Manastirea Putna a atacat avizul de mediu pentru prospectiunile cu explozii de dinamita

0
70
Manastirea Putna a atacat avizul de mediu pentru prospectiunile cu explozii de dinamita
Manastirea Putna a atacat avizul de mediu pentru prospectiunile cu explozii de dinamita

Manastirea Putna a inaintat o contestatie Agentiei pentru Protectia Mediului Suceava impotriva avizului pentru realizarea prospectiunilor seismice prin detonarea unor cantitati de dinamita in scopul descoperirii unor noi zacaminte de gaz metan. Calugarii de la Putna acuza firma SC Prospectiuni SA Bucuresti ca a ascuns „informatii esentiale” care ar fi dus la respingerea avizului de mediu. STIRI PE ACEEASI TEMĂ Chirurg batut cu pumnii si picioarele de un pacient care i-a fracturat… Festival medieval si muzica folclorica, clasica, rock si hip-hop la Zi… Manastirea Putna, amenintata de 15.000 de explozii de dinamita Agentia pentru Protectia Mediului Suceava a emis la 11 iunie 2013 un aviz favorabil de mediu la solicitarea SC Prospectiuni SA Bucuresti pentru proiectul „Lucrari de prospectiune seismica tridimensionala ”

. Prospectiunile presupun executarea de foraje si utilizarea unor explozii de dinamita pentru descoperirea unor noi zacaminte de gaze naturale. Potrivit unui memoriu tehnic transmis Directiei Silvice Suceava de catre SC Prospectiuni SA Bucuresti, avand semnatura directorului de proiect Ion Ivanoiu, „lucrarile vor consta in executarea pe aliniamentele proiectate a unor gauri de mica adancime din 25 in 25 de metri”. In zonele cu acces auto, in fiecare amplasament va fi executat cate un foraj la adancimea de zece metri cu sonde avand diametrul de sase centimetri. In zonele fara acces auto, vor fi folosite instalatii portabile, forandu-se pe fiecare amplasament trei sonde cu diametrul de sase centimetri si adancimea de trei metri. Potrivit documentului citat, „sondele se vor incarca cu material explozibil (1 – 2,5 kg/sonda) si se vor detona succesiv, locatie dupa locatie la un interval de timp de 2-5 minute”. In total, vor avea loc aproximativ 15.000 de explozii, fiind folosita o cantitate de pana la 37.500 de kilograme de dinamita. Firma de prospectiuni, acuzata ca a ascuns „informatii esentiale” Dupa mai multe schimburi de adrese intre Manastirea Putna si SC Prospectiuni SA, conducerea manastirii a interzis accesul echipelor de geologi pe terenurile pe care le are in proprietate. Manastirea Putna a sesizat deja Institutia Prefectului Judetului Suceava iar joi, 20 iunie, a inaintat Agentiei pentru Protectia Mediului Suceava o adresa prin care contesta avizul de mediul eliberat pentru prospectiunile seismice cu utilizarea exploziilor de dinamita. „Manastirea Putna, ca unitate de cult–monument istoric si proprietar de teren si cladiri pe raza comunei Putna, aflata chiar in mijlocul perimetrului de proiect aprobat, avand calitatea de persoana interesata si vatamata in drepturi, contesta avizul favorabil emis de Agentia pentru Protectia Mediului Suceava pentru proiectul S.C. Prospectiuni S.A. Bucuresti, deoarece este dat cu incalcarea dispozitiilor legale (Legea Apelor 107/1996 si regimul general de protectie a apelor, HG 445/2009 privind proiectele cu impact asupra mediului, L 422/2001 privind monumentele istorice), si pune in pericol grav izvoarele de apa ale Manastirii Putna si comunei Putna, precum si integritatea monumentului istoric Manastirea Putna.

Avem dovezi certe ca S.C. Prospectiuni SA, in documentatia sa pentru obtinerea avizului de mediu, a ascuns informatii esentiale care daca ar fi fost cunoscute sau ar fi fost evaluate responsabil de Agentia pentru Protectia Mediului Suceava, ar fi dus la refuzul eliberarii avizului de mediu”, se arata in contestatia semnata de staretul Velnic Mechisedec. „Efectele exploziilor asupra mediului nu pot fi anticipate si nici masurate” In contestatia inaintata catre APM Suceava, conducerea Manastirii Putna sustine ca SC Prospectiuni SA Bucuresti in documentatia prin care a solicitat aviz de mediu a omis sa declare socurile seismice din subsol, folosirea substantelor periculoase, afectarea panzei freatice si faptul ca in perimetrul unor vor avea loc exploziile se afla mai multe monumente printre care complexul monahal Manastirea Putna,

Chilia lui Daniil Sihastrul si Biserica de lemn Dragos Voda. „SC Prospectiuni SA a vorbit doar de pagubele de la suprafata, fara sa evalueze in nici unfel efectele seismice asupra panzei freatice si straturilor solului. La intalnirea avuta miercuri cu vietuitorii Manastirii Putna, reprezentantii SC Prospectiuni SA au recunoscut ca nimeni nu poate sa masoare cu exactitate efectele exploziilor asupra izvoarelor din sol, straturilor solului si rezistentei cladirilor. Reprezentantii SC Prospectiuni SA au mai recunoscut, de comun acord cu toti parintii prezenti ai Manastirii Putna, ca nimeni, cu tehnologia actuala disponibila, nu poate sa cunoasca precis localizarea deosebit de complexa a apelor si izvoarelor subterane, confluenta lor, miscarile lor, interactiunea lor cu alte substante sau gaze din sol.

De asemenea, reprezentantii SC Prospectiuni SA au admis ca oricat de avansata ar fi radiografierea solului prin unde seismice, nu vor putea distinge decat straturi mari de roca, si nicidecum fisuri, crapaturi, pungi de gaze sau alte elemente de detaliu, si, in consecinta, nici nu pot cunoaste efectul detonarii dinamitei in preajma acestora. La finalul discutiei, reprezentantii SC Prospectiuni SA au recunoscut ca sunt depasiti stiintific de efectele tehnologiei lor asupra mediului, de complexitatea deosebita a retelei hidrografice subterane, a componentelor lichide sau gazoase din sol, precum si de imperceptibilitatea socurilor acumulate in structurile de rezistenta ale cladirilor”, a explicat consilierul juridic al Manastirii Putna, monahul Iustin Taban. APM Suceava nu a consultat comunitatea locala Reprezentantii Manastirii Putna acuza Agentia pentru Protectia Mediului Suceava ca nu si-a facut datoria privind consultarea comunitatii locale, asa cum prevede HG 445/2009, si a solicitat ferm retragerea avizului de mediu pentru prospectiunile seismice.

„Manastirea Putna a interzis, prin refuzul scris nr. 145/17.06.2013, accesul si orice lucrari ale SC Prospectiuni SA pe terenul proprietate a Manastirii Putna, precum si in limita legala a 200 metri de la perimetrul exterior al monumentului istoric. Acest lucru insa nu este deloc suficient atata timp cat detonarile seismice se fac pe alte terenuri din raza comunei Putna, unde se gasesc izvoarele de apa ale intregii comune, iar socurile seismice pot afecta rezistenta cladirilor monumente istorice de la distanta de cativa kilometri.

Avand in vedere ca prin ascunderea unor informatii esentiale privind impactul proiectului SC Prospectiuni SA asupra solului, subsolului, apelor si cladirilor, ati fost indusi in eroare si ati emis un aviz favorabil de mediu pentru acest proiect, iar mentinerea cu buna stiinta a acestui aviz v-ar atrage culpa administrativa si v-ar face responsabili de producerea a aproape 15.000 cutremure de mica intensitate in Bucovina intr-un singur an, cu efecte necontrolate, in preajma atator monumente istorice, a apelor si a resurselor naturale ale localitatilor Putna, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Sucevita, Brodina etc. noi, Manastirea Putna, in calitate de unitate de cult-monument istoric, proprietar de teren pe raza comunei Putna, parte vatamata atat direct cat si indirect prin proiectul SC Prospectiuni SA, precum si in numele tuturor locuitorilor afectati ai comunei Putna si ai localitatilor din intregul perimetru al proiectului, cerem in mod ferm retragerea autorizatiei de mediu nr. 42/11.06.2013 emisa de Agentia pentru Protectia Mediului Suceava, si, in consecinta, oprirea definitiva a proiectului SC Prospectiuni SA Bucuresti”, se mai arata in contestatia inaintata Agentiei pentru Protectia Mediului Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here