„Singurul loc de munca pe care l-am avut vreodata este cel de la gradina zoologica”, marturiseste Cristian Tatavura. Pentru ing. zootehnist Cristian Tatavura, administratorul Gradinii Zoologice din Calarasi, statornicia si pasiunea sunt emblematice. Primul loc de munca pe care l-a avut, in anul 1986, dupa terminarea liceului cu profil veterinar, a fost la Gradina Zoologica din Calarasi – acolo unde era administrator tatal sau, Gheorghe Tatavura. A fost angajat ca tehnician veterinar, dar a facut de toate, asa cum de altfel face si acum. A plecat in armata, apoi la facultate si s-a intors in orasul natal inginer zootehnist. Din 1993 si pana acum, singurul loc in care a lucrat si care figureaza pe cartea de munca a lui Cristian Tatavura este Gradina Zoologica din Calarasi.
Adevarul: Cum se face ca un oras mic cum este Calarasiul are o gradina zoologica atat de mare?
Cristian Tatavura: Zoo Calarasi a luat fiinta in 1980, la 1 iunie, avand in colectie cateva specii de mamifere salbatice si domestice si o colectie de pasari exotice, toate apartinand tatalui meu, Gheorghe Tatavura, care, gasind intelegere la conducerea judeteana din acea perioada, a pus bazele noii gradini zoologice. Aceasta a cunoscut o evolutie rapida, ajungand una dintre cele mai mari gradini zoologice din tara din punctul de vedere al numarului de specii si al suprafetei de teren pe care este amplasata. In acea perioada, pasiunea tatalui meu si dorinta unor oameni de bine de a sustine dezvoltarea acestui obiectiv au facut ca acesta sa devina un adevarat simbol al municipiului Calarasi.
Citeste articolul Zoo Calarasi – o miniarca a lui Noe integral in Adevarul