poate functiona ca un articol de credinta indiscutabil. Valoarea acordata a tot ceea ce este “natural”, adica sustras oricarei actiuni umane, poate face parte din “dogma puritatii” simbolizand starea originala a lumii pe care omul a degradat-o aproape in totalitate. Natura in sine este atunci ridicata la rangul de valoare suprema.

In aceste conditii, nu e de mirare ca unii militanti ecologisti adera la diverse miscari spirituale care propun un ansamblu de valori ecologice. Sociolog francez Daniele Hervieux-Leger vorbeste chiar despre o maniera religioasa de aparare a cauzei mediului.

Religia in ecologie si invers

Ecologia se situeaza la intersectia spiritualitatii cu stiinta. De aceea nu este deloc surprinzator ca aceste doua domenii fac, de atatea decenii, o echipa atat de buna impreuna. Credinta crestina poate juca un rol crucial in contextul crizei ecologice. Raportul religie/ecologie este marcat de o profunda ambivalenta: unii cred ca religia poate fi trasa la raspundere pentru distrugerea naturii de catre om, iar altii afirma ca religia ar putea fi cel mai bun partener in stabilirea unei relatii armonioase intre om si natura.

Dupa Andre Micoud, sociolog si director al departamentului pentru cercetare in cadrul CNRS, problema raportului dintre religie si ecologie poate fi pusa in doua moduri: “Ce este ecologic in religie?” si “Ce este religios in ecologie?”. Raspunsul la prima intrebare le-ar permite institutiilor religioase sa-si faca mai credibil mesajul, scotand in evidenta dimensiunea “ecologica” inerenta afirmarii credintei.

A doua intrebare le-ar permite miscarilor ecologiste sa gaseasca in institutiile religioase o legitimare sau o motivatie suplimentara, de ordin spiritual, de a actiona pentru salvarea mediului inconjurator.

Ecologia, o chestiune de justitie sociala

Louis Vaillancourt spune ca trebuie sa se tina cont de un lucru remarcabil: nu credinciosii au fost cei care au distrus natura! Ei au o conduita respectuoasa fata de mediul inconjurator. Mai degraba cei lipsiti ostentativ de credinta. Membri marcanti ai comunitatii stiintifice internationale, precum David Suzuki, Carl Sagan sau Fritjov Capra, au scos in evidenta necesitatea redescoperirii dimensiunii spirituale a naturii.

In 1987, in enciclica Sollicitudo Rei socialis, papa Ioan Paul al II-lea a abordat direct problematica eco-logica. Apoi, in 1990, mesajul de Ziua Pacii transmis de Vatican a cuprins si documentul intitulat “Pace cu Creatorul, pace cu creatia” care vorbea exclusiv despre criza ecologica cu care se confrunta societatea de astazi.

Suveranul Pontif a sus-tinut ca structurile de dominare si exploatare stau la baza dezordinii actuale din mediul inconjurator. Traim o criza morala, care se manifesta la nivel social. Mai concret, omul invaluit de diverse curente econo-mice nu mai ti-ne seama de inter-de–pen-denta din-tre toate fiin-tele umane si na-tura.

Ecologia deschide dialogul intre religii

Astfel, criza ecologica apare ca un loc de intalnire si dialog din care transpare o “intelepciune” eco-lo-gica transdisciplinara, trans-culturala si transreligioasa capabila sa unifice oamenii intr-o opera de compasiune pentru planeta. Amploarea si gravitatea problemelor ecologice cer o investitie totala din partea tuturor oamenilor si din partea tuturor formelor de credinta.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here