Proiect pentru exploatarea industriala a granitului in Apuseni- contestat de locuitori ai zonei si de ONG-uri de mediu

Astazi numerosi localnici din comuna Ocolis (Judetul Alba), alaturi de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) din Cluj-Napoca au contestat la autoritatile de protectie a mediului planul de deschidere a unei exploatari industriale de granit si dacit in Comuna Ocolis. Contestatia depusa la Agentia de Protectie a Mediului Alba (APM Alba), la Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Sibiu precum si la Ministerul Mediului este prima manifestare prin care localnicii se reunesc pentru a-si exprima opinia referitor la exploatarea preconizata in zona.

Societatea comerciala Trans Bitum SRL isi propune deschiderea unei cariere de granit si dacit in comuna Ocolis, localitate situata in reteaua ecologica NATURA 2000, mai precis in aria de protectie speciala avifaunistica ROSPA 0087 Muntii Trascaului si in situl de importanta comunitara ROSCI0253 Trascau. Exploatarea ar presupune defrisari, derocare cu explozibil, transport de mare capacitate, ceea ce va duce la distrugerea versantului si a peisajului, la poluarea fonica si cu pulberi a unui areal important pentru turism, recreere si pasunat, precum si la afectarea unor specii importante de fauna si flora din zona (cateva specii rare de lilieci, bufnita mare, ciocanitoarea neagra, cateva specii amenintate de pasari rapitoare, sute de specii din flora spontana a Muntilor Apuseni). In afara de cadrul natural, peisaj, fauna si flora, intreaga viata a unui sat de peste 300 de locuitori, cu toate componentele sale (sociale, economice, culturale) va fi serios si ireversibil afectata. Consecintele nu vor afecta doar satul Ocolis, ci se vor extinde la sate celelalte sate ale comunei (Runc, Vidolm), sau la sate din comunele invecinate, dar care au hotar comun exact cu locul unde se preconizeaza deschiderea cariereri (Lunca Ariesului, Posaga). In anul 2007 titularul de proiect a solicitat din partea APM Alba acordul de mediu pentru exploatarea propusa.

In contestatia depusa de localnici si de CIDRM se arata ca APM Alba si titularul de proiect au desfasurat pana la momentul de fata o procedura de evaluare a impactului asupra mediului (procedura EIM) profund viciata, prin lipsa oricaror etape si masuri de informare si consultare a publicului afectat si interesat. Informarea si consultarea publicului sunt componente esentiale ale unei proceduri EIM, ele fiind foarte strict reglementate prin Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu (Aarhus, 1998), directivele europene privind evaluarea impactului asupra mediului si prin legislatia nationala armonizata (Hotararea de Guvern 1213/2006 si Ordinul MAPM 860/2002 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite planuri si programe). In cazul de fata publicul interesat si afectat nu a avut posibilitatea de a participa efectiv si la timp in procesul de luare a deciziei de mediu, de a se documenta si de a transmite comentarii si opinii, cand toate optiunile sunt deschise si inaintea luarii deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu. ‘Singura solutie legala care se impune in acest moment este reluarea in intregime a procedurii’, se arata in cuprinsul contestatiei.

Procedura EIM in cauza a fost viciata si prin aceea ca raportul la studiul de impact asupra mediului (raportul SIM) realizat de catre societatea Unitatea de Suport pentru Integrare, responsabil de proiect fiind Dr. Sergiu Mihut abunda in date contradictorii, care nu prezinta elementele esentiale ale acestui proiect industrial, ci probabil ale altora pentru care aceeasi firma a realizat studii de impact si nu trateaza impactul real asupra mediului si populatiei din zona. Pentru a oferi numai cateva exemple in acest sens: Suprafata afectata direct apare in mod variabil in textul raportului SIM – 0,87 ha, 8,7 ha si 14,12 ha; daca in raportul SIM se vorbeste de o cariera de „calcare industriale si de constructie”, la Ocolis se propune de fapt o cariera de granit si de dacit; acelasi raport vorbeste de cariera Mermezeu, de defileul Muresului, de faptul ca unele deseuri vor fi stocate in imediata proximitate a carierei, adica la Sighetul Marmatiei sau de normele acustice in exploatari industriale din asezari urbane (sic!).

Semnatarii contestatiei depuse la autoritatile sus mentionate sunt hotarati sa continue demersurile civice si legale pentru a preveni deschiderea exploatarii. ‘Ne rezervam dreptul de a ataca actele si omisiunile APM Alba care fac obiectul participarii publicului in aceasta procedura, odata cu decizia de emitere/respingere a acordului de mediu, conform prevederilor HG 1213/2006 si ale Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ’, se arata in continuare in textul petitiei.

„Suntem extrem de ingrijorati de faptul ca autoritatea de mediu a lasat sa continue aceasta procedura EIM in lipsa oricarui demers de informare a publicului si pe baza unui raport SIM de calitatea celui mai sus descris. De fapt responsabilitatea pentru legalitatea procedurii ii apartine in totalitate, caci ar fi avut obligatia de a dispune reluarea procedurii si refacerea studiului de impact, ceea ce in cazul de fata nu s-a intamplat. Vom sprijini locuitorii din Ocolis in decizia lor de a nu permite deschiderea exploatarii si vom monitoriza in continuare legalitatea actelor emise de autoritati in cazul acestui proiect”, a declarat Dan Mercea, Presedintele CIDRM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *