Autor: Irina Breniuc
În cartea „Alegeri alimentare neinspirate”, Marco Pizzuti face o radiografie a modului în care funcționează industria alimentară și a impactul pe care îl au practicile sale asupra consumatorului și asupra mediului înconjurător. Autorul expune practic problemele legate de organismele modificate genetic, de diverse tipuri de pesticide și de substanțe dăunătoare, dar și de legislația care nu reușește să protejeze consumatorii. După un periplu intransigent în acest univers meschin, Pizzuti oferă totuși și o rază de speranță: optimist din fire, crede că, prin informare și alegeri conștiente, putem schimba direcția în care ne îndreptăm în prezent. La fel ca în cabina de vot.
„Eticheta nu este suficientă, pentru că este sumară”. Iată una dintre premisele de la care a plecat cercetătorul italian Marco Pizzuti atunci când a început documentarea pentru cartea „Alegeri alimentare neinspirate”.
Din 380 de pagini, 70 conțin bibliografie. Cele aproape 1.000 (998) de referințe folosite în documentarea sa reprezintă dovada unei cercetări bine-fundamentate. Așa cum ne-a mărturisit în cadrul unui interviu, înainte de a trage concluzii, Pizzuti a încercat să consulte ambele tabere: atât industria, cât și mediul academic.
„Alegeri alimentare neinspirate”, o carte îngrijorătoare
Concluziile la care a ajuns Marco Pizzuti sunt alarmante: corporațiile influențează organismele de control, legislația eșuează în a proteja consumatorii, iar alimentele obținute într-un astfel de sistem corupt ne afectează iremediabil sănătatea și mediul.
Organismele modificate genetic, pesticidele (Glifosat, Diazinon, Malation, Paration și Tetraclorvinfos) și alte substanțele chimice periculoase (PCB, DDT, PFOA, BPA, plumb, dioxine, aspartam, aditivii alimentari), precum și alimentele cu risc sporit sau cele iradiate au un impact devastator. Acestea distrug iremediabil ambientul și biodiversitatea și pătrund în lanțul alimentar prin intermediul viețuitoarelor. Odată ajunse în corpul uman, favorizează apariția unor boli precum: cancer, boli respiratorii, boli neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer și scleroză laterală amiotrofică), autism, deficit de atenție și hiperactivitate, diabet, dereglări reproductive, malformații fetale, disfuncții tiroidiene, handicapuri fizice și metale, leucemie, limfom non-Hodgkin, tumori etc.
După analiza legăturilor între alimentația din zilele noastre și bolile cauzate de aceasta, Pizzuti oferă în cartea sa și o perspectivă optimistă: ne învață ce alimente să alegem în loc de medicamente și sugerează că ne îndreptăm spre o nouă industrie alimentară.
Am încercat să aflăm mai multe despre toate aceste aspecte direct de la autorul cărții „Alegeri alimentare neinspirate”, într-un interviu facilitat de Editura Seneca, în cadrul festivalului internațional de filme de mediu Pelicam 2018.
Reporter: Ați demonstrat în cartea dvs. legătura dintre cei care pun pe piață alimentele și cei care le certifică. În ce organisme mai putem avea încredere?
- Pizzuti: Sunt foarte multe conflicte de interese în aceste instituții, în care există și oameni de încredere. Dar forța majoră vine de jos, de la consumatori, care au o putere mare asupra industriei. Un consumator care intră în supermarket este ca o persoană care intră într-o cabină de vot. Când alege un produs, votează acel produs. Chiar și schimbările mici în comportamentul de consum pot determina industria să se adapteze și să integreze preferințele consumatorului.
De exemplu, atunci când am pornit investigația pentru carte, am mers în supermarketuri și am controlat etichetele produselor. La vremea respectivă, nu prea existau produse fără ulei de palmier. După ce am publicat cartea și lumea a început să vorbească despre această problemă, consumatorii au devenit mai conștienți și au început să pună presiuni pentru a interzice sau a reduce acest ingredient din produse.
