Mai multe masini propulsate cu hidrogen in Europa
Mai multe masini propulsate cu hidrogen in Europa
Mai multe masini propulsate cu hidrogen in Europa

Hyundai a livrat 10 unitati ale modelului ix35 Fuel Cell, catre unul dintre cele mai importante centre de cercetare in domeniul hidrogenului – Institutul pentru tehnologii inovatoare (IIT), din Bolzano, Italia. Unitatile ix35 Fuel Cell sunt primele din seria de 75 de autovehicule care vor fi livrate oraselor din Europa. 

Allan Rushforth, Senior Vice President si COO Hyundai Motor Europa, a declarat: “Inca din 1998, Hyundai studiaza si dezvolta tehnologiile Fuel Cell pentru a oferi Europei solutii durabile de transport. Prin livrarea primelor autovehicule care vor circula pe drumurile din Europa, putem creste notorietatea si popularitatea acestor modele Fuel Cell cu emisii zero. Vom colabora in continuare cu partenerii nostri din cadrul HyFIVE, pentru a dezvolta reteaua de realimentare la nivel european.”

Modelul electric ix35 Fuel Cell nu genereaza emisii poluante, fiind echipat cu un motor electric de 100 kW (136 CP), care ii permite sa atinga o viteza maxima de 160 km/h. Doua rezervoare de hidrogen, cu o capacitate de 5,64 kg, pozitionate intre rotile din spate ale vehiculului, ii ofera o autonomie de pana de 594 km.

Orasul Bolzano utilizeaza deja vehiculele alimentate cu hidrogen, detinand cinci autobuze Fuel Cell, care au fost livrate in 2013, in cadrul proiectului Clean Hydrogen In European Cities (CHIC). IIT este prima facilitate din Italia dotata cu noua statie de alimentare cu hidrogen de 700 de bari, care poate stoca o cantitate dubla de hidrogen fata de modelul anterior, de 350 bari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here