Condamnarea României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru că unele Primării nu au reușit să inchidă, la termenul asumat, gropile de gunoi neconforme, nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Interesul redus, proasta proiectare a SMID-urilor, lipsa de coerență legislativă, lipsa fondurilor, iar pe alocuri corupția și incompetența – toate acestea au contribuit la criza actuală.
Zero Waste Romania iși exprimă ingrijorarea cu privire la faptul că JASPERS, consultantul agreat de Comisia Europeană pentru a oferi sprijin tehnic României, inclusiv in domeniul gestionării deșeurilor, este cel mai infocat promotor al incineratoarelor de deșeuri. Practic, JASPERS exploatează aceasta criză pentru a susține, impune autorităților și dezvolta soluția „minune” – incineratorul. Soluția care ascunde gunoiul sub preș, care “arde” banul public, care va afecta sănătatea copiilor și nepoților noștri.
Sistemul de soluții „Orașe/Comunități Zero Deșeuri” reprezintă alternativa la gropile de gunoi și la incineratoarele de deșeuri, cu sau fără recuperare de energie. Peste 400 de orașe europene au evitat/eliminat gropile și incineratoarele prin implementarea acestor măsuri. #nobury #noburn
Romania are oportunitatea de a implementa mult mai usor strategii in vederea tranzitiei catre economia circulara, intrucat desi aceasta se afla printre codasii Europei in ceea ce priveste reciclarea, genereaza cu circa 40% mai putin deseu comparativ cu tarile nordice sau vestice și nu are incă tehnologii de valorificare energetică de tipul „Waste to Energy” in funcțiune. Astfel, obiectivele asumate de Romania pot fi indeplinite prin asumarea la nivel de UAT a unor masuri de prevenire, minerit urban, productie si consum de produse reparabile, refolosibile, reciclabile sau compostabile, locale, sustinerea atelierelor de reparatii si mestesugari, sortare la sursa in locuinta cetatenilor, colectare separata pe tip de deseu, programata in zile diferite, tarif diferentiat dupa modelul „platesti-pentru-cat-arunci”, implementarea unui sistem de garanție – returnare, tratarea aeroba (compost/ingrasamant) si/sau anaeroba (biogaz), stabilizare mecano-bilogica pentru fractia reziduala care nu poate fi reciclata sau compostata urmata de eliminarea doar a acestei fractii in noile gropi, iar pe termen lung reducerea treptata a fractiei mixte/reziduale prin proiectare/ecodesign. Educatie, recompense si sanctiuni.