Așadar, părerea mea este că tot ce se poate face în acest moment este să informăm consumatorii. Aceștia au foarte multă putere, căci pot pune presiune pe instituțiile publice pentru a schimba puțin sistemul de control care avantajează în acest moment industria. Scopul acestei cărți este cel de a expune și de a denunța mecanismele care nu funcționează. Cu cât mai multă lume este conștientă de probleme, cu atât avem șanse mai mari să ripostăm.
Reporter: Ce ați simțit față de companiile ale căror practici le-ați denunțat?
Răspuns: Sunt precum Bruce Banner, întotdeauna furios. Când am făcut documentarea, nu am plecat de la o idee prestabilită. Am consultat punctele de vedere ale celor două tabere – companiile și academicienii independenți – și abia apoi am tras concluziile.
Am constatat că am ajuns la un punct din care nu ne mai putem întoarce. Să luăm exemplul plasticului pe care l-am deversat în oceane. Între California și Hawaii, plutește o masă de plastic de mărimea Europei. Acesta se va dizolva abia peste 500 de ani. În tot acest timp, plasticul se va descompune în niște particule care sunt perturbatori endocrini, pe care organismele le percep ca pe niște hormoni feminini, precum estrogenul. Ele produc niște malformații foarte serioase în rândurile speciilor din fauna acvatică, care mănâncă particulele de plastic. În prezent, cam totate viețuitoarele au plastic în stomac. Dacă în anii 1960, păsările marine erau contaminate cu plastic în proporție de 5%, acum, 90% dintre acestea au plastic în gușă sau în stomac. Situația este așadar dramatică.
Reporter: Cum interacționați sau cum vă poziționați în raport cu aceste companii despre care ați scris, mai ales că ați ocupat funcții publice?
În prezent, nu mai dețin funcții publice. Genul de muncă pe care o fac acum nu este compatibilă cu o funcție publică. Principalul meu scop în acest moment este să răspândesc informația. Oamenii trebuie să devină conștienți de faptul că există o nouă serie de boli și de epidemii care ne amenință. Un exemplu este cancerul, care la începutul secolului nu era o problemă foarte mare; însă acum una din trei persoane suferă de cancer și în curând una din două persoane va fi diagnosticată cu această boală. Există o mulțime de factori care contribuie la epidemie: unul dintre factorii principali este poluarea, iar poluarea afectează calitatea hranei pe care o consumăm.
Reporter: Încercând să răspândiți informația despre practicile companiilor, ați simțit vreodată presiuni din partea lor?
Nu am simțit presiuni din partea lor, cel puțin nu în mod direct. Companiile nu abordează problema direct, au strategii mult mai subtile.
În carte, am prezentat un proces intentat de Greenpeace Londra celor de la McDonald’s, pe care cei de la McDonald’s l-au câștigat în cele din urmă. Însă, în timpul procesului, au apărut o grămadă de informații referitoare la modul în care funcționează McDonald’s, informații pe care consumatorii nu le-au privit cu ochi buni. Chiar dacă McDonald’s a câștigat procesul, a avut de suferit enorm din cauza scandalului.
Atunci când apare un caz de acest gen, companiile încearcă să finanțeze o cercetare care să discrediteze cercetarea academică și să spună exact opusul. Un alt exemplu este cel al unei cercetări efectuate de IAC (International Advisory Council, din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății), care a demonstrat că glifosatul reprezintă o problemă pentru mediu și pentru sănătatea consumatorilor. Industria a finanțat apoi o cercetare care spunea că cercetarea IAC este de slabă calitate și că datele nu sunt corecte.
Mai mult, actorii din industria alimentară au făcut un site unde sunt listați toți cercetătorii independenți care îi critică și pe care ei îi consideră autorii de „junk science”.
Reporter: Putem lupta împotriva acestor companii, ca cetățeni sau ca activiști de mediu, altfel decât prin a ne schimba opțiunile de consum?
Principalul mod în care putem lupta împotriva acestui fenomen este acela de a ne informa. Fără informare, nu poți face nimic. Fără informare, este posibil ca produsele nocive să rămână pe piață o perioadă îndelungată.
De exemplu, atât tutunul, cât și benzina cu plumb au rămas pe piață foarte multă vreme. În cazul tutunului, nu a fost evidențiată legătura cu cancerul timp de decenii pentru că cercetările finanțate de industria tutunului erau făcute de așa manieră încât să nu reiasă această chestiune în evidență. Așa-zișii cercetători au folosit în studii câini Beagle, despre care se știe că sunt mai rezistenți la aspectele nocive ale tutunului, iar apoi au transpus rezultatele asupra oamenilor. Cu acest sistem care semăna îndoială, tutunul s-a vândut în continuare fără să se știe legătura cu cancerul. În ceea ce privește plumbul, s-a întâmplat cam același lucru. Când s-a descoperit că plumbul îmbunătățea performanțele motoarelor, l-au brevetat și l-au introdus în benzină. Am reușit să îl eliminăm abia după 2000, când am aflat despre impactul său asupra calității aerului.
Trebuie să formăm oamenii astfel încât să știe cum funcționează legătura între industrie și știință. Atunci când o cercetare este finanțată de industrie, rezultatele sunt benefice industriei. Atunci când cercetarea este efectuată de academicieni, concluziile sunt opuse. Un exemplu este cazul aspartamului. Când dăm peste studii favorabile industriei, trebuie să verificăm cine le-a efectuat.
Reporter: Unii contestatari ai vegetarianismului susțin că o dietă bazată pe fructe și legume poate cauza probleme de sănătate. La fel cum susținătorii pesticidelor și ai organismelor modificate genetic susțin că fără ele nu putem hrăni populația. Cum le putem răspunde?
În ceea ce privește alimentația, pot răspunde folosindu-mă de recomandările asociației care luptă pentru combaterea cancerului în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății. Cercetătorii au stabilit că ar trebui să ne limităm consumul de carne la 500 de grame pe săptămână, adică la 24 de kilograme pe an. În rest, ar trebui să consumăm preponderent legume și fructe. Recomandările OMS sunt contrare situației prezente. În Italia, de exemplu, un cetățean consumă în medie 70-80 de kilograme de carne pe an. Deci de 2-3 ori mai mult. În America, vorbim de peste 100 de kilograme pe an, un consum de grăsimi animale care cauzează grave probleme de sănătate – obezitate, diabet, boli cardiovasculare, care sunt prima cauză de mortalitate la nivel mondial.
Iar calul de bătaie al industriei atunci când vine vorba despre pesticide și organisme modificate genetic este că fără ele nu putem hrăni populația planetei. Așa cum o arată cercetările, problema nu este că nu avem suficiente alimente, ci că le redistribuim în mod eronat, risipind o mare parte din această hrană.
Cu noile tehnologii din sfera agriculturii biologice, am putea reuși să ajungem un nivel de producție cu doar 10% mai mic față de cel al agriculturii intensive. Dar beneficiile sunt enorme, întrucât conținutul nutrițional este superior. Există statistici care arată cum s-au modificat conținuturile nutriționale de-a lungul timpului. De exemplu, o portocală conținea în anii 1940 la fel de multă vitamina C precum opt portocale din ziua de astăzi. Asta pentru că pesticidele distrug micro-organismele aflate în pământ, care îmbunătățesc solul și ajută culturile să asimileze nutrienții din teren. Dar industria folosește cantități enorme de pesticide, pentru a obține fructe și legume superbe, mari, dar fără nutrienți.
Reporter: După toate descoperirile din domeniu, mai sperați? Ce vă motivează să continuați lupta?
Da, sunt un optimist. Cred că există momente în care ne trezim. Să privim exemplul alimentației organice, care se extinde rapid. Multă lume cere produse de mai bună calitate. În Italia, vorbim despre o explozie. Cred că încă putem inversa direcția înspre care ne îndreptăm și sunt optimist în această privință. Să spunem că, mai degrabă decât credința că vom reuși, am speranța că o vom face. Va fi dificil, dar încă sper.
Marco Pizzuti este fost ofițer de armată, doctor în drept, cercetător științific și scenarist de teatru și cinema, lector și scriitor. A lucrat la cele mai prestigioase instituții de stat, precum Camera Deputaților, Senatul Republicii și Consiliul de Stat. Textele sale au fost traduse în 18 țări. Cartea „Alegeri alimentare neinspirate” a fost publicată în limba română de Editura Seneca Lucius Annaeus, în anul 2017.
