Plajele vor fi administrate de hotelieri si autoritati locale in baza unor contracte de asociere incheiate cu Administratia Nationala Apele Romane, potrivit unor modificari legislative, promovate pentru eliminarea intermediarilor dintre stat si proprietarii unitatilor de cazare.
plaja
Guvernul a aprobat, marti, o ordonanta de urgenta pentru modificarea reglementarilor privind utilizarea plajelor si controlul activitatilor desfasurate pe plaja, informeaza Mediafax.

„Avand in vedere ca se apropie deschiderea oficiala a sezonului estival, era nevoie sa schimbam legislatia, in sensul utilizarii performante a plajelor in scop turistic. Vom reusi, in acest fel, eliminarea intermediarilor care existau intre stat si detinatorii de structuri de primire turistica in administrarea plajelor”, a declarat, intr-un comunicat, ministrul Turismului, Elena Udrea.

In prezent, plajele sunt concesionate de Directia Apele Romane Dobrogea Litoral unor operatori privati care, la randul lor, le pot inchiria catre hotelieri.

Conform noului act normativ, utilizarea plajelor in scop turistic va fi realizata in baza unui contract de asociere intre hotelieri si autoritati locale cu titularul dreptului de administrare, Administratia Nationala Apele Romane, prin Directia Apelor Dobrogea-Litoral, pe perioada unui sezon estival.

Contractele de asociere pot fi incheiate de operatorii economici care administreaza structuri de primire turistice, proprietarii sau administratorii de ansambluri rezidentiale, firmele care desfasoara activitati de divertisment, agrement si sportive.

„De asemenea, autoritatile administratiei publice din localitatile riverane Marii Negre se pot asocia cu Administratia Nationala Apele Romane pentru maxim 20% din suprafata plajelor utilizate in scop turistic situate pe raza lor administrativ teritoriala”, se mentioneaza in comunicat.

Sursa: HotNews

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here