Cu doar cateva zile inainte sa preia presedintia rotativa semestriala a UE, Polonia s-a opus marti actiunii de crestere a tintelor europene de reducere a emisiilor de dioxid de carbon.
Premierul polonez Donald Tusk si-a instruit ministrul Mediului, Andrezj Kraszewski, sa nu accepte tinte mai mari de reducere a emisiilor de CO2, in cadrul Consiliului Mediului din Luxemburg. “Totul este inghetat. Acest refuz inseamna ca nu vom lua nicio actiune noua in urmatoarele sase luni”, a declarat un diplomat sub protectia anonimatului. Polonia a obligat, astfel, cele 27 de natiuni europene sa ramana la tinta de reducere a emisiilor de CO2 cu 20% pana in 2020, stabilita in 2008.
Ministrii participanti la Consiliul Mediului au discutat propunerea de a reducere emisiile de CO2 cu 40% pana in 2030, fata de anul 1990, cu 60% pana in 2040 si cu 80% pana in 2050. Asta ar fi insemnat o reducere de 25% pana in 2020. In martie, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Grecia, Portugalia, Spania si Suedia au cerut o reducere de 30% pana in 2020.
Aceste obiective, mai mult decat indraznete, decurg din faptul ca inca de la sfarsitul anilor 1980, cand abia se negocia ceea ce avea sa devina, in 1997, Protocolul de la Kyoto, UE, pe atunci o organizatie cu doar 12-15 state membre, toate occidentale a fost “varful de lance” al luptei pentru limitarea si reducerea emisiilor de gaze carbonice. In 2008, UE si-a stabilit tinta ambitioasa de reducere cu 20% pe ansamblul organizatiei a acestor emisii pana in 2020, acordand unele dispense noilor membri est-europeni. Obiectivul, tot unilateral prin amplitudinea sa, de 30% pana in 2020 era, initial, conditionat de adoptarea si de catre ceilalti mari poluatori semnatari sau nu ai Protocolului, a unor obiective ceva mai indraznete decat cele actuale.
Acum, insa, UE a incercat, in acest Consiliu al ministrilor Mediului sa forteze asumarea tintei de 30%, in ciuda faptului ca reducerile SUA, inca neratificate de Congres sunt unele mai degraba modice, 17% dar nu fata de nivelul din 1990, punctul de reper al Protocolului de la Kyoto, ci fata de emisiile americane din 2005, ceea ce inseamna doar circa 35 fata de 1990. Adica mai putin decat cei 5% stipulati de actul mai sus mentionat, pe care oricum SUA nu l-au ratificat, nu intentioneaza sa-l ratifice si nici nu sunt foarte flexibili in negocierile menite sa gaseasca un inlocuitor dupa 2012, anul terminus al protocolului. Nici ceilalti mari jucatori industrializati nu sunt mai entuziasti: Rusia, Japonia si Canada refuza sa mai faca gesturi unilaterale dupa 2012, daca SUA si cele doua mari forte economice (si emitenti de gaze carbonice) in ascensiune, China si India nu-si vor face, si ele, concesii.
Polonia refuza, asadar, ca stat in curs de dezvoltare sa-si asumne obligatii suplimentare fara o negociere serioasa, iar Varsovia nu este o capitala care sa poata fi usor intimidata de marile puteri, fie ele aliati apropiati (SUA, Marea Britanie, Franta) sau nu (Rusia, Germania).